Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9141/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9141/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 9141/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9141/2015
Ședința din camera de consiliu de la 15 Mai 2015
Instanta constituită din:
Președinte: F. M. P.
Grefier: I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta A. E. E. și pârâta O. R. S.A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără înfățișarea părților, conform art. 1029 alin. 1 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 raportate la art. 1029 alin. 9 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de părti, apreciind proba legală, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin formularul de cerere cu valoare redusă înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 03.02.2015 sub nr._, reclamanta A. E. E. a chemat în judecată pe pârâta O. R. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligata pârâta pe calea cererii de valoare redusă la plata sumei de 300 Euro cu titlu de chirie, a sumei de 24,82 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 26.12.2014 – 27.02.2015, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de inchiriere nr._ din data de 26.09.2011, in baza caruia parata s-a obligat sa achite o chirie anuala de 1200 Euro, pentru o perioada de 10 ani. A mai aratat reclamanta ca, incepand cu data de 27.08.2014, pârâta a incetat sa mai execute obligatia de plata a chiriei trimestriale.
In susținerea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri în fotocopie ( f. 10-21).
La data de 11.03.2015, parata a depus întâmpinare prin care a invederat ca obligatia de plata a fost stinsa, fiind achitata suma de 1334,94 lei in contul reclamantei deschis la B. Post, solicitand respingerea cererii ca ramasa fara obiect.
La data de 01.04.2015, reclamanta a depus Răspuns la intâmpinare, prin care a solicitat urmare a achitării debitului principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 24,82 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 26.12.2014 – 27.02.2015, precum și de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
In cauza, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând informațiile furnizate de reclamantă, pe baza înscrisurilor depuse, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1025 din Codul de procedură civilă, procedura cu privire lacererile cu valoare redusăse aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite aceste condiții, iar reclamantul a optat pentru procedura specială, potrivit art. 1026 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În fapt, între reclamantă și societatea pârâtă s-a încheiat Contractul de închiriere nr._ din data de 26.09.2011, in baza caruia parata s-a obligat sa achite o chirie anuala de 1200 Euro, pentru o perioada de 10 ani. Începand cu data de 27.08.2014, pârâta a incetat sa mai execute obligatia de plata a chiriei trimestriale.
Față de faptul că pârâta a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a chiriei restante, în temeiul cu art. 1270 alin. 1, art. 1516 alin. 1 și art. 1719 lit. a Cod civil, instanța va constata rămas fără obiect capătul privitor la plata debitului principal, urmare a achitării sumei de 300 euro, în echivalent lei, la data de 27.02.2015.
Având în vedere că părțile nu au stabilit nivelul dobânzii în situația în care plata este efectuată cu întârziere, instanța constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la dobânda legală penalizatoare.
Conform dispozițiilor art. 3 alin. 21din O.G. 13/2011, rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește pentru raporturile intre profesionisti la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale și curge de la scadență până la momentul plății, conform dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 72/2013.
De asemenea, în speță este aplicabil și art. 1535 din Codul Civil, care prevede că „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
In speță, debitorul este de drept în întârziere de la scadență, conform art. 1523 alin. 2, lit. g) din Codul civil, deoarece nu a fost executată obligația de plăti o sumă de bani, asumată în exercitiul activității unei întreprinderi.
Pentru considerentele menționate, instanța constată că cererea reclamantei este partial întemeiată, motiv pentru care va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 24,82 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 26.12.2014 – 27.02.2015, conform O.G. nr. 13/2011 și mod de calcul de la fila 38 dosar.
Față de soluția la care a ajuns cu privire la cererea introductivă, în temeiul art. 1031 alin. 1 și art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța o va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, în cuantum de 300 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (50 lei - fila 1) si onorariul avocatial (250 lei, dovedit prin chitanța din 2.02.2015, fila 20). Prevederile art. 1522 alin. 5 cod civil si ale art. 454 Cod proc. civ. nu sunt aplicabile, deoarece debitorul este de drept în întârziere, conform art. 1523 alin. 2, lit. g) din Codul civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta A. E. E., domiciliata în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta O. R. S.A., cu sediul in București, .. 51-53, sector 1.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 24,82 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 26.12.2014 – 27.02.2015, precum și suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Constată rămas fără obiect capătul privitor la plata debitului principal, urmare a achitării sumei de 300 euro, în echivalent lei, la data de 27.02.2015.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.05.2015.
Președinte,Grefier,
P. F. M.D. I. I.
Red:P.F.M/Th.red:P.F.M/D.I.I.
4 EX /17.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9078/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9056/2015. Judecătoria... → |
---|