Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11235/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 09.06.2015
Instanta constituita din:
Președinte A. A. P.
Grefier E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta N. O. și pe pârât O. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare rejudecare.
Dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 02.06.2015, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.05.2015, 09.06.2015 când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2012, reclamanta N. O. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA S.A., să se constate caracterul abuziv al prevederilor art. 3 alin. d, art. 5 alin. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, art. 5.4., art. 6.2. din contractul de credit nr. C_, cu consecința anulării lor, să oblige pârâta la ajustarea nivelului dobânzii pentru perioada mai 2008 – prezent, să precizeze și să actualizeze contractul de credit prim includerea modificărilor impuse de lege (comunicarea în scris a noului nivel al dobânzii, modalitatea de calcul, marja băncii fixă LIBOR la 3 luni și modalitatea de modificare a dobânzii), să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate în plus prin majorarea nelegală a dobânzii, să o oblige la cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, Directiva CEE 93/13, art. 998-999 C.civ.
Au fost anexate înscrisuri.
Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru.
La 04.12.2012, pârâta O. B. ROMANIA S.A. a depus întâmpinare. A invocat excepția netimbrării capătului 3 de cerere, excepția lipsei de obiect cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile speciale, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind ajustarea dobânzii pentru perioada 14.04.2008 – 02.07.2009, excepția lipsei de obiect cu privire la cererea de restituire a sumei încasate cu titlu de dobândă pentru perioada 14.04.2008 – 20.09.2010 și, respectiv, 28.02.2011 – la zi, excepția prescripției dreptului la acțiune privind solicitarea de restituire a sumelor încasate ca urmare a majorării nelegale a dobânzii.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Au fost anexate înscrisuri.
Au fost încuviințate proba cu înscrisuri, interogatoriile părților și expertiza contabilă.
Prin sentința civilă nr. 1276/30.01.2014 instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins pe fond acțiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 121/17.02.2015 Tribunalul București a admis recursul împotriva sentinței civile 1276/2014 și a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond.
La data de 02.06.2015, la solicitarea instanței, reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin intermediul căreia a indicat că solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. de art. 5.2, art. 5.4 și art. 6.2 din contract. Referitor la capătul 2 al acțiunii, s-a arătat că se solicită obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii raportat la valoarea indicelui LIBOR de la data încheierii contractului de credit și la valoarea marjei băncii de 4,185% și restituirea sumei de 15.000 CHF calculată estimativ, reprezentând diferența dintre suma achitată și suma datorată.
La termenul de judecată din data de 02.06.2015 instanța a constatat că în conformitate cu decizia civilă nr. 121/17.02.2015, există autoritate de lucru judecat în privința excepției prescripției și lipsei de obiect, a respins restul excepțiilor invocate, a luat act de precizarea reclamantei și a încuviințat părților proba cu înscrisurile anexate dosarului și expertiza din primul ciclu procesual.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
La data de 14.04.2008, s-a încheiat între pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A și reclamanta N. OMLIMPIA, Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ (filele 11-22), având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 81.000 CHF, pentru o perioadă de 360 luni.
Prin clauza cuprinsă la art. 5.2 din Contractul de credit s-a prevăzut că dobânda este variabilă, putând fi modificată unilateral de către bancă în funcție de politica băncii, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul clientului.
În Contractul de credit nu există nicio clauză în care să se menționeze formula de calcul a marjei băncii și modalitatea în care aceasta poate varia.
Contractul de credit este însușit de pârâtă, prin semnătura Directorului Agenției și a ofițerului de credit, precum și de către reclamantă, prin semnătură.
Prioritar analizei caracterului abuziv al clauzelor menționate în acțiune, instanța reține, în contextul protecției recunoscute consumatorilor prin Directiva 93/13/C.E.E. privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Directivă transpusă și reprodusă relativ în dreptul român prin Legea nr.193/2000), că în raporturile de consum, inegalitatea economică dinte părți a determinat legiuitorul să restrângă libertatea contractuală a comercianților, prin interzicerea inserării în contracte de clauze considerate abuzive.
