Contestaţie la executare. Sentința nr. 6519/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6519/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 6519/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 6519/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE -A. C.
GREFIER -A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat G. TUDORIȚA, intimat G. L. S., intimat C. C. F., intimat G. V., având ca obiect contestație la executare SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.03.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 27.03.2015, 03.04.2015, 9.04.2015 când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2014 sub nr. dosar_, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu intimații G. T., G. L.—S., C. C. F. si G. V., contestație la executare împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr.652/2014 aflat pe rolul B.E.J. Tănesescu G. D., prin care s-a solicitat instanței să dispună anularea executării silită în dosarul de executare nr.652/2014, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, anularea încheierii de încuviințarea a executării silite și suspendarea executării silite.
În motivarea contestației, petenta a arătat că, în esență, prin somația înregistrată la instituția contestatoare cu nr. RG/_/DJC/_/21.10.2014, emisă de B.E.J. „T. G. D. " la data de 17.10.2014, în dosarul de executar nr.652/2014, s-a solicitat plata sumei de 500.000 lei reprezentând despăgubiri acordate prin Titlul de plată nr. 05/17.11.2011, și cheltuieli de executare silită în cuantum de 13.560,84 lei, stabilite la data de 17.10.2014 in dosarul de executare nr, 652/2014,
Contestatoarea consideră prezenta contestație la executare ca fiind întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În realizarea funcțiilor sate, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român,
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința fiind blocarea conturilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fapt ce a pus instituția în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul legilor ce vizează restituirea proprietăților.
Din acest motiv, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost în imposibilitatea de a plăti în mod voluntar suma de 500.000 lei din titlul de plată nr. 05/17.11.2011.
Potrivit art. 1 din O.G. nr.22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Potrivit art. 2, în în situația în care executarea creanțelor stabilite prin titlurile executorii nu se poate realiza din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată, comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
De asemenea, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăti dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare șl a destinațiilor aprobate potrivit legii,
Rezultă cu claritate că, în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, aceasta faza procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun pe care îl reprezintă normele Codului de procedură civilă.
În aceste condiții, s-a precizat faptul că prevederile art. 3 din ordonanța amintită stabilesc în mod expres că „în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.
Or, astfel cum a precizat, articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În drept, contestatoarea a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2010, Legea nr, 117/2012.
În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri, atașând la contestație, în copie, înscrisuri (filele 6-26).
Contestatoare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În data de 17.11.2014, intimații G. V. și Chirilor C. F. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemiată. Totodată, s-a solicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de 1.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În apărare, intimații au arătat că actele normative intrate în vigoare în anul 2012, 2013 nu pot fi aplicabile în speță, întrucât nu pot retroactiva.
Au susținut că încheierea de încuviințarea a executării silite din data de 03.10.2014 a fost dată fără cale de atac. Prin urmare, dispozițiile instanței nu pot fi atacate, pentru aceasta are putere de lucru judecat.
Au invocat faptul că O.G. nr.22/2002 nu este incidentă în cauza dedusă judecății, întrucât Legea nr.247/2005 este o lege specială.
În data de 20.01.2015, organul de executare a înaintat dosarul de executare.
În data de 21.01.2015, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că în data de 17.12.2014 a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc suma de 513.560,84 lei.
Contestatoarea a înaintat la dosar un alt set de înscrisuri (filele 106-109, 112-117).
În data de 02.02.2015, intimatul GOLBAN V., a depus completare la întâmpinare, prin care a reitereat solicitare de a se respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ce privește solicitarea contestatoarei de suspendare a executării silite a învederat ca luarea unei asemenea masuri ar trebui întemeiata pe împrejurări de natura a constitui un motiv considerat de lege ca fiind excepțional si care sa permită aplicarea art. 718 alin.(l) Cod procedura ăvila.
Nu exista nici o aparenta de nelegalitate a executării silite si nici un fel de prejudiciu ireparabil prin desfasurarea executării silite.
In susținerea cauzei, contestatoarea invoca o pretinsa “nesocotire” a prevederilor art. 117 lit.f) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
A precizat ca acest text de lege nu este aplicabil, in cauza nefiind vorba de o hotarare judecătoreasca (titlu executoriu) care sa fi avut ca obiect un raport juridic de natura fiscala.
