Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 10269/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința din camera de consiliu de la 28 Mai 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier G. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA PRIN MANDATAR . și pe pârâta A. C. MILENIA NOU SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin apărător care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și acordă cuvântul asupra acesteia.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției întrucât s-a dispus suspendarea cauzei la data de 04.09.2014, cauza stând în nelucrare mai mult de 6 luni, astfel intervenind perimarea.

Instanța reține cauza spre soluționarea excepției.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.04.2014, sub nr._, reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA PRIN MANDATAR .. a chemat in judecată pe pârâta A. C. MILENIA NOU SRL, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1891,11 lei reprezentând debit restant.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora societatea creditoare a livrat pârâtei gaze naturale, corelativ, născându-se și obligația de plată a pârâtei, conform facturilor emise.

S-a mai susținut că societatea reclamantă avea obligația să furnizeze gaze naturale, iar pârâta avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise, în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii

Totodată se mai arată că reclamanta și-a onorat obligația de a furniza gaze naturale, fără ca pârâta să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor.

În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea de probei cu înscrisuri.

La data de 13.06.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.

S-au depus la dosar înscrisuri, in fotocopie.

Prin încheierea de ședință de la 09.07.2014 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 NCPC, ca urmare a faptului că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței puse în vedere prin citație, în sensul de a preciza modul de calcul al sumei solicitate.

În ședința publică din 28.05.2015, instanța a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele dosarului cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 416 NCPC, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găseste.

Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 09.07.2014, în temeiul dispozițiilor art.242 NCPC., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației fixate în sarcina sa de catre instanță, constând în obligația de a preciza modul de calcul al sumei solicitate.

De la acest moment și pana la termenul din 28.05.2015, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, reclamanta nu a indeplinit niciun act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 417 NCPC.

Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.416 alin 1 NCPC, instanța urmează a constata perimată cererea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA PRIN MANDATAR ., cu sediul în București, .. 10A, ., . Registrul Comerțului sub nrJ_, CUI_ și pe pârâta A. C. MILENIA NOU SRL, cu sediul în București, .. 7, ., ., invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red: M.P/Th.red: M.P./G.R.

4ex/ 19.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI