Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 114/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 114/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 114/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 114/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 08 Ianuarie 2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE - P. P.
GREFIER - D. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S. G. ASIGURĂRI SA, pe pârâta S. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE SA și pe intervenientul G. R., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, partile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța încuviințează, pentru reclamanta, proba cu inscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, luand act ca parata nu a formulat întâmpinare și nu a completat formularul de răspuns și, constatând probatoriul complet administrat, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin formularul de cerere completat conform art. 1028 alin. 2 C. proc. civ. și înregistrat sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta S. G. ASIGURARI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA și pe intervenientul G. R., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 5.530,09 lei, contravaloare despăgubiri și 1.012,01 lei, penalități de 0,1% pe zi de întârziere, calculate pentru perioada 03.04._14, precum și a penalităților de 0,1% pe zi, în continuare, până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 09.09.2013, intervenientul, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a produs un accident de circulație, avariind autovehiculul înmatriculat sub nr._ .
Culpa intervenientului a fost stabilită prin procesul-verbal de contravenție.
Reclamanta a achitat persoanei păgubite, în baza asigurării CASCO, conform poliței nr._, suma de 5.530,09 lei și a înaintat dosarul pârâtei, în calitate de asigurator RCA, în baza poliței nr._, însă aceasta nu dat curs solicitării de plată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 2210 C. civ.
Pârâta nu a completat formularul de răspuns comunicat de către instanță.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În data de 09.09.2013, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de intervenientul G. R. și cel cu nr. de înmatriculare_ . Din procesul-verbal de contravenție (f. 10), rezultă că a fost stabilită vinovăția intervenientului în producerea accidentului.
La momentul accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, era asigurat CASCO la societatea reclamantă, conform poliței nr._/11.01.2013 (f. 27-28).
În ceea ce privește autoturismul condus de către intervenient, acesta avea asigurare obligatorie la societatea pârâtă, conform poliței RCA nr._/21.03.2013, în vigoare la data producerii accidentului (f. 31).
Ca urmare a verificării prejudiciului cauzat și a plății despăgubirii către persoana păgubită, potrivit referatului de plată, întocmit în baza facturii fiscale și a devizului de reparații emise de unitatea service, reclamanta a achitat persoanei păgubite suma de 5.530,09 lei și a întocmit dosarul de daună, pe care l-a înaintat pârâtei, care nu a efectuat plata.
Din înscrisurile existente la dosar, instanța constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2210 din Codul civil, astfel:
Pe de o parte, în speță, s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, în sensul art. 1357 și urm. C. civ., constând în acroșarea autoturismului înmatriculat sub nr._, de către autoturismul înmatriculat sub nr._, care făcea obiectul asigurării de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, la data incidentului, condus de către intervenientul G. R.. Fapta ilicită a avut drept urmare directă avarierea autoturismului care făcea, la acea dată, obiectul asigurării Casco, conform poliței nr._/11.01.2013, încheiată de către proprietarul acestuia cu societatea reclamantă, în calitate de asigurător. Prejudiciul, dovedit prin facturile fiscale emise de unitatea service, verificat de către reclamantă, a fost produs ca urmare a culpei conducătorului autoturismului înmatriculat sub nr._, asigurat la societatea pârâtă, astfel cum rezultă din Constatarea amiabilă de accident. Fiind întrunite, în speță, condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 1357 și urm. C. civ., pentru autorul incidentului, acesta datora despăgubiri, constând în repararea prejudiciului produs în patrimoniul asiguratului societății reclamante, în cuantum de 5.530,09 lei.
În aceste condiții, devin aplicabile în cauză dispozițiile speciale, în materie de asigurare de răspundere civilă, respectiv art. 2208, art. 2210 și 2223 și urm. C. civ., care prevăd, pe de o parte, că, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare, în condițiile stipulate în contract, iar, pe de altă parte, că, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, iar în cazul în care era în vigoare o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Or, în speță, societatea reclamantă, în calitate de asigurător al proprietarului autovehiculului avariat, a achitat contravaloarea prejudiciului produs ca urmare a faptei ilicite a conducătorului autovehiculului care făcea obiectul contractului de asigurare cu societatea pârâtă, în calitate de asigurător. D. urmare, în baza art. 2210 C. civ., reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului, inclusiv acela de a recupera de la pârâtă, în calitate de asigurător de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea pagubei, contravaloarea sumei achitate, în contul asiguratului său, pentru repararea autovehiculului avariat.
D. urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus, instanța urmează a admite cererea reclamantei și a obliga pe societatea pârâtă la plata sumei de 5.530,09 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu.
De asemenea, instanța o va obliga pe pârâtă la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, stabilite de art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 21/2008.
Astfel, instanța o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 465,66 lei, penalități aferente, calculate pentru perioada 08.08._14, precum și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate în continuare, începând cu data de 03.10.2014, până la achitarea efectivă.
Pentru aceleași motive, instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă și a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe reclamanta S. G. ASIGURĂRI SA, identificată prin CUI_, cu sediul ales in sector 6, București, Calea Plevnei nr. 139, Corp C, pe pârâta S. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, identificată prin CUI_, cu sediul in orașul Voluntari, . City Business nr. 10, Clădirea O 23, . și pe intervenientul G. R., cu domiciliul in sector 2, București, ., ., ..
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 8.315,41 lei, contravaloare despăgubire și 465,66 lei, penalități aferente, calculate pentru perioada 08.08._14, precum și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate în continuare, începând cu data de 03.10.2014, până la achitarea efectivă.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. PP
Tehnored. PP/DV
5 ex./10.03.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 135/2015. Judecătoria... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
---|