Totodata invoca incidența art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 110/2007.
In privința concordantei dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.22/_ cu cele ale Convenției Europene primul judecător chemat sa se pronunțe este cel național. înțelegem sa invoce incidența dispozițiilor si jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, reglementările interne invocate de contestator nefiind aplicabile deoarece contravin primelor. Temeiul juridic este art. 11 alin.(2) si art.20 din Constitutie.
In speța, titlul executoriu, nu a fost executat de bunăvoie.
Articolul 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, protejeaza dreptul la un proces echitabil si soluționarea cauzei . în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Insa Convenția are in vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, asa cum a stabilit Curtea in jurisprudenta sa inca din anul 1980, in cauza Artico vs. Italia. Reprezentând autoritatea publica, statul si institutiile publice, au îndatorirea de a veghea la respectarea prindpiului legalitatii si de a executa de bunăvoie titlul executoriu, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil si in faza executării silite (c. Ruianu contra României, S. contra României, S. P. contra României, Pini si Bertani, Manera si Atripaldi contra României).
Intarzierea in executarea unui titlu executoriu a cărei executare a fost incuviintata prin încheierea din data de 03.10.2014 in dosarul nr._/299/2014, aflat pe rolul Judecătoriei sector 1 București, de pe care alăturăm copie, imputabila autoritatilor care nu fumizeaza o justificare valabila in acest sens, aduce atingere si dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. In cauza S. contra României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca “administrația constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justitiei. Pe cale de consecința, daca administrația refuza sau omite sa execute o hotarare judecătoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecătorești isi pierd orice rațiune de a fi. Curtea reamintește ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obtinut o creanța împotriva statului, sa recurgă la procedura de executare silita pentru a obține satisfactie”. Curtea a concluzionat ca, prin refuzul de a executa sentința, autoritatile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție in faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.(l) din Convenție.
Așadar, refuzul autoritatilor de a aloca sumele necesare plații debitului constituie si o atingere dreptului ce decurge din art.l din Protocolul 1 al Convenției.
Asa cum rezulta din cele aratate, interpretarea data de Curte articolului 6 din Convenție, impune statului si instituțiilor publice (A. NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR) obligația pozitiva de a da curs hotararilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun sa se ceara unei persoane care a obtinut o creanța împotriva statului sau a instituțiilor statului sa inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
In consecința, statul sau institutiile statului nu poate sa refuze, sa omită sau sa intarzie executarea unui titlu executoriu, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atat mai mult statul statul sau institutiile statului nu poate impune limitări ale executării silite si nu poate institui norme care sa duca la amanarea realizarii creanței pe care o persoana o are impotriva sa, aceasta constituind o ingerința in dreptul sau la recunoașterea bunurilor.
Autoritatile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotarari judecătorești (c.Timbal contra Moldovei (2002), Romashov contra Ucrainei (2001), Shmalko contra Ucrainei (2000), Piven contra Ungariei (2000), Voytenko contra Ucrainei (2002).
Curtea Europeana a reamintit in cauza Broniowski contra Poloniei - Hotararea Marii Camere din 22.06.2004, ca “o atitudine din partea organismelor publice, care denota o tentativa deliberata de a împiedica punerea in executare a unei hotarari judecătorești definitive si executorii, nu poate fi justificata prin nici o cauza de utilitate publica si nici prin interesul comunitatii in ansamblu. Dimpotrivă este de natura a submina credibilitatea si autoritatea puterii judecătorești si sa compromită efectivitatea ei, punând o problema de cea mai mare importanta in legătură cu nerespectarea principiilor fundamentale ale Convenției europene a drepturilor omului, înscrise in chiar preambulul acesteia. ”
In practica instantelor naționale s-a cristalizat opinia conform careia, atunci cand autoritatile publice intarzie infaptuirea actului de justiție, dispus prin titluri executorii, invocând prevederile Ordonanței Guvernului nr.22/2002, au prioritate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
A precizat ca de la data pronunțării titlului executoriu si pana la data înregistrării cereri de executare silita contestatoarea nu a făcut nici un demers privind executarea de bunăvoie a obligației. Ca atare, am fost nevoiți sa apelam la executarea silita. Mai mult va rugam sa constatati faptul ca debitoarea isi invoca propria culpa prin neexecutarea pe cale amibila intrucat titlul executoriu este chiar decizia nr. 05/17.11.2011 emis de insasi debitoarea A. NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
In speța, contestator este chiar debitoarea A. NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, este inacceptabil ca o institutie a statului sa se prevaleze de prevederile legale interne (O.G.nr.22/2002) pentru a nu executa imediat un titlu executoriu, deoarece dispozițiile din Convenția Europeana a Drepturilor Omului au prioritate la aplicare si incidența directa in speța.
