Acţiune în constatare. Hotărâre din 10-09-2015, Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 15525/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 03.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat, și pârâta, reprezentată de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la legitimarea reclamantului, identificat prin C.I. . nr._, emis la data de 09.11.2009 de către S.P.C.E.P. Sector 4 - Biroul nr. 3.
Pârâta, prin avocat, depune răspunsul la interogatoriul propus de către reclamant și comunică un exemplar părții adverse.
Pârâta, prin avocat, comunică instanței un exemplar al interogatoriului propus, în vederea administrării reclamantului.
Instanța procedează la administrarea interogatoriului reclamatului propus de către pârâtă, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Instanța, în cadrul interogatoriului administrat reclamantului, reformulează întrebarea nr. 9, urmând a avea următorul conținut: „Aveți cunoștință că, în general, cursul de schimb al unei monede străine este supus variațiilor?”.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin avocat, formulează concluzi de admitere a acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu solicitarea de a amâna pronunțarea, în vederea acordării permisiunii de a formula concluzii scrise.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea acțiunii, având în vedere motivele astfel cum au fost învederate prin întâmpinare, apreciind că instituția bancară și-a îndeplinit obligațiile față de consumator, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune dovada achitării onorariului de avocat.
În baza art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
În temeiul art. 396 Cod proc. civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a permite părților să formuleze concluzii scrise,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Amână pronunțarea cauzei la data de 10.09.2015, pentru deliberări.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 10.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. BUȘULESCU
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulate de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 03.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, 10.09.2015, și, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.01.2015, sub nr._, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta P. B. ROMANIA S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună constatarea caracterului abuziv și, implicit, nulitatea absolută a clauzelor Contractului de Credit bancar nr._20541/05.11.2007 prevăzute la art. 1.3 lit. a, art. 5.1, art. 5.4, art. 7.1 lit. m, n, art. 7.2 din Contract, și pe cale de consecință, să se dispună eliminarea acestor clauze abuzive; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de acordare credit în cuantum de 2052 CHF, prevăzut de art. 1.3 lit. a din Contractul de credit bancar nr._20541/05.11.2007; să se constate că pentru Contractul de Credit bancar nr._20541/ 05.11.2007 dobânda aferentă perioadei mai 2009 - septembrie 2014, dar și ulterior până la restituirea integrală a creditului, se compune din LIBOR la 3 luni plus marja băncii de 4,3 puncte procentuale pe an; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în perioada mai 2009 - septembrie 2014, ca urmare a unei majorări abuzive a marjei băncii de la 4,3 puncte procentuale la 6,3 puncte procentuale, calculată estimativ la suma de 9.527,64 de CHF, dar și a sumelor ce vor fi încasate ulterior de pârâtă după septembrie 2014 peste marja fixa de 4,3 puncte procentuale, până la rămânerea definitivă a hotărârii din prezenta cauză; obligarea pârâtei Ia plata cheltuielilor de judecată de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, la data de 05.11.2007, între reclamant, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de împrumutător s-a încheiat Contractul de credit bancar nr._20541/ 05.11.2007, pentru un credit acordat în valoare de 102.600 CHF, durata creditului fiind de 30 de ani. La art. 1.2 din Contractul de credit s-a prevăzut expres ca pentru creditul acordat se percepe o dobândă variabilă calculată în funcție de indicele de referință Libor 3 luni și de marja băncii - 4,3 puncte procentuale pe an. Reclamantul a menționat că, în cursul lunii aprilie a anului 2009, aplicând clauzele abuzive prevăzute la art. 5.1 și 5.4 din Contractul de credit, societatea pârâtă a înțeles să comunice Notificarea nr. 9526, prin intermediul căreia îi era la cunoștință faptul că în mod unilateral Banca modifică marja aplicată creditului cu două puncte procentuale. Acesta a învederat că în anul 2010 a sesizat A.N.P.C., criticând măsurile unilaterale, discreționare și abuzive aplicate de societatea pârâtă, soluția fiind aceea de sancționare a pârâtei și trasarea măsurii de respectare a dispozițiilor contractuale inițiale semnate și agreate do ambele părți. Cu toate aceste măsuri dispuse de A.N.P.C., societatea pârâtă a continuat să perceapă o dobândă mărită unilateral și nejustificat, iar la data de 17.09.2010, a formulat și înregistrat la sediul societății pârâte un punct de vedere în raport de pretinsa încheiere a unui Act Adițional nr.1/16.09.2010 la Contractul de credit bancar nr._20541/ 05.11.2007, prin intermediul căruia își exprima dezacordul în ceea ce privește valoarea marjei fixe de 6,3 față de cea inițială de 4,3 și, totodată, învedera Băncii faptul că, refuzul de a accepta o majorare a marjei stabilite inițial și, respectiv, de semnare a unui Act Adițional care să ateste această majorare nu poate fi interpretat drept un acord tacit al reclamantului.
