Contestaţie la executare. Sentința nr. 6688/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6688/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 6688/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6688/2015
Ședința publică de la 14.04.2015
Instanta constituita din:
P. A. A. P.
Grefier E. A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe intimat S. M. - D. ALES LA AV. D. E., având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - 635/2014.
Dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 07.04.2015, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 14.04.2015 când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.01.2015, sub nr._, contestatoarea A.N.R.P. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata S. M., anularea executării silite dispusă în dosarul de executare nr. 635/2014; suspendarea tuturor actelor de executare silită inclusiv a popririi deschisă la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică București și suspendarea executării silite dispusă în dosarul nr. 635/2014 al B.E.J. D. C. ȘI D. A. C. iar în cazul admiterii contestației, întoarcerea executării silite.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în data de 07.09.2012 Instituția Prefectului Județului Dâmbovița – Comisia pentru aplicarea legii 290/2003 a emis Hotărârea nr. 203/2007 prin care s-au stabilit compensații bănești în favoarea intimatei. Prin înștiințarea privind măsura popririi din data de 18.12.2014 executorul judecătoresc a adus la cunoștința instanței înființarea popririi asupra conturilor deținute la Trezoreria Municipiului București până la concurența sumei de 216.046 lei reprezentând tranșa a doua din debit și cheltuieli de executare.
Contestatoarea a susținut că aceasta nu mai are calitatea de debitor începând cu data de 18.12.2014, dată la care a intrat în vigoare Legea 164/2014 care stabilește o nouă procedură de plată. Au mai fost invocate dispozițiile O.G. 22/2002 referitoare la termenul de 6 luni prev. de art. 2 din acesta act normativ. În final contestatoarea a arătat instanței că permiterea continuării executării silite demarată în dosarul de executare nr. 635/2014 poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri A.N.R.P.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 711 și urm C.proc.civ și ale actelor normative mai sus menționate iar în probațiune au fost anexate înscrisuri.
La data de 25.11.2014 intimații au formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că intimații dețin un titlu executoriu iar creanța îndeplinește condițiile art. 662 C.proc.civ. În ceea ce privește dispozițiile O.G. 22/2002 și ale Legii 164/2014, s-a arătat că nu sunt aplicabile disp. Legii 164/2014 întrucât aceasta a intrat în vigoare ulterior demarării procedurii de executare silită și se referă la anumite cauze, expres prev. de art. 3. De asemenea s-a susținut că debitoarea nu a probat lipsa de fonduri la care face referire O.G. 22/2002.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 C.proc.civ iar în probațiune au fost anexate înscrisuri.
La solicitarea instanței, a fost anexat dosarul de executare nr. 635/2014 constituit la cererea intimaților de către B.E.J. D. C. ȘI D. A. C..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 203/2007 emisă de Instituția Prefectului Județul Dâmbovița – Comisia județeană pentru aplicarea legii 9/1998 și legii 290/2003, s-a dispus acordarea unei compensații bănești în cuantum de 688.883 lei intimatului creditor, alături de alți creditori.
Având în vedere că debitoarea contestatoare nu a înțeles să achite compensațiile bănești reprezentând tranșa a doua de 60%, în mod voluntar, la data de 17.12.2014 intimata s-a adresat B.E.J. D. C. ȘI D. A. C., în vederea executării silite a titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 203/2007 emisă de Instituția Prefectului Județul Dâmbovița – Comisia județeană pentru aplicarea legii 9/1998 și legii 290/2003, cerere în urma căreia a fost înregistrat dosarul nr. 635/2014 pe rolul B.E.J. D. C. ȘI D. A. C..
În cadrul dosarului de executare, executarea silită a fost încuviințată prin încheierea pronunțată la data de 17.12.2014 de B.E.J. D. C. ȘI D. A. C..
Ca urmare a înregistrării cererii de începere a executării silite și a încuviințării executării silite, executorul judecătoresc a încheiat proces-verbal de cheltuieli de executare, fiind astfel stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 9382,63 lei, aferente creanței în cuantum de 206.664 lei.
La data de 17.12.2014, a fost comunicată contestatoarei somația de plată împreună cu încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, cea de încuviințare a executării silite. Totodată executorul judecătoresc a procedat la emiterea unei adrese de înființare a popririi conturilor debitoarei contestatoare, aceasta fiind înștiințată despre existența popririi.
