Pretenţii. Sentința nr. 2456/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 2456/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 2456

DOSAR NR._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2456

Ședința publică din data de 07.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte A. B.-C.

Grefier N. M.

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare, acțiunea civilă de „pretenții” ce formează obiectul dosarului cu nr. de mai sus, formulată de reclamanta C. P. în contradictoriu cu pârâtul ..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile, se prezintă av. A. D. în substituire pentru av. C. S..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată:

Procedura este completă

Obiectul cauzei: pretenții

Stadiu procesual: fond, primul termen.

Alte aspecte:

Instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Av. A. D. arată că societatea debitoare a achitat debitul și depune la dosar Extras de cont din data de 05.05.2015.

Instanța pune în discuția părților excepția lipsei calității procesual – pasive a pârâtei invocată de aceasta prin întâmpinare.

Av. A. D. solicită respingerea excepției lipsei calității procesual pasive considerând că pârâta are calitate procesuală în prezenta cauză.

Instanța respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtă prin întâmpinare, având în vedere obiectul cauzei și calitățile părților iar motivele invocate de pârât în susținerea excepției vizează fondul cauzei, arătând că s-a efectuat deja plata în dosarul de daună.

Av. A. D. arată că nu mai are de formulat noi cereri.

Nemaifiind cereri noi de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.

Av. A. D., pentru reclamantă, solicită să se ia act că, acțiunea a rămas fără obiect. Cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 11.02.2015 pe rolul Judecătoriei R., reclamanta C. P., domiciliată în R., ZIMBRULUI, nr. 54, J. N., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în SIBIU, NICOLAUS OLAHUS ( CENTRUL DE AFACERI ), nr. 5, .. 3-6, J. SIBIU, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 6.965,53 lei, reprezentând contravaloare despăgubire din dosarul de daune RA0041BC15, precum și a penalităților în cuantum de 0,2 % calculată pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că la data de 13.01.2015, autovehiculul marca BMW X6 cu nr._, proprietatea sa, a fost implicat într-un accident rutier, culpa aparținând unui conducător auto ce avea asigurare obligatorie încheiată la .. la acel moment au fost examinate daunele și a fost întocmit dosarul de daune RA0041BC15 și au fost emise notele de constatare a avariilor și documentele de introducere în reparație a vehiculului. Reclamanta a efectuat reparațiile și a remediat avariile produse în urma accidentului la ., a fost emisă factura fiscală ACC/0967/19.01.2015 pentru suma de 6.965,53 lei.

În temeiul contractului de asigurare și a poliței emis în temeiul acestui contract, pârâta trebuia să plătească contravaloarea reparațiilor. Din această sumă, pârâta nu a achitat nimic.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1270 C.civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011, art. 194, 453 C.proc.civ.

Pentru dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (filele 5-10).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 454 lei (fila 14).

Pârâta, ., a depus întâmpinare la data de 14.05.2015, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivare, a arătat că societatea a efectuat plata în dosarul de daune RA0041BC15 prin O.P._.

Pe fond, a arătat, în esență, că întocmirea procesului verbal de constatare a pagubelor reprezintă o obligație legală a asigurătorului pe care trebuie să o îndeplinească la avizarea unui eveniment rutier și nicidecum un accept de reparație care se emite doar după completarea dosarului și finalizarea investigației privind producerea accidentului.

Reclamanta a introdus autoturismul în unitatea service aleasă de către aceasta, respectiv . iar în data de 20.01.2015 aceasta a completat dosarul de daună cu documentele de reparație emise de către unitatea de service, ocazie cu care aceasta a indicat și modalitatea de plată către service.

Raportat la art. 36 din Ordinul CSA 14/2011, asigurătorul a uzat de dreptul său de a efectua investigațiile proprii în termen legal de 3 luni.

Art. 36 din CSA 14/2011 prevede: “(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. … (5) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. “.

În data de 07.04.2015, a fost achitată suma de 6.965,53 lei, prin OP nr._/07.04.2015.

Asigurătorul nu a uzat în mod abuziv de termenul de 3 luni de zile, plata fiind efectuată cu aproximativ 14 zile anterior expirării termenului legal de 3 luni.

Astfel, coroborând prevederile art. 45 alin. 3 cu prevederile art. 36 alin. 5 din Ordinul CSA 14/2011, rezultă în mod clar faptul că asigurătorul RCA poate fi obligat la plata penalităților de întârziere doar de la data la care se stabilește printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă obligația sa și cuantumul acesteia.

Prin urmare, pârâta a solicitat respingerea capetelor de cerere ca neîntemeiate și lipsite de obiect.

În drept, a invocat disp. Legii nr. 136/1995 și ale Ordinului nr. 14/2011.

În dovedire, a depus Ordinul de plată nr._/07.04.2015 (fila 22).

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 13.01.2015, autovehiculul marca BMW X6 cu nr. de înmatriculare_, proprietatea reclamantei, a fost implicat într-un accident rutier, culpa aparținând numitului Barjovanu D., conducătorul autoturismului marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare_ . Pentru autoturismul vinovatului, la momentul producerii accidentului era valabilă polița de răspundere civilă obligatorie încheiată la pârâta ..

Conform susținerilor pârâtei și Ordinului de plată nr._/07.04.2015 (fila 22), în data de 07.04.2015 a fost achitată suma de 6.965,53 lei către ..

Pentru motivele expuse, la acest moment cererea reclamantei apare ca rămasă fără obiect, instanța urmând să o respingă în consecință.

Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, instanța reține faptul că potrivit art. 454 C.proc.civ., “Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile. “.

Instanța reține că pârâta a achitat suma solicitată de către reclamantă chiar anterior comunicării către aceasta a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, respectiv la data de 07.04.2015. Mai mult, pârâta a efectuat plata în interiorul termenului de 3 luni prevăzut de art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, iar reclamanta nu a făcut dovada că aceasta ar fi fost pusă în întârziere sau că s-ar fi aflat de drept în întârziere.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta C. P., domiciliată în R., ZIMBRULUI, nr. 54, J. N., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în SIBIU, NICOLAUS OLAHUS ( CENTRUL DE AFACERI ), nr. 5, .. 3-6, J. SIBIU, ca rămasă fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea urmând a se depune la Judecătoria R..

Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2015.

Președinte,Grefier,

Red/ABC/08.12.2015

Tehnored/NM/30.12.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2456/2015. Judecătoria ROMAN