Acţiune în constatare. Sentința nr. 2545/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2545/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 2545/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 2545/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE - P. P.
GREFIER - D. V.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe reclamantul C. D. P. și pe pârâta . IFN SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 12.02.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamantul C. D. P. a chemat în judecată pe pârâta . IFN SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzei contractuale prevăzută la art. 2.3 lit. b din contractul de credit nr._68625/18.10.2012, să o oblige pe pârâtă la restituirea sumei percepute cu titlu de comision de administrare, începând cu data de 15.12.2012 până în prezent, respectiv suma de 943 Euro și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost încheiat între părți contractul de credit nr._68625/18.10.2012, pentru suma de 15.867 Euro, pentru o perioadă de 96 luni.
În ceea ce privește clauza de la art. 2.3 lit. b din contract, reclamantul a arătat că prevede un comision de administrare de 47,60 Euro, iar terminologia folosită în convenția de credit nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului astfel încât împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de administrare.
Or, atât timp cât motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cuprinsul condițiilor generale, această clauză este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000.
De asemenea, reclamantul a învederat caracterul de contract de adeziune al convenției încheiate între părți, întrucât clauzele nu au fost negociate în mod direct cu consumatorul, fiind preformulate de către bancă, ceea ce atrage incidența Legii nr. 193/2000.
În ceea ce privește cererea de restituire a sumei de 946 Euro, reclamantul a precizat că are la bază dispozițiile art. 992 și urm. C. civ. care reglementează instituția plății nedatorate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 480 și art. 992 C. civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din TFUE.
Reclamantul a formulat o precizare, la data de 04.09.2014, prin care a arătat că, în cauză, comisionul de administrare a fost achitat lunar, fiind inclus în cuantumul ratei plătite, respectiv 47,60 Euro din 271,91 Euro, rezultând suma de 943 Euro achitată cu acest titlu până în prezent.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, pârâta a arătat că, prin art. 4.3.2. din contractul de credit, încheiat ulterior adoptării OG nr. 50/2010, Banca a procedat la definirea în concret a comisionului de administrare: Pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către Împrumutător în scopul utilizării/rambursării creditului acordat, Împrumutatul datorează comision de administrare. Acest comision se calculează conform Dispozițiilor specifice și se achită în funcție de produsul de credit ales de către Împrumutat fie lunar, în sumă fixă, fie la tragere, o singură dată, independent de momentul rambursării totale a creditului, ca procent din soldul creditului existent.
De asemenea, pârâta a mai învederat că, la punctul 4 din Anexa B la contract, se stipulează expres că, comisioanele rămân aceleași pe durata contractului.
Pârâta a mai atras atenția asupra faptului că informațiile principale în legătură cu produsul de creditare au fost puse la dispoziția reclamantului prin intermediul Formularului standard la nivel european privind creditul pentru consumatori, care face obiectul Anexei B la contractul de credit, fiind descrise și costurile aferente, inclusiv comisionul de administrare.
De asemenea, pârâta a mai arătat că respectiva clauză contractuală nu a fost introdusă și nici aplicată într-o manieră care să producă reclamantului un dezechilibru semnificativ, toate costurile creditării fiind incluse în D. și fiind aduse la cunoștința acestuia.
În plus, comisionul de administrare este unul permis de lege, fiind reglementat de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 50/2010.
În dovedirea cererii, instanța a încuviințat pentru reclamant administrarea probelor cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile acesteia regăsindu-se la filele 129-130 din dosar.
În apărare, instanța a încuviințat pentru pârâtă administrarea probei cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamantului, însă această din urmă probă nu a putut fi administrată datorită motivelor care se regăsesc în cuprinsul încheierii de dezbateri de la termenul din data de 05.02.2015.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Între părțile cauzei a fost încheiat contractul de credit pentru nevoi personale nr._68625/18.10.2012 (f. 7-19), reclamantul, în calitate de împrumutător, contractând un credit în cuantum de 15.067 Euro, cu termen de restituire 96 luni.
La art. 2.3 lit. b din contract s-a menționat că reclamantul datorează un comision de administrare credit lunar de 47,60 Euro, iar la art. 2.7 din contract s-a menționat că totalul lunar de plată este în cuantum de 271,31 Euro.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, fiind interzis comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
De asemenea, art. 4 alin. 1 din această Lege stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De asemenea, în ceea ce privește noțiunea de clauză abuzivă, art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Din ambele reglementări rezultă aceleași condiții, cumulative, care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv și anume: clauza să nu fie negociată individual și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.