În ceea ce privește contractul de credit nr. C2204/1000/_/2008, instanța reține că acesta reprezintă o convenție de adeziune, standard, astfel cum aceasta a fost definită prin Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr.92/, fiind redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu. Așadar voința clientului se rezumă la a semna sau nu contractul, având singura opțiune de a alege între diferite tipuri standard de contracte.
Negocierea unui contract presupune oferirea unei ocazii efective de a discuta o anumită clauză ori mai multe și de a le modifica în urma negocierii și nu poate fi echivalentă cu posibilitatea consumatorului de a alege între diferite tipuri de contracte. Prin urmare, instanța înlătură susținerile pârâtei referitor la negocierea clauzelor contractuale, având în vedere faptul că pârâta nu a probat faptul că reclamanta a avut alte posibilități în afara faptului de a accepta în întregime actul sau de a-l refuza în întregime, cu toate că sarcina probei îi revenea acesteia, conform art. 4 al. 2 din Legea 193/2000. De altfel atât din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și jurisprudența C.J.U.E., rezultă cu evidență că simpla citire a contractului și existența unui limbaj corect din punct de vedere gramatical, nu conduce la concluzia existenței unei negocieri efective ori a caracterului inteligibil sau negociat al informațiilor furnizate în cuprinsul contractului.
Clauzele contractuale al căror caracter abuziv se invocă:
- art. 5.2 din contractul de credit nr. C2204/1000/_/2008 conform căruia „dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (euribor, libor, rubor), fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. ”
Instanța constată că nici în cuprinsul contractului și nici în alte acte subsecvente pârâta nu a detaliat clar, fără echivoc, ce semnificație are sintagma „politica Băncii, valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (euribor, libor, rubor)”, conferind astfel societății bancare posibilitatea de majorare a dobânzii fără existența vreunei limite.
Astfel, motivele “politica băncii”, valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (euribor, libor, rubor), sunt atât de vagi încât nu pot fi considerate fără echivoc, pentru a fi în concordanță cu disp. art. 1 al. 1 din Legea 193/2000. Valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (euribor, libor, rubor) este compusă dintr-o . elemente de ordin tehnic care nu au fost aduse la cunoștința reclamanței, simpla afirmație a pârâtei în sensul că evoluția indicatorul LIBOR CHF 3L de la momentul încheierii creditului și până în prezent este o informație publică și ușor accesibilă oricărei persoane, nu conferă clauzei un caracter clar, de vreme ce banca nu a inserat în contract care sunt elementele ce influențează evoluția indicatorului LIBOR sau politica băncii pentru a da posibilitatea reclamantei de a face demersuri și de a cerceta, înainte de semnarea convenției, modalitatea în care aceste elemente variază și implicit de a face un studiu privind posibilitatea dobânzii de a varia și marja acesteia de variație.
Instanța apreciază că deși dobânda este inclusă în prețul contractului, aceasta nu este exclusă de la aprecierea caracterului abuziv întrucât pentru a beneficia de disp. art. 4 al. 6 din Legea 193/2000, este necesar ca aceasta să fie clară. Or, astfel cum mai sus s-a arătat, o astfel de clauză nu este clară, inteligibilă, fără echivoc, întrucât consumatorul nu are posibilitatea de la început de a-și prefigura condițiile de modificare a dobânzii.
Din contră, o astfel de clauză permite pârâtei să modifice după bunul plac dobânda, invocând existența unor schimbări la nivelul pieței financiare, ce exced controlului unui consumator neprofesionist. Acest aspect, apreciază instanța că este contrar exigenței principiului bunei credințe.
În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale conform alineatului 2 al aceluiași articol prin comerciant (profesionist) se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”.
În continuare, instanța reține că termenul de consumator a fost definit și în cuprinsul Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind contractele încheiate de credit pentru consumatori. Astfel, potrivit art. 3 lit. a din acest act prin consumator se înțelege o persoană fizică care, în cadrul operațiunilor reglementate de această directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale sau profesionale.
