Contestaţie la executare. Sentința nr. 9078/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9078/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 9078/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința Civilă Nr. 9078/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. (M.)
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator M. Ș., intimat B. I., Ș. și PETICARIU, și pe intimat P. B. ROMANIA SA, având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 30.04.2015, 07.05.2015 și la data de 14.05.2015 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 03.04.2013, sub nr._, contestatorul M. S. a chemat în judecată pe intimata P. B. ROMÂNIA SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea executării silite efectuată în dosarul 99VS/2013 SCPEJ „I., Serbănescu și P.”, constatarea nulității absolute parțial a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr.561/25.06.2008 datorită caracterului abuziv al clauzelor acestuia, precum și suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență contestatorul a arătat, între intimata P. B. ROMÂNIA SA și . FEROVIAR SA, în calitate de împrumutat și M. S. în calitate de garant a fost încheiat contractul de credit bancar nr.561/25.06.2008.
În continuare, contestatorul susține nelegalitate somației de executare prin prisma faptului că, aceasta nu cuprinde o defalcare actualizată a debitului principal reclamant, arătând de asemenea, faptul că, debitul nu este cert și lichid.
În ceea ce privește procesul-verbal de continuare a procedurilor de executare silită, se arată că valoarea cheltuielilor de executare sunt disproporționate prin raportare la activitatea desfășurată.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită nulitatea absolută parțială a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr.561/25.06.2008, prin raportare la prevederile Legii 193/2000 se susține caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd instituirea obligativității achitării comisionului de risc și a comisionului de administrare.
În dovedire, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza contabilă și interogatoriul.
În drept, s-au invocat dispozițiile art 399 și urm. C proc civ, art.1020-2021, art.1662 și urm. din C. Civ., OG 20/2010 și Legea 193/2000.
La data de 11.07.2013 a fost depus dosarul de executare silită.
Prin precizarea formulată la data de 02.10.2013 contestatorul a solicitat introducerea în cauză a SCPEJ „I., Serbănescu și P.”.
La termenul din data de 31.10.2013 s-a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul și proba cu expertiza specialitatea contabilitate.
La data de 24.01.2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, excepția inadmisibilității unei contestații prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, excepția necompetenței teritoriale, iar în situația în care se va respinge excepția inadmisibilității se invocă excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului prin raportare la prevederile Legii 193/2000, excepția prematurității prin raportare la prev. art.720 1 și art.109 alin.2 C., precum și excepția prescripției. Pe fondul cauzei, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să respingă acțiunea, ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării au fost depuse înscrisuri (f.158-181,200-300 vol.1, 1-276 vol.2, 328-330 vol.2, 1-164 vol.3, 165-300 vol.3, 1-300 vol.4, 1-300 vol.5, 1-141 vol.6)
Raportul de expertiză a fost depus la data de 16.07.2014 (f.291 vol.2), iar răspunsul la obiecțiunile încuviințate a fost depus la data de 12.02.2015 (f.159 vol.6).
Examinând, în condițiile art. 137 C.proc.civ., excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere prin care se solicită constatarea nulității absolute parțiale a prevederilor contractului de credit nr. 561/25.06.2008, în cadrul contestației la executare, instanța o va admite, pentru următoarele motive:
La data de 25.06.2008, între intimata P. B. ROMÂNIA SA și . FEROVIAR SA, în calitate de împrumutat și M. S. în calitate de garant a fost încheiat contractul de credit bancar nr.561/25.06.2008.
Prin cererea adresată Biroului executorilor judecătorești, intimata a solicitat executarea silită împotriva . FEROVIAR SA, în calitate de împrumutat și M. S. în calitate de garant, în baza titlului executoriu reprezentat de convenție de contractul de credit bancar nr.561/25.06.2008.
Instanța reține că, potrivit art.399 alin.(1) C.proc.civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Prin alin.(2) al aceluiași articol se dispune în sensul că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal, iar conform alin.3 în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Ca atare, contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale.
Analizând cererea de chemare în judecată, instanța reține că, nu au fost invocate încălcări cu privire la procedura executării silite, contestatorul solicitând în esență constatarea nulității absolute parțială a contractul de credit bancar nr.561/25.06.2008 datorită caracterului abuziv al clauzelor contractuale care prevăd instituirea obligativității achitării comisionului de risc și a comisionului de administrare. În continuare, contestatorul susținând nelegalitatea executării silite prin prisma faptului că aceste comisioane nu sunt datorate, astfel creanța nefiind certă și lichidă.