Executarea silita a început si s-a desfasurat cu respectarea dispozițiilor aplicabile din Codul de procedura civila.
S-a solicitat, ca intre aplicarea ordonanței indicate de contestator cu referire la asa zisul termen de gratie, pe de-o parte si dispozițiile Convenției si ale Curții de la Strasbourg, pe de alta parte, sa dea curs celor din urma, conform art. 11 alin.(2) si art.20 din Constitutia României revizuita in 2003.
In ce privește solicitarea contestatorului de exonerare de la plata a cheltuielilor de executare, s-a apreciat ca este nefondata, solicitând respingerea acesteia, avand in vedere urmatoarele temeiuri de fapt si de drept:
Nu depășește nici una dintre limitele maxime prevăzute in O.M.J. nr. 2SS0/C/2006 astfel cum a fost modificat prin O.M.J. nr. 2561/C/2012 si art. 39 din Legea nr. 188/2000.
In ceea ce privește TVA-ul in practica s-a stabilit ca la onorariul executorului judecătoresc se adăuga TVA, taxă ce reprezintă un impozit indirect suportat de destinatarul final al serviciului prestat de executorul judecătoresc. în situația de față, pentru onorariul executorului judecătoresc calculat în limitele impuse de lege, se percepe această taxă superior acestei limitări legale care privește onorariul efectiv.
Acest lucru se datorează faptului că TVA reprezintă o taxă cu natură juridică specială (raportat la reglementarea din Titlul VI al Codului Fiscal) și este un impozit indirect de consum, astfel încât rolul prestatorului de servicii - executorul judecătoresc este exclusiv acela de a colecta și vărsa la buget TVA.f a se vedea decizia civila nr. 396R/15.02.2011 pronuntata de tribunalul bucurești in dosarul nr._/4/2009).
În drept, intimatul a invocat art.205 C.pr.civilă.
În data de 11.03.2015, intimata a depus răspuns la întâpinare, prin care arătat că a efectuat demersuri pentru obținera de fonduri în vederea executării propriei obligații de plată a sumei înscrie în titlul de plată emis în favoarea intimaților.
În cauză, instanța a administrat proba prin înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2014 sub nr._/299/2014, s-a solicitat încuviințarea executării silitea titlului executoriu constând în Titlul de plată – Decizia nr.05/17.11.2011 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Prin încheierea din 03 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, instanța a admis cererea de încuviințare a executării titlului executoriu constând în Titlul de plată – Decizia nr.05/17.11.2011 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (fila 60, 61).
În data de 17.10.2014, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 13.560,84 lei din care 12.772,00 lei onorariul de executare (inclusiv TVA) (f. 63).
Prin somația emisă la aceeași dată, emisă conform art.2 din O.G. nr.22/2002, în dosarul nr. 652/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, B.E.J. T. G.-D. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor G. Tudorița. G. L.-S., G. V. și C. C. F. suma de 513.560,84 lei (din care 500.000 lei - despagubit și 13.560,84 lei cheltuieli de executare), titlul executoriu invocat fiind Titlul de plată – Decizia nr.05/17.11.2011 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (fila 64).
De asemenea, a fost emisă adresa de înființare poprire către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate publică a Municipiului București, fiind înștiințată și contestatoarea în acest sens (filele 69-73).
