Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3258/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 3258/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 3258

Dosar nr._ - reexaminarea sancțiunii contravenționale

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3258

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. B.

Grefier E. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. R. PRIN REPREZENTANT LEGAL și pe intimatul H. M., având ca obiect, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic S. R. pentru petent, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul judecății – reexaminarea sancțiunii contravenționale,

- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,

- alte aspecte procedurale –

D-na consilier juridic S. R. depune împuternicire de reprezentare juridică pentru petent.

Instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta petentului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin sesizarea înregistrată sub nr._ din 16.10.2015 M. R., unitate administrativ-teritorială reprezentată legal prin Primar, a solicitat a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 200 RON aplicată contravenientului H. M., domiciliat în mun. R., .. 13A, . CNP_, pentru contravenția prevăzută de art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 republicată, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 14.06.2008 încheiat de Secția de Jandarmi R., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Se motivează că acțiunea de recuperare a debitului nu a putut fi finalizată întrucât intimatul nu are bunuri mobile sau imobile și nici nu realizează venituri impozabile, astfel cum rezultă din adeverința nr._/11.06.2015 a Direcției de Impozite și Taxe Locale R., adeverința nr._ din 20.05.2015 a Serviciului Fiscal Municipal R. și raportul nr._ din 17.06.2014 al Direcției de Asistență și Protecție Socială R..

S-au invocat prevederile art. 9 din OG nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin OG nr. 17/2014.

Au fost anexate sesizării copia procesului-verbal de contravenție și documentația întocmită de Primăria mun. R., din care rezultă imposibilitatea executării silite (filele 5-8).

Legal citat, contravenientul nu s-a prezentat personal în fața instanței, însă a semnat personal citația.

Examinând lucrările dosarului instanța reține că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 14.06.2008 încheiat de Secția de Jandarmi R., pentru contravenția prevăzută de art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 republicată, s-a aplicat contravenientului H. M. sancțiunea amenzii în sumă de 200 RON. Amenda nu a fost achitată până în prezent, iar din documentația înaintată de Primăria mun. R. rezultă că nu este posibilă executarea silită din lipsă de bunuri sau venituri urmăribile.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin OG nr. 17/2014, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. 2 lit. a în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea, potrivit art. 391 alin. 1 din același act normativ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta (organul de specialitate prevăzut la art. 39 alin. 2 lit. a sau b, după caz) va sesiza instanța în circumscripția căreia domiciliază contravenientul, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

În raport cu prevederile legale sus-menționate instanța apreciază că sesizarea formulată de M. R. este admisibilă și întemeiată. Nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii amenzii, așa încât aceasta va fi înlocuită cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore în cadrul Primăriei mun. R.. Se va dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității și se vor pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, potrivit cărora în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Văzând și dispozițiile art. 466 alin. 1 NCPC,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de M. R., unitate administrativ-teritorială reprezentată legal prin Primar, și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 200 RON aplicată contravenientului H. M., domiciliat în mun. R., .. 13A, . CNP_, pentru contravenția prevăzută de art. 2 pct.28 din Legea nr. 61/1991 republicată, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 14.06.2008 încheiat de Secția de Jandarmi R., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore.

Dispune executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în cadrul Primăriei mun. R..

Dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, referitoare la înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii în cazul sustragerii cu rea credință de la executare.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N. – Secția I Civilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.11 2015.

Președinte,Grefier,

Red./tehnored./jud. B.L./B.E.

23.12.2015/04.01.2016, 4 ex.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3258/2015. Judecătoria ROMAN