Reclamantul a menționat că, în speță, clauzele inserate în Contractul de credit privitoare la dobânda percepută creditului acordat sunt clauze preformulate, ce nu au fost negociate, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesioniști și consumator. Prin necircumstanțierea în vreun mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lăsând practic la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauza încălca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura să îl prejudicieze pe consumator. Reaua-credință a băncii s-a manifestat și prin maniera concretă de punere în aplicare a acestei clauze. Astfel, sunt întrunite condițiile legale ca aceste clauze să fie declarate abuzive, întrucât reclamantul are calitatea de consumator, în sensul definit de lege, iar banca de comerciant, contractul încheiat fiind unul standard.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 Cod de procedură civilă, dispozițiile Legii cu nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesioniști și consumatori si Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii și celelalte texte de lege invocate.
La cererea de chemare în judecată, au fost atașate la înscrisuri, în copie certificată.
Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La data de 03.03.2015, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea întâmpinării, pârâta a învederat că, în speță, reclamantul a avut posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de credit de pe piața financiar-bancară și putea solicita, în scris, negocierea unei clauze; în prezenta cauză nu poate fi vorba de existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și, cu atât mai mult, nu poate fi vorba de lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al băncii de a percepe dobânda și comisionul de acordare.
Aceasta a menționat că modificările prin actul adițional au vizat următoarele: rata dobânzii a fost stabilită în funcție de indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni, la care se adaugă marja fixă a Băncii, pe toată perioada derulării Contractului de credit; această marjă a fost fixată la 6.3%, căci aceasta era marja în vigoare la data intrării în vigoare a O.U.G. 50/2010; clauza privind marja Băncii s-a modificat în sensul în care în Actul adițional s-a stipulat că Banca poate modifica valoarea măriei fixe doar ca urmare a unor modificări legislative care impun în mod expres acest lucru; s-a stipulat că dobânda penalizatoare se va aplica numai la valoarea creditului restant; s-a introdus un comision unic pentru serviciile prestate la cererea împrumutatului, de 30 EUR sau echivalent în lei, perceput la momentul încheierii actului adițional cu privire la serviciul solicitat. Pârâta a precizat că banca și-a îndeplinit obligațiile de informare, consiliere și avertizare, iar caracterul variabil al dobânzii este justificat.
Pârâta a învederat că, în speță, clauzele contestate nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive; dobânda bancară împreună cu comisionul de acordare credit reprezintă prețul contractului de credit, iar clauzele contractuale sunt exprimate într-un mod clar și într-un limbaj ușor inteligibil, se referă la prețul datorat de către împrumutată pentru împrumutul contractat de la bancă. A indicat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, deși nu mai sunt direct aplicabile contractului de credit, reprezintă un reper pentru analizarea drepturilor consumatorilor. Or, acest act normativ permite în mod expres inserarea unor clauze de natura celor pretins a fi abuzive.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod proc. civilă, prevederile art. 4 alin. (1), alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si pe cele ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000; pe dispozițiile art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992; pe prevederile art. 117 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006; pe dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958; pe prevederile art. 37 si art. 95 din OUG nr. 50/2010 si pe dispozițiile 969 cod civil 1864.