În data de 09.01.2015 s-a emis încheierea de eliberare a sumelor realizate prin executarea silită efectuată în dosarul nr.652/2014, prin care s-a dispus eliberarea sumei de 513.560,84 lei (f.78, 79).
Instanța are in vedere, cu prioritate, împrejurarea ca reclamanta a înțeles sa conteste in prezenta cauză executarea efectuată in dosarul de executare, invocând ca motive nerespectarea prevederilor OG nr. 22/2002 și lipsa disponibilităților bănești.
Instanța are în vedere că, în conformitate cu art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Astfel, contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește apărările întemeiate pe prevederile O.G nr. 22/2002, în cauza de față instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”).
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 666-667 C.proc.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică dovedește că se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri.
Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică, ce ar trebui să se comporte în cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, reiese că somația la care se referă art. 2 din OG nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 666-667 C.proc.civ., adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie să pornească de la anumite principii inerente statului de drept:
> interpretarea cu bună-credință a legii,
> respectarea legii,
> executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate,
> în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului,
> instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
> doar în acest context, în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/și de a executa silit bunuri mobile ori/și imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar și în considerarea interesului public pe care se presupune că îl servește instituția publică, acest tip de debitor trebuie să depună toate diligențele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, dacă s-a început executarea silită (prin emiterea somației de un organ de executare competent) și nu are fonduri special alocate, trebuie să depună toate diligențele pentru ca în 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației și efectuării diverselor acte de executare – în care se constată epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) să obțină fondurile necesare astfel încât executarea silită să nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / și prin executare mobiliară/imobiliară.
În cazul de față, contestatoarea nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată în titlul executoriu reprezentat de Titlul de plată – Decizia nr.05/17.11.2011 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel încât, la 4 ani, după emiterea hotărârii, la data de 31.07.2014, creditorii-intimați s-au adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a obligațiilor care ii incumbau contestatoarei.
Instanta subliniaza, in acest context, și că este esențial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanță cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instante, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitivă – în sensul de executorie – și obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti. Astfel, in Hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci cand administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori întârzie în executarea acesteia, chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
Or, în speță, instanța constată că, față de cele ce preced, nu exista nici un motiv pentru contestator să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, că debitoarea-contestatoare nu a facut nici o proba – desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii îl obligau in acest sens – că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plati cheltuielile de executare, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si ca in aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.
În ceea ce privește alegațiile contestatoarei, în sensul lipsei disponibilităților bănești ale statului sau dificultățile prin care trece economia țării, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.
Pentru a reține aceasta, instanța apreciază că o astfel de afirmație înseamnă o încălcare a dreptului de creanță al creditorilor-intimați, întrucât nealocarea unor sume de bani cu această destinație nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligații, soluția contrara însemnând golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți.
Intimații sunt titularii unui drept de creanță, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
De asemenea, s-a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre (cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002), Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând nu doar neexecutarea hotărârilor interne, ci și întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eșalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate.
Totodată, s-a reținut că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație. În asemenea cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri într-un interval de timp rezonabil (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragraful 19, și Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34-35).
Mai mult decât atât, o omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative (cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 și 31 și T. împotriva României, paragrafele 27, 39 și 40).
Față de cele de mai sus, instanța apreciază că apărarea contestatoarei motivată de lipsa disponibilităților nu este întemeiată.
Față de cele mai sus expuse, ținând seama de faptul că în data de 09.01.2015 organmul de executare a dispus eliberarea sumelor datorate către intimații-creditori, instanța apreciază că prezenta contestație la executare a fost introdusă în mod nejustificat.
D. pentru care, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, CALEA FLOREASCA, nr. 202 și pe intimat G. TUDORIȚA cu domiciliul în G., ., ., ., intimat G. L. S. cu domiciliul în G., .. 25, ., ., intimat C. C. F. cu domiciliul în GALATI, ., ., ., și intimat G. V. cu domiciliul în G., ., ., jud G., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2015.
P. GREFIER
Red.C.A./tehn. C.A/H.A.
8 ex./02.07.2015
1 ex – se va comunica organului de executare, la rămanerea defintiva a hotararii
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6497/2015. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 6522/2015.... → |
|---|