Conform art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, iar faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune.
În speță, reclamantul-consumator a solicitat constatarea caracterului abuziv doar cu privire la clauza cuprinsă la pct. 2.3 din Contractul de credit pentru nevoi personale încheiat cu pârâta, prin care a fost stabilit comisionul de administrare datorat băncii.
Referitor la lipsa unei exprimări clare a motivului perceperii comisionului de administrare, instanța constată că susținerea reclamantului în acest sens nu este întemeiată, deoarece în art. 4.3.2. din Condițiile generale de acordare a creditului se precizează în termeni clari pentru un consumator cu cunoștințe medii că acesta este perceput astfel: Pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către Împrumutător în scopul utilizării/rambursării creditului acordat, Împrumutatul datorează comision de administrare. Acest comision se calculează conform Dispozițiilor specifice și se achită în funcție de produsul de credit ales de către Împrumutat fie lunar, în sumă fixă, fie la tragere, o singură dată, independent de momentul rambursării totale a creditului, ca procent din soldul creditului existent.
Referitor la caracterul nenegociat al clauzei sus-menționate, instanța observă că pârâta nu a dovedit negocierea clauzei atacate, singura posibilitate dată împrumutatului fiind aceea că i s-a permis să opteze între modalitatea de plată lunară a comisionului de administrare, inclus în rata de plată sau „la tragere”.
De asemenea, instanța are în vedere că simpla aducere la cunoștința clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii aflate pe piața bancară nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.
Faptul că împrumutatul nu a avut posibilitatea de a negocia eliminarea comisionului de administrare la încheierea contractului de credit este în afara oricărui dubiu, având în vedere că obligația de plată a acestuia este prevăzută la art. 4.3 din Condițiile generale de creditare.
În ce privește cea de-a doua condiție ce atrage caracterul abuziv al unei clauze, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, aprecierea îndeplinirii ei se va face în concret.
Perceperea de către bancă a comisionului de administrare în cuantum lunar de 47,60 Euro nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, acest comision reprezentând prețul pe care împrumutatul îl plătește pentru serviciile prestate de bancă în legătură cu administrarea contului de credit și încasarea ratelor lunare. Acest comision nu este inclus în dobânda curentă care reprezintă prețul împrumutului acordat, respectiv suma de bani pe care banca o primește pentru că l-a împrumutat pe reclamant. Comisionul de administrare este perceput pentru servicii bancare lunare prestate în legătură cu administrarea creditului, acestea fiind distincte de serviciile de creditare.
Totodată, instanța constată că plata sumei lunare de 47,60 lei nu poate genera un dezechilibru semnificativ, în detrimentul reclamantului, aceasta reprezentând o parte din ratele lunare de 271,91 Euro, achitate de împrumutat, cuantumul acestuia fiind stabilit la o sumă care nu se poate aprecia că ar conduce la o împovărare financiară nejustificată a reclamantului.
Ca urmare, instanța constată neîntemeiată cererea reclamantului, de constatare a caracterului nul absolut și abuziv al clauzei contractuale prevăzută la art. 2.3 lit. b din contractul de credit nr._68625/18.10.2012, astfel încât, pe cale de consecință, este neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumei percepute cu titlu de comision de administrare, începând cu data de 15.12.2012 până în prezent, respectiv suma de 943 Euro.
Fiind incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ. și reținând culpa procesuală a reclamantului, instanța îl va obliga pe acesta la plata către pârâtă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, achitat conform dovezilor de la filele 134-135, redus conform art. 451 alin. 2 C. proc. civ., față de valoarea obiectului cauzei (943 Euro).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea, precizată, privind pe reclamantul C. D. P., identificat prin CNP_, cu domiciliu ales la C.. Av. „C. M.”, în sector 5, București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park nr. 266-268, Corp 60, . și pe pârâta . IFN SA, cu sediul ales la SCA „Z.&Partners”, in sector 2, București, ., ca neîntemeiată.
Obligă pe reclamant la plata către pârâtă, cu aplicarea art. 451 alin. 2 C. proc. civ., a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru grefier transferat la Tribunalul București,
Semnează Grefierul Șef
Red. PP
Tehnored. PP/DV
4 ex./06.08.2015
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2656/2015.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2657/2015.... → |
|---|