Din ansamblul acestor reglementări rezultă concepția conform căreia, pentru a beneficia de protecția oferită de legislația privind protecția consumatorului, în cadrul relațiilor contractuale încheiate cu profesioniștii, o persoană fizică trebuie să acționeze în afara activității sale obișnuite, profesionale, artizanale sau liberale.
Aceasta se datorează chiar principiului care guvernează întreaga materie a protecției consumatorilor respectiv necesitatea asigurării unui echilibru între consumator - persoană lipsită de cunoștințe de specialitate, care nu are la dispoziție toate pârghiile necesare pentru a obține informațiile esențiale în cadrul unui contract și profesionist (comerciant) care prin natura activității pe care o desfășoară are acces necondiționat la întreaga legislație în domeniu, plecându-se de la prezumția specializării acestuia.
Consumatorul se află într-un raport de inferioritate cu profesionistul din trei perspective: tehnică deoarece profesionistii cunosc foarte bine produsele sau serviciile pe care le comercializeaza, in timp ce consumatorii au putine cunostinte în acest sens; economică, întrucât profesionistii dispun de resurse economice mai mari fata de consumatori și juridică, consumatorii neavând în general posibilitatea de a negocia și influența în vreun fel clauzele contractuale.
Totodată, prin jurisprudența sa constantă (cauzele Oceano Grupo Editorial și Salvat Editores, Mostaza Claro, Asturcom Telecomunicaciones, Banco Espanol de Credito vs Jpoacquin Calderon Camino) CJUE a stabilit că sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora. Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alin. 1 din directivă prevede că o asemenea clauză nu creează obligații pentru consumator. Această dispoziție este imperativă și urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
Față de aceste aspecte instanța reține că reclamanta nu îndeplinește condițiile unui consumator profesionist al sistemului financiar bancar.
Revenind la caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobândă, instanța reține că prin inserarea acestei clauze se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce permite pârâtei să modifice după bunul plac dobânda, de fiecare dată când consideră că există schimbări în evoluția pieței financiar bancare, sau a politicii OPT sau a costurilor de finanțare ale băncii - fără a defini și implicit a aduce la cunoștința reclamantei la momentul încheierii contractului - în ce constă termenul de evoluție a pieței financiar bancare sau costului finanțării sau a politicii O..
Pe cale de consecință, văzând prevederile art. 1 al. 3 din Legea 193/2000, conform căruia ”Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii” precum și ale art. 4 al. 1 din Legea 193/2000, potrivit căruia ”O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” instanța apreciază că teza potrivit căreia banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de politica Băncii reprezintă o clauză abuzivă, urmând să constate caracterul abuziv al acesteia și să dispună eliminarea sa din contractul de creditnr. C2204/1000/_/10.06.2008.
- art. 5.4 și art. 6.2 din contractul de credit nr. C2204/1000/_/2008
Referitor la clauzele prev. de art. 5.4 și 6.2, analizând aceste dispoziții contractuale precum și cele trei condiții necesar a fi îndeplinite cumulativ pentru a reține caracterul abuziv al unei clauze, respectiv: clauza contractuală să nu fie fost negociată, prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe, instanța apreciază că art. 5.4/6.2 nu reprezintă clauze abuzive întrucât deși acestea fac parte dintr-un contract preformulat de pârâtă, nu sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel chestiunile indicate de către reclamantă au o strânsă legătură cu comportamentul societăți bancare, cu modalitatea de punere în aplicare a acestor clauze. Astfel, disp. art. 5.4 nu sunt abuzive în sine, cât timp banca respectă art. 5.2 în sensul că dobânda urmează a fi variabilă numai în funcție de indicele LIBOR.
Prin urmare, în sine, clauzele în sine nu sunt abuzive însă modalitatea de aplicare a acestora de către pârâtă se poate dovedi a fi abuzivă. În concret, în speță însă, reclamanta nu a dovedit că pârâta a aplicat această clauză cu re-credință și cu nerespectarea echilibrului contractual al părților și protecției consumatorului.
