Actiune in regres. Sentința nr. 466/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 466/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 466/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 466/2015
Ședința publică de la 15.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. E. M.
GREFIER - N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. T. ASIGURARI S.A., pe pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și pe intervenientul G. A., având ca obiect actiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 45), lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art.131 alin.1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.94 lit.j și art.130 NCPC, după care acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanta prin avocat solicită proba cu înscrisurile existente la dosar.
Instanța, în temeiul art.258 rap.la art.255 NCPC, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă soluționării cauzei și ia act că pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta prin avocat depune la dosar concluzii scrise, precizând că primul capăt de cerere a rămas fără obiect ca urmare a achitării debitului principal, solicitând obligarea pârâtei la plata penalităților și a cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /06.10.2014 reclamanta S.C. A. T. ASIGURARI S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A și intervenientul forțat G. A., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.605,30 lei reprezentând contravaloare despăgubire, a sumei de 8,03 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate de la scadență până la data introducerii acțiunii, a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii până la data pronunțării hotărârii judecătorești și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data pronunțării până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 06.06.1014, numitul G. A., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a produs un accident de circulație, avariind autoturismul marca FORD cu nr. de înmatriculare_ . Autovehiculul avariat era, la data producerii accidentului, asigurat pentru avarii (CASCO) la societatea reclamantă, conform poliței de asigurare nr._, aceasta din urmă achitând indemnizația de asigurare cuvenită, în valoare de 1.605,30 lei.
Reclamanta a mai susținut că la data producerii accidentului pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (R.C.A.) încheiat cu societatea pârâtă, astfel încât acestei societăți de asigurări îi revine obligația legală de a acoperi prejudiciul.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2210 Cod Civil, precum și art. 64 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză.
În ședința publică de la 15.01.2015 reclamanta și-a precizat acțiunea și și-a restrâns pretențiile doar la plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta a achitat debitul la data de 10.12.2014.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că situația de fapt în speță este aceeași cu cea expusă de reclamantă în cererea de chemare în judecată – aspect necontestat de partea pârâtă (astfel cum reiese din poziția sa procesuală adoptată pe parcursul judecății).
Totodată, din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu susținerile părților, rezultă că pârâta a achitat către reclamantă debitul în valoare de 1.322, 65 lei, conform OP nr.239/10.12.2014 (f.68), împrejurare față de care instanța constată că acțiunea a rămas fără obiect în privința capătului de cerere principal, reclamanta precizându-și acțiunea în acest sens prin notele scrise depuse la dosar la data de 15.01.2015.
Referitor la cererea de acordare a penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, instanța apreciază că acest capăt de cerere este întemeiat, față de dispozițiile Ordinului nr.14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului).
Sub acest aspect instanța reține și culpa pârâtei care a înțeles să achite debitul cu întârziere, la data de 10.12.2014, motiv pentru care, avându-se în vedere dispozițiile art.2210 C.civil., în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății, precum și faptul că pârâta este de drept în întârziere (conform art.1523 alin.2 lit.d, e C.civil), urmează să admită acțiunea astfel cum a fost precizată și să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8,03 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul de 1.605,30 lei de la scadență, respectiv 28.09.2014 până la data de 03.10.2014, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate în continuare, de la data introducerii acțiunii, 06.10.2014 până la 10.12.2014 (data plății debitului).
În temeiul art.453 alin.1 din Noul C.proc.civ., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 415,53 lei (117,93 lei taxă judiciară de timbru și 297,60 lei onorariu avocațial), având în vedere că pârâta a achitat debitul ulterior sesizării instanței de judecată, aflându-se astfel în culpă procesuală cu privire la declanșarea prezentului litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea astfel cum a fost precizată privind pe reclamanta S.C. A. T. ASIGURARI S.A., cu sediul ales la SCA C. și C. din București, ..80-84, parter, sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J40/_/1994, CUI_, pe pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, jud. Ilfov, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ și pe intervenientul G. A., domiciliat în com. Hereclean, ., jud. S., CNP_.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8,03 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul de 1.605,30 lei pe perioada 28.09._14 precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate în continuare de la data de 06.10.2014 până la 10.12.2014.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 415,53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință public, azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. M.L.E.
5 ex/30.01.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 625/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 332/2015. Judecătoria... → |
---|