Contestaţie la executare. Sentința nr. 4474/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4474/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 4474/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 4474

Ședința publică din data de 09 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: A. I. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul E. D., pe intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și pe intervenienta S.C. S. S.A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata prin consilier juridic, lipsind contestatorul și intervenienta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a fost înaintată copia dosarului de executare nr. 203/2013; contestatorul nu a depus împuternicire avocațială pentru semnatarul cererii.

Instanța, față de împrejurarea că partea contestatoare nu a depus împuternicire avocațială pentru semnatarul cererii, invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al contestatorului.

Apărătorul intimatei solicită admiterea excepției, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 07.10.2014, reclamantul E. D. a formulat, în contradictoriu cu intimații B. C. Română S.A. și S.C. S. S.A., prin S.C. Kruk International S.R.L., contestație împotriva încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare suplimentară emisă de către B. O. D. C. în dosarul de executare nr. 203/2013 din data de 16.09.2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711- 719 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 254/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Motiv pentru care cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2015.

Analizând, în temeiul art. 237 alin. (2) pct. 1 și art. 248 alin. (1) C.proc.civ. cu prioritate excepția invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Cererea a fost introdusă în numele contestatorului E. D. de către avocat D. M