Cu privire la motivele contestației la executare învocate, instanța reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, iar conform alin.3 se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Astfel, instanța reține că, apărările de fond cu privire la nulitatea titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr.561/25.06.2008, puteau fi formulate de către contestator pe cale dreptului comun în cadrul unei acțiuni în anulare.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește domeniul de aplicare al Legii 193/2000, instanța reține că, dispozițiile legii sunt aplicabile numai consumatorilor astfel cum sunt definiți de prevederile art. 2, respectiv prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.
În cauză, instanța reține că, M. Ș. a semnat contractul de credit în calitate de garant al . FEROVIAR SA, societatea fiind de fapt beneficiarul împrumutului. Astfel contestatorul în calitate de garant al creditului nu poate invoca și nici nu poate beneficia de mai multe drepturi decât debitorului contractului de împrumut.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere faptul că, pentru soluționarea capătului de cerere prin care se solicită constatarea nulității absolute parțiale a prevederilor contractului de credit nr. 561/25.06.2008 în temeiul Legii 193/2000 este deschisă calea acțiunii în constatare, instanța va admite excepția inadmisibilității și pe cale de consecință va respinge capătul de cerere, ca inadmisibil.
Față de soluția pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității formulării contestației prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța nu va mai analiza excepțiile invocate în subsidiar de către intimat prin întâmpinare.
În continuare, analizând susținerile contestatorului în ceea ce privește nelegalitatea actelor de executare silită instanța le va respinge ca neîntemeiate față de următoarele considerente.
Cu privire la susținerile contestatorului privind lipsa caracterului cert și lichid al creanței puse în executare, având în vedere răspunsul expertului la obiecțiunile stabilite, instanța le va respinge ca neîntemeiate.
În acest sens, din raportul de expertiză rezultă că la momentul emiterii somației de plată din data de 14.02.2013 rezultă debitul restant aferent contractului de credit bancar nr.561/25.06.2008 era în cuantum total de_,84 euro, iar prin somația de plată emisă la data de 14.02.2013 s-a pus în vedere contestatorului obligația de plată a sumei de_ euro.
În ceea ce privește nelegalitatea modului de stabilire a cheltuielilor de executare silită, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la data de 14.02.2013 s-a întocmit procesul-verbal prin care au fost stabilite cheltuielile de executare (f.48), în cuantum total de_,50 lei, iar la data de 05.02.2015 a fost emisă adresa de înființare a popririi pentru suma de_ euro reprezentând debit restant la care se adaugă și cheltuielile de executare, sumele urmând a fi actualizate.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 3717 din C., cheltuielile ocazionate de executarea silită sunt în sarcina debitorului. De asemenea, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile alin.3 și 4 ale aceluiași articol, sumele datorate ce urmează a fi plătite se stabilesc de executorul judecătoresc, prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
Referitor la susținerile contestatoarei potrivit cărora cuantumul onorariului executorului judecătoresc în cuantum de 9684,40 lei stabilit prin procesul-verbal emis la data de 14.02.2013 în dosarul de executare silită nr.99VS/2013 a fost stabilit în mod eronat, disproporționat, cu nerespectarea dispozițiilor legale, instanța constată că acesta a fost stabilit în mod corect potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000. Astfel, instanța reține că potrivit art.39 executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministerul justiției cu consultarea Consiliului Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti, iar în cazul executarii silite a creantelor avand ca obiect plata unei sume de bani, pentru creantele peste valoarea de 400.000 lei onorariul minim este de 5500 lei plus un procent de până la 0,5% din suma care depășește_ lei. Astfel, onorariul executorului judecatoresc a fost in mod corect determinat in raport de prevederile legale de mai sus, incluzand TVA 24 %, valoarea onorariului fiind stabilită la suma de 9684,40 lei.
Pe cale de consecință, având în vedere ansamblul considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere prin care se solicită constatarea nulității absolute parțiale a prevederilor contractului de credit nr. 561/25.06.2008, în cadrul contestației la executare.
Respinge capătul de cerere prin care se solicită în cadrul contestației la executare constatarea nulității absolute parțiale a prevederilor contractului de credit nr. 561/25.06.2008, ca inadmisibil.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu B. I., Ș. și Peticariu, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația la executare, ca neîntemeiată, privind pe contestator M. Ș., sector 1, București, ., intimat B. I., Ș. și PETICARIU, sector 4, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 3, ., . și pe intimat P. B. ROMANIA SA, sector 2, București, .. 34-36.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publica, azi 14.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.M.A.17.07.2015
TEH.M.M. 23.05.2015 /5 ex + 3 .>
← Actiune in regres. Sentința nr. 9012/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9141/2015. Judecătoria... → |
---|