Prin Actul adițional nr. 1 la Contractul de credit nr., ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, banca a modificat unilateral clauza contractuală cu referire la rata dobânzii, menționând că aceasta se calculează începând cu data de 21.09.2010 conform formulei prevăzute la art. 37 din OUG 50/2010: în funcție de indicele de referință, respectiv LIBOR la 3 luni – 0,17%, la care se adaugă marja fixă a băncii de 6,77%. Astfel, la data întocmirii actului adițional, valoarea marjei băncii era de 6,77%/an în condițiile în care la data încheierii contractului de credit marja băncii era cu aproape două procente mai mică, respectiv 4,185%. Chiar dacă această marjă nu a fost expres prevăzută în contract, cuantumul său se deduce în mod evident din scăderea din rata dobânzii de 6,99% a dobânzii de referință, respectiv LIBOR - 2,8 %.
Acest act adițional nu este semnat de către reclamantă. Mai mult, astfel cum reiese din înscrisurile anexate la dosar, fila 133, la data de 28.02.2011 reclamanta a notificat pârâtei refuzul de a semna actul adițional, astfel încât dobânda a continuat să fie calculată în conformitate cu disp. art. 5.2 precitat.
Analizând actul adițional mai sus menționat instanța reține că sub pretextul punerii în acord a contratului de credit cu prevederile O.U.G. 50/2010, banca a modificat unilateral contractul (până la momentul notificării refuzului), ajungând să perceapă o rată a dobânzii mult mai mare decât rata inițială, fără a invoca vreun temei pentru creșterea marjei băncii de la 4,185% (calculată de instanță ca fiind diferența dintre rata dobânzii de 6,99% și valoarea indicelui de referință LIBOR de la aceeași dată) la 6,77%. Așadar, pârâta, cu vădită rea-credință, a modificat în avantajul său și în dezavantajul consumatorului, un element esențial al contractului (dobânda).
Noua rată a dobânzii a fost modificată de bancă, în mod unilateral în alte condiții decât cele prev. de art. 5.2 din contract, prin actul adițional din septembrie 2010, banca încercând să se folosească de . O.U.G. 50/2010 pentru a justifica majorarea marjei băncii însă instanța apreciază că acest act normativ nu permite instituțiilor bancare modificarea marjei avută în vedere la stabilirea ratei dobânzii.
Formula de calcul propusă de bancă nu este corespunzătoare cu disp. art. 9 ind. 3 lit. g pct.1 din O.G. 21/1992 întrucât marja băncii propusă ulterior (6,77 %) este cu mai mult de 3 procente mai mare decât cea de la data încheierii contractului, această marjă fiind stabilită de către bancă raportându-se la rata dobânzii de la data modificării contractului (21.09.2010) și nu la cea de la data încheierii acestuia. Instanța înlătură ca neîntemeiată susținerea pârâtei din cuprinsul întâmpinării privind lipsa de aplicare a dispozițiilor O.G. 21/1992, având în vedere că acestea se aplică și contractelor aflate în curs, cum de altfel recunoaște și societatea bancară. Totodată, de remarcat este că pârâta invocă dispozițiile legii 174/2008 pentru a justifica imposibilitatea de a modifica rata dobânzii în funcție de dobânda de referință. Cu privire la acest din urmă aspect se reține că dispozițiile art. II pct. 9 din legea 174/2008, prin care s-a introdus art. 9 indice 3 lit. h din O.G. 21/1992, conform căruia ”sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare sa modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator ”, nu împiedicau pârâta să calculeze și să perceapă dobânda în funcție de indicele de referință LIBOR, în deplină conformitate cu disp. art. 5.2 din Contractul de credit.
Prin calcularea în acest fel a ratei dobânzii pârâta nu aducea atingere clauzelor contractuale din contră, aceasta ar fi realizat o aplicare corectă a dispozițiilor contractuale mai sus menționate referitoare la dobândă. Astfel, societatea bancară avea obligația, începând cu data de 14.04.2008, în condițiile existenței unei dobânzi variabile, să calculeze rata dobânzii în funcție de indicele de referință LIBOR, potrivit art. 5.2 din contract, în sens crescător sau descrescător, exclusiv în funcție de valoarea crescătoare sau descrescătoare a dobânzii de referință la care trebuia adăugată marja fixă a băncii de la data încheierii contractului.