Prin cererea completatoare formulată la data de 21.05.2015, reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută și a art. 1.1 din Actul Adițional din data de 17.09.2010, și pe cale de consecință, să se dispună eliminarea acestuia din contract.
Prin încheierea de ședință din data de 04.06.2015, instanța a încuviințat pentru reclamant și pârâtă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba cu interogatoriile reciproce, a luat act de renunțarea reclamantului la proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, a respins, ca nefiind utilă soluționării cauzei, proba testimonială solicitată de către pârâtă, cu martorul S. C., având în vedere calitatea acesteia, respectiv de angajat în cadrul societății pârâte, cât și față de opoziția reclamantului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, la data de 05.11.2007, între pârâta P. B. S.A. și reclamantul M. M., în calitate împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit nr._20541, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 102.600 CHF, pe o durată de 30 de ani (filele 7-13).
Potrivit art. 1.2 din contract, creditul a fost acordat la o rată a dobânzii variabilă, calculată în funcție de indicele de referință LIBOR la 3 luni și marja băncii de 4,3 puncte procentuale pe an, variabilă; pentru primele 6 luni dobânda fiind de 0 % puncte procentuale pe an și fiind promoțională.
La Secțiunea 5, intitulată „Dobânda”, art. 5.1 din contract, s-a stabilit că, în cazul tipului de dobândă variabilă, aceasta se revizuiește la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și de marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii. S-a menționat că dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii, în cazul în care indicele de referință variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestora sau la cea mai recentă modificare, banca putând modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale.
Prin clauza cuprinsă la art. 5.4 s-a prevăzut că, în cazul majorării dobânzii ca urmare a măririi marjei băncii, împrumutatul are dreptul să declare băncii, în interval de 30 de zile de la comunicarea ratei dobânzii, că nu acceptă noile rate ale dobânzii, în această situație fiind obligat să restituie limita de creditare pe care a utilizat-o împreună cu dobânzile și comisioanele datorate până la data plății în același interval de 30 de zile, iar în cazul în care termenul este depășit se consideră că împrumutatul a acceptat modificarea.
În Contractul de credit nu există nicio clauză în care să se menționeze formula de calcul a marjei băncii și modalitatea în care aceasta poate varia. De asemenea, contractul de credit este însușit de pârâtă, prin semnătura Directorului Agenției și a ofițerului de credit, precum și de reclamantă, prin semnătură.
Prin Notificarea nr. 9526/17.04.2009, pârâta a adus la cunoștință reclamantului faptul că, începând cu data de 22.05.2009, marja urma a fi majorată cu 2 puncte procentuale, ajungând la 6.3% (fila 26).
Reclamantul a notificat Banca la data de 17.09.2010, solicitând amânarea semnării actului adițional deoarece marja fixă a băncii ar trebui stabilită la 4.3 %, cât era la data semnării Contractului, iar nu la 6.3%, cât a devenit după majorarea acesteia (fila 28).
În drept, față de situația de fapt expusă, se impune, în primul rând, precizarea că, având în vedere încheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește Contractul de creditnr._20541 din data de 05.11.2007, instanța stabilește că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfășurarea relațiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.
Susținerile pârâtei referitoare la „caracterul negociat” al clauzelor sunt vădit neîntemeiate, întrucât aducerea la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.
De altfel, deși pârâta a susținut că exista posibilitatea modificării anumitor clauze contractuale, așa cum s-a întâmplat în cazul altor clienți, nu a făcut nicio dovadă în sensul existenței unei negocieri în cazul contractelor de credit pentru persoane fizice, nefiind depusă la dosar corespondența specifică unei asemenea etape anterioare încheierii contractului sau contracte încheiate cu alți clienți, în aceeași perioadă, și care să cuprindă modificări ale clauzelor a căror înlăturare se solicită de către reclamantă.
Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamantul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumbă, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată. În atare situație, instanța reține că prezentul contract de credit analizat este preformulat de bancă, standardizate, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
În acest sens, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 4 alin 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Astfel, în speță, observând convenția de credit intervenită între reclamant și pârâtă, este evident ca acesta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenției fiindu-i impusă de către bancă.
În ceea ce privește clauzele cuprinse la art. 5.1 și art. 5.4 din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007, instanța reține că acestea au caracter abuziv în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica unilateral marja.
Aceste clauze pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii, fără a fi negociată cu clientul. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că în contract nu s-au precizat care sunt motivele întemeiate și în ce proporție pot fi modificate marja și dobânda, la art. 5.1 menționându-se numai „conform deciziei băncii”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită și în ce proporție va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Din modul în care a fost formulată această clauză ce dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral rata dobânzii curente se poate constata că nu se dă ca reper vreun indicator concret la care părțile (sau instanța - în eventualitatea unui litigiu) să se poată raporta, ceea ce denotă că o astfel de reglementare poate fi interpretată doar în favoarea băncii, fără ca cealaltă parte să aibă posibilitatea de a aprecia asupra acesteia, astfel încât să considere că schimbările intervenite pe piața financiară sunt semnificative și îndreptățesc activarea clauzei.
Cazurile în care o convenție poate fi amendată prin manifestarea de voință a unei singure părți trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-și prefigura de la început condițiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanța să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenței și temeiniciei acestora.
Or, analizând conținutul art. 5.1 din contractul de credit, instanța constată că, în speță, condițiile modificării dobânzii nu au fost definite în mod clar, fără echivoc, acestea reprezentând criterii pur subiective, excluse așadar oricărei aprecieri din partea clienților băncii sau a instanței.
De asemenea, analizând dispozițiile art. 5.4 din contract, precum și cele trei condiții necesar a fi îndeplinite cumulativ pentru a reține caracterul abuziv al unei clauze (respectiv: 1. clauza contractuală să nu fie fost negociată, 2. prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și 3. dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe), instanța apreciază că dispoziția contractuală nu reprezintă în sine o clauză abuzivă, însă în condițiile existenței art. 5.1 în forma sa inițială, privitoare la decizia unilaterală a băncii, aceasta are caracter abuziv.
Or, câtă vreme, ca urmare a constatării caracterului abuziv al art. 5.1 referitor la decizia băncii, instanța a stabilit o nouă formulă de calcul, dispozițiile art. 5.4 din contract urmează a fi aplicate în conformitate cu art. 5.1. în sensul că dobânda poate fi modificată numai în funcție de indicele de referință, marja băncii rămânând fixă. Astfel, chestiunea indicată de către reclamanți are legătură strânsă cu comportamentul societății bancare, cu modalitatea de punere în aplicare a acestei clauze. Prin urmare, în sine, clauza nu este una abuzivă însă modalitatea de aplicare a acesteia de către pârâtă se poate dovedi a fi abuzivă, câtă vreme banca va refuza să aplice această clauză raportat la art. 5.1. cu respectarea formulei de calcul stabilită de instanță.
În aceste condiții, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1 și art. 5.4 din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007, referitoare la caracterul variabil al marjei băncii, o asemenea clauză contractuală permițând împrumutătorului să modifice unilateral o componentă esențială a contractului de împrumut, pe baza unor criterii care nu au fost cunoscute și însușite de către consumator, astfel încât contravine flagrant prevederilor art. 1 alin. 3 raportat la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prin crearea în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța apreciază că singurul element care poate fi variabil este determinat în contract, respectiv indicele de referință Libor (CHF), iar formula de dobândă prin raportare la care se va calcula marja băncii este cea aplicabilă contractului la momentul încheierii sale, respectiv marja de 4,3% + Libor la 3 luni.
Prin stabilirea acestei formule de dobândă, instanța nu completează contractul de credit, modificând conținutul clauzei privind variația ratei dobânzii, ci face aplicarea art. 969 Cod civil, impunând băncii să respecte modalitatea în care variază rata dobânzii, ce rezultă din chiar interpretarea art. 1.2, 5.1 și 5.4 din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007.
În consecință, având în vedere că ratele încasate de către bancă au fost stabilite prin includerea unor dobânzi stabilite cu încălcarea flagrantă a clauzelor contractuale cuprinse la art. 5.1 și 5.4 din contract, variația ratei anuale a dobânzii nefiind efectuată în funcție de valoarea dobânzii de referință Libor, în conformitate cu art. 969 și art. 1073 Cod civil din 1864, instanța va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei reprezentând dobânda contractuală percepută în mod excesiv, prin raportare la formula de dobândă: marja băncii de 4,3% + valoarea indicelui de referință Libor la 3 luni, începând cu luna mai 2009.
Relativ la clauza prevazută la art. 1.3 lit. a din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007, referitor la comisionul de acordare, instanța constată că acesta a fost stabilit la suma de 2052 CHF, însă printr-un simplu calcul matematic se poate observa că suma reprezintă exact procentul de 2% din valoarea creditului acordat.
Astfel, instanța reține că, în fapt, comisionul de acordare la care se face referire art. 1.3 din convenția supusă analizei, în cuantumul perceput de 2% din valoarea creditului acordat, nu a putut fi justificat de către pârâtă, în condițiile în care elementele enumerate în întâmpinare care determină în opinia sa perceperea acestuia nu sunt în măsură să conducă la achitarea acestuia într-un asemenea cuantum. Cu atât mai puțin poate fi justificat cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, în condițiile în care pârâta nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision.
Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
Susținerile pârâtei cu privire la manifestarea unui acord de voință din partea consumatorului și care obligă partea inclusiv în privința acestui comision nu pot fi primite. Aceasta deoarece, consimțământul dat de consumator la momentul încheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent întrucât a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care pârâta, în calitate de comerciant, a înțeles să se folosească și astfel să impună obligații excesive cocontractantului aflat într-o poziție defavorabilă.
În acest sens, instanța constată că perceperea de către bancă a comisionului de acordare a creditului, în cuantum de 2052 CHF, creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului și încalcă flagrant prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, aceasta nefiind negociată și producând, prin ea însăși, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Prin urmare, instanta va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare, prevăzut la art. 1.3 lit. a din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007, și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2052 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de acordare achitat.
În ceea ce privește clauzele contractuale referitoare la cazurile de neîndeplinire a contractului, cuprinse la art. 7.1 lit. m, n și art. 7.2 din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007, instanța reține caracterul abuziv al acestor dispoziții contractuale, pentru următoarele considerente.
Instanța constată că, referitor la cazul prevăzut de art. 7.1 lit. m din contract, în cuprinsul acestuia s-a făcut referire la „modificarea negativă a situației financiare a împrumutatului”, fără însă a fi particularizate aceste situații în vreun mod, astfel încât, la momentul încheierii convenției de credit reclamantul să aibă reprezentarea clară și neechivocă asupra situațiilor în care ar fi supusă scadenței anticipate. De asemenea, din exprimarea cuprinsă în clauza menționată, instanța reține că evenimentele/schimbările de situație nu ar trebui să aibă legătură cu conduita reclamantului, în calitate de împrumutat, sau, deși au legătură cu conduita acestuia, se referă la situații exterioare, care nu se grefează pe raportul juridic existent între părți în baza contractului de credit.