În cazul de față A.N.R.P. nu a executat de bunăvoie obligația executorie impusă în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea nr. 203/2007 emisă de Instituția Prefectului Județul Dâmbovița – Comisia județeană pentru aplicarea legii 9/1998 și legii 290/2003, cerere în urma căreia a fost înregistrat dosarul nr. 635/2014 pe rolul B.E.J. D. C. ȘI D. A. C., astfel încât creditoarea-intimată s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată de debitoarea-contestatoare.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor Legii 164/2014, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 3 al. 2 din legea 164/2014 „Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare” .
Totodată, conform art. 11 al. 3 din același act normativ Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată.
Instanța apreciază că o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a legii 164/2014, după ce H.G. nr. 1120/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 stabilea ea însăși eșalonarea plății pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat astfel încât deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de legii 164/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată, de natură a aduce atingere dreptului de proprietate al intimaților. De asemenea se reține că creanța intimatei a fost deja eșalonată, iar urmare a aplicării eșalonării prev. de H.G. 1120/2006, debitoarea a achitat numai prima tranșă iar ulterior a refuzat executarea voluntară a celei de-a doua tranșe. Prin urmare, rațiunea eșalonării nu a fost respectată de către intimată nici la prima eșalonare astfel încât în mod evident o nouă eșalonare ar conduce la încălcarea dreptului de proprietate al intimatei.
Chiar dacă în general o reducere sau o eșalonare a creanței nu este de natură a aduce atingere dreptului în sine, în concret, raportat la data emiterii titlului executoriu și la comportamentul nediligent al autorității această perioadă de suspendare prelungește din nou, în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de legea nr. 164/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 290/2003 din speță la executarea creanței stabilite, fiind astfel de natură a aduce atingere dreptului de proprietate al acestora. Or, Curtea Europeană a statuat că intervenția statelor în procedura de executare a unui titlu executoriu nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33). Mai mult, cererea de executare silită a fost formulată de intimați înainte de . O.U.G. 10/2014 astfel încât la data sesizării executorului judecătoresc intimații dețineau o creanță certă, lichidă și exigibilă, neexecutată din 2007. De asemenea se mai reține că
Prin urmare instanța respinge ca vădit neîntemeiate susținerile debitoarei referitoare la aplicabilitatea Legea 164/2014. Mai mult, acest act face referire la despăgubirile pentru care nu s-a efectuat nicio plată iar în prezenta cauză, executorul judecătoresc a procedat la executarea celei de-a doua tranșe, prima tranșă din suma totală fiind achitată.
Totodată, instanța respinge ca neîntemeiată și susținerea referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor O.G. 22/2002.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 și art. 66 Cod procedură civilă, reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 11, art. 20 și art. 21 din Constituția României.
Prin urmare somația la care se referă art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este aceeași cu cea prevăzută de art. 666 Cod procedură civilă, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri. Rațiunea legii constă în evitarea blocării activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a titlurilor executorii, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) care trebuia să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept.
În acest context, doar în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituției, ci și de a executa silit bunuri mobile și imobile ale instituției publice.
În cazul de față, A.N.R.P. nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată în titlul executoriu emis în 2007 astfel încât la 17.12.2014 – după mai mult de 7 ani, creditoarea intimată s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată de contestatoarea debitoare. De altfel, contestatoarea nu a probat lipsa de fonduri, necesară pentru a beneficia de dispozițiile O.G. 22/2002, limitându-se la a susține acest aspect. Cu toate acestea, din adresa nr._/19.12.2014 rezultă că Activitatea de Trezoreria a procedat la consemnarea sumei de 216.046,63, astfel încât în mod evident există fonduri pentru executarea titlului.
În concluzie, somația este emisă cu respectarea atât a prevederilor speciale din O.G. nr. 22/2002, cât și a normelor de drept comun care reglementează executarea silită.
Dând eficiență considerentelor mai sus menționate instanța va respinge acțiunea ca vădit neîntemeiată iar față de soluționarea contestației la executare va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 și pe intimata S. M. cu domiciliul ales în sector 4, București, .. 12, ., . ca neîntemeiată.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 14.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Pentru grefier aflat în concediu de odihnă semnează grefierul șef
Red/dact A.A.P/E.A.S
4 ex 20.08.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7594/2015. Judecătoria... → |
---|