Actiune in regres. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-08-2015 în dosarul nr. 14668/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. _
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.08.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE ROBERT CRISTIAN BURLACU
GREFIER C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. T. ASIGURĂRI S.A., pe pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., și pe intervenientul A. D., având ca obiect acțiune in regres.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.08.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2015 sub nr._, reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. a chemat în judecată pe pârâta . REASIGURARE S.A și pe intervenientul forțat A. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5260,48 lei, cu titlu de despăgubire, și 42,08 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data de 27.03.2015. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esență, la data de 24.10.2014 intervenientul forțat, conducând auto cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație.
A susținut că în urma accidentului a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița nr._ în baza căreia a plătit indemnizația în cuantum de 5260,48 lei.
A arătat că deținătorul autovehiculului al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiat la pârâta . REASIGURARE S.A. asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule.
Prin urmare, în temeiul art.49 din Legea nr.136/1995, pârâta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.
A susținut că după plata indemnizației asiguratului reclamantei, aceasta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă, suma de 5260,48 lei.
A învederat că pârâta avea obligația să achite în termen de 15 zile suma plătită de către S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cu titlu de indemnizație, motiv pentru care datorează și 0,1% penalități pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței, respectiv de la data de 19.03.2015 până la data plății efective.
A arătat că pârâta în mod nejustificat a refuzat plata sumei mai sus menționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1357 și art. 2210 din noul C.civil, Legea nr.136/1995, Ordinul C.S.A nr.14/2011.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie, înscrisuri.
Pârâta și intervenientul forțat nu au depus întâmpinare.
Prin concluzii scrise, reclamanta a solicitat instanței să constate că primul capăt de cerere a rămas fără obiect ca urmare a plății efectuate de pârâtă la data de 25.06.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 24.10.2014, București, Piața A. I., intervenientul forțat aflat la volanul autoturismului cu nr._, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație și a lovit autoturismul cu nr._, asigurat casco la S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A, motiv pentru care s-a întocmit fișă de constatare amiabilă de accident (f.9).
Potrivit devizului de reparație întocmit de ., reiese că, în speță, costurile readucerii autoturismului cu nr. de înmatriculare_, la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului sunt în cuantum de 5260,48 lei (f.25).
În data de 27.11.2014, reclamanta a achitat în contul unității reparatoare, prin virament bancar, suma de 5260,48 lei, în considerarea contractului de asigurare (f.36).
Având în vedere faptul că pârâta nu a formulat întâmpinare și nici obiecțiuni împotriva cererii de despăgubire, instanța reține că pârâta a recunoscut atât vinovăția intervenientului forțat, cât și contravaloarea reparațiilor necesare autoturismului cu nr._ .
În drept, instanța retine ca, în materia asigurării de răspundere civila, Legea nr. 136/1995 și noul cod civil stabilesc existenta unor raporturi juridice între asigurator și terța persoana păgubită, născute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorăsc ex delictu.
Astfel, art. 2210 alin.1 din noul C.civil reglementează subrogarea asiguratorului în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. In plus, art. 57 din Legea nr.136/1996 prevede ca drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Față de cele expuse mai sus, instanța, reține că, în speță, reclamanta, achitând în baza poliței auto – CASCO, în interesul persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit facturii fiscale atașate cererii de chemare în judecată și extrasului de cont, a preluat acțiunea de care acesta beneficia, în baza art. 2210 din noul C.civil.
Pe fondul cauzei instanța urmează să analizeze dacă în ce îi privește pe intervenientul forțat A. D., sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform dispozițiilor art.1357 C.civil.
Cu privire la fapta ilicita instanța constată că aceasta exista și constă în faptul că, în data de 24.10.2014, București, Piața A. I., intervenientul forțat aflat la volanul autoturismului cu nr._, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație și a lovit autoturismul cu nr._, nesocotind astfel obligațiile prevăzute de O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Cu privire la vinovăția intervenientului forțat, instanța reține fapta a fost comisă din culpă, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în special fișei de constatare amiabilă de accident.
Referitor la prejudiciul cauzat, instanța retine ca acesta este, de asemenea, dovedit din probele aflate la dosarul cauzei, acesta îndeplinind si condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui, și anume de a avea un caracter cert, constând în avariile aduse autoturismului cu nr._, costurile aducerii vehiculului la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum de 5260,48 lei.
În ceea ce privește cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, acea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, instanța constată că și aceasta este îndeplinită, întrucât reclamanta a produs probe în sensul că avariile suferite de autoturismul cu nr. de înmatriculare_ s-au produs urmare a încălcării de către intervenientul forțat a prevederilor O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Față de cele mai sus menționate, se reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intervenientului forțat A. D..
Potrivit art.49 prima teză din Legea nr.136/1995, “asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”.
Având în vedere prevederile art.49 din Legea nr.136/1995, reiese că la data de 19.03.2015 reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. era îndreptățită să solicite pârâtei . REASIGURARE S.A. plata sumelor de 5260,48 lei.
Conform art. 112 pct. 3 C.proc.civ., unul dintre elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată este reprezentat de obiectul acesteia, respectiv pretenția concretă dedusă judecății, sau ceea ce reclamantul solicită prin cererea introductivă.
Sancțiunea aplicabilă în cazul lipsei obiectului cererii de chemare în judecată este determinată în funcție de momentul la care intervine lipsa acestui element esențial al cererii. Astfel, în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost de la început lipsită de obiect, este incidentă sancțiunea anulării acesteia, conform prevederilor art. 133 alin. 1 C.proc.civ., iar în situația în care cererea formulată de reclamant a avut un obiect determinat la momentul introducerii sale, dar pe parcurs a rămas fără obiect, va fi respinsă pentru acest motiv.
În consecință, având în vedere că suma solicitată de reclamantă a fost achitată de pârâtă în data de 25.06.2015 (f.68), instanța va respinge capătul principal de cerere, ca rămas fără obiect.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 42,08 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate până la data de 25.06.2015, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația secundară în materie, respectiv art. 64 din Ordinul emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, neexistând niciun motiv întemeiat pentru care pârâta să ramburseze cu întârziere suma de 5260,48 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate în temeiul asigurării facultative Casco.
Față de aceste considerente instanța urmează să dispună obligarea pârâtei să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,1% aferente perioadei 19.03._15.
În temeiul art.453 C.pr.civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1376,39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 390,12 (f.55,56) lei taxă judiciară de timbru și 986,27 lei onorariu de avocat(f.69).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. T. ASIGURARI S.A, cu sediul în București, Căderea Bastiliei, nr. 80-84, sector 1, J40/_/1994, CUI_, cu sediul ales în București, .. 80-84, parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE S.A., ., cu sediul în București, sector 1, .. 5-7, parter-demisol, J_, CUI_, și cu intervenientul forțat A. D., cu domiciliul în București, .. 3, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% aferente perioadei 19.03._15.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5260,48 lei reprezentând despăgubiri, ca rămas fără obiect.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1376,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. B. C. I. Ț.-F.
Red. RB/ Teh. CȚ
5 EX / 3 .
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria... → |
---|