Totodată, în privința clauzei prevăzute la art. 7.1 lit. n din contractul de credit, instanța constată că în cuprinsul acesteia s-a prevăzut un alt caz de neîndeplinire a contractului, în situația în care împrumutatul/garantul încalcă oricare obligație ce îi revine în baza oricărui alt contract, dacă respectiva încălcare/suspendare/reziliere/modificare poate afecta îndeplinirea obligațiilor asumate de împrumutat/garant în temeiul contractului de credit. Astfel, instanța reține că și această clauză cuprinde o exprimare extrem de vagă, ce implică doar criterii subiective de apreciere din partea băncii și care exced posibilității împrumutatului de a cunoaște, la momentul încheierii contractului, care ar fi acele situații care ar afecta drepturile băncii, în opinia acesteia.
Pentru aceleași considerente, instanța apreciază ca fiind abuzivă și clauza cuprinsă la art. 7.2 din contract, referitoare la posibilitatea băncii de a rezilia contractul de credit în situația apariției unui caz de neîndeplinire a contractului de către împrumutat (inclusiv cele prevăzute la art. 7.1 lit. m și lit. n), care nu este remediat în mod satisfăcător pentru bancă, pârâta având astfel posibilitatea de a proceda la rezilierea contractului în situația apariției unor situații pe care doar aceasta le apreciază ca reprezentând o neîndeplinire a contractului și despre care doar aceasta are posibilitatea subiectivă de a aprecia dacă împrumutatul le remediază sau nu.
Astfel, instanța consideră că aceste clauze creează un avantaj în favoarea pârâtei, fără a exista un remediu în sprijinul reclamantului care s-ar putea găsi în situația de a se activa clauzele în discuție fără ca, în prealabil, să cunoască în concret situațiile care ar determina scadența anticipată și să-și poată adapta propria conduită în raport de natura acestor situații.
Prin urmare, instanța va constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la cazurile de neîndeplinire a contractului, prevăzute la art. 7.1 lit. m și n, art. 7.2 din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept menționate, instanța va admite cererea de chemare în judecată, va constata caracterul abuziv, nulitatea absolută și va dispune eliminarea din contract a clauzelor contractuale cuprinse la art. 1.3 lit. a, art. 5.1, art. 5.4, art. 7.1 lit. m și n, art. 7.2 din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007, va constata că formula de dobândă aplicabilă contractului este marja băncii de 4,3 % + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3 luni, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma reprezentând dobânda contractuală percepută în mod excesiv (prin raportare la formula de dobândă: marja băncii de 4,3% + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3M), începând cu luna mai 2009, precum și suma de 2052 CHF, încasată cu titlul de comision de acordare.
În privința cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 Cod proc. civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În speță, reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 5333 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial (filele 290-297).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. M., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat S. M. Danie, în ., .. 3, ., sector 5, București, în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A., cu sediul în .. 29-31, sector 1, București.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale cuprinse la art. 1.3 lit. a, art. 5.1, art. 5.4, art. 7.1 lit. m și n, art. 7.2 din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007.
Dispune eliminarea din Contractul de credit nr._20541 din data de 05.11.2007 a clauzelor contractuale cuprinse la art. 1.3 lit. a, art. 5.1, art. 5.4, art. 7.1 lit. m și n, art. 7.2.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2052 CHF, încasată cu titlul de comision de acordare.
Constată că formula de dobândă aplicabilă Contractului de credit nr._20541 din data de 05.11.2007, începând cu luna mai 2009, este următoarea: marja băncii de 4,3 % + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3 luni.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma reprezentând dobânda contractuală percepută în mod excesiv (prin raportare la formula de dobândă: marja băncii de 4,3% + valoarea indicelui de referință Libor CHF 3M), începând cu luna mai 2009.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5333 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. Bușulescu A. M.
Operator de date cu caracter personal nr. 4904
Red. A.B./ Dact. A.B., A.M.
4 ex./ 03.12.2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Hotărâre din 10-09-2015, Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