Pentru considerentele mai sus expuse, cu respectarea principiului disponibilității, instanța apreciază că actul adițional de implementare a O.U.G. 50/2010, nesemnat de către reclamantă, ale cărui dispoziții referitoare la majorarea marjei de calcul sunt în contradicție cu scopul și dispozițiile O.U.G. 50/2010, nu produce efecte juridice. De altfel la data de 28.02.2011, după notificarea refuzului de aplicare a actului adițional părțile au revenit la condițiile contractuale existente, așadar și la cele privind dobânda prevăzută de disp. art. 5.2, constatat prin prezenta abuziv.
Pentru aceste considerente, constatând caracterul abuziv al clauzei art. 5.2 mai sus menționată în ceea ce privește sintagma „Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii” văzând că pârâta a modificat rata dobânzii cu încălcarea clauzelor contractuale, în baza art. 696 și 970 C.civ instanța va dispune obligarea pârâtei să respecte contractul încheiat cu reclamanta prin recalcularea dobânzii percepute în temeiul contractului de credit prin următoarea formulă: marja fixă de 4,185% plus valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, începând cu data de 14.04.2008 și până la finalizarea contractului. Totodată instanța va dispune obligarea pârâtei să actualizeze la 3 luni dobânda percepută în temeiul contractului, în funcție de valoarea indicelui de referință verificabil LIBOR.
Față de aceste aspecte instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei diferența dintre dobânda achitată efectiv de către aceasta și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului conform formulei de calcul de mai sus, începând cu data de 14.04.2008. Instanța nu va avea în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, raportat la modificarea obiectului cererii de chemare în judecată. În acest sens reclamanta a precizat că solicită ca instanța să stabilească o formula de calcul și să oblige pârâta să achite diferența dintre dobânda efectiv încasată și cea real datorată. De asemenea instanța are în vedere renunțarea reclamantei la această probă.
Dând eficiență considerentelor mai sus menționate instanța va admite în parte cererea, va constata caracterul abuziv al art. 5.2 în ceea ce privește sintagma „Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii” și pe cale de consecință va dispune înlăturarea clauzelor sau părților de clauze constatate abuzive din contractul de credit nr. C_ /14.04.2008, va obliga intimata să emită un nou grafic de rambursare și să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului C_ /14.04.2008, după următoarea formulă: marja fixă de 4,185% + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, începând cu data de 14.04.2008 și până la finalizarea contractului, să actualizeze trimestrial dobânda percepută în temeiul contractului C_ /14.04.2008, în funcție de valoarea LIBOR și să restituie reclamantei diferența dintre dobânda efectiv achitată de reclamantă și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei mai sus menționate, începând cu data de 14.04.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea privind pe reclamanta N. O. cu domiciliul ales in sector 5, București, Calea Rahovei, nr. 266-268, .. 2, . pe pârât O. B. ROMÂNIA S.A. cu sediul în sector 1, București, .. 18-22, .>
Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze, prevăzute în contractul de credit nr. C_ /14.04.2008:
-art. 5.2 în ceea ce privește sintagma „Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii”
Dispune înlăturarea clauzelor sau părților de clauze constatate abuzive din contractul de credit nr. C_ /14.04.2008.
Obligă intimata să emită un nou grafic de rambursare și să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului C_ /14.04.2008, după următoarea formulă: marja fixă de 4,185% + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, începând cu data de 14.04.2008 și până la finalizarea contractului.
Obligă intimata să actualizeze trimestrial dobânda percepută în temeiul contractului C_ /14.04.2008, în funcție de valoarea LIBOR.
Obligă intimata să restituie reclamantei diferența dintre dobânda efectiv achitată de reclamantă și dobânda ce rezultă în urma refacerii calculului ratei dobânzii conform formulei mai sus menționate, începând cu data de 14.04.2008 și până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
Respinge în rest pretențiile ca neîntemeiate.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 09.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red/dact A.A.P/E.A.S
4 ex 01.10.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8553/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
|---|
