Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 12060/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr._

Ședința din camera de consiliu de la 18.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: F. Ț.

Pe rol se află soluționarea cererii privind petenta ASOCIAȚIA R. BUSINESS CLUB, având ca obiect acordarea personalității juridice.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu a răspuns petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.09.2014, sub nr._/299/2014, petenta ASOCIAȚIA R. BUSINESS CLUB, solicitând acordarea personalității juridice.

Prin încheierea de ședință de la 30.10.2014 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. 1 C., față de împrejurarea că petenta, legal citată, nu a depus dovada dreptului de proprietate al comodantului asupra imobilului ce reprezintă sediul social, nu a precizat pct. 20 din cap. III secțiunea 2 din statutul Asociației în raport de prevederile art. 47 din OG 26/2000, și nu a depus statutul modificat, în 3 exemplare atestate de avocat sau autentificate de notar.

În ședința din camera de consiliu din 18.06.2015, instanța a invocat excepția perimării cererii petentei.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni și potrivit prevederilor art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu. În cauză, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de la termenul din 30.10.2014, când s-a dispus suspendarea judecății, conform art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, suspendare determinată așadar de lipsa de stăruință a petentei în continuarea procesului. De la data dispunerii suspendării începe să curgă termenul de perimare de 6 luni, care este deja împlinit la 18.06.2015, când instanța a stabilit termenul în vederea discutării excepției perimării, fără a se putea reține vreo cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.

Văzând așadar că din vina petentei cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu, și va constata perimată cererea formulată de petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA R. BUSINESS CLUB cu sediul în București, sector 1, .. 46.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 18.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Red. M.P. /Dact. F.Ț.

3 Ex./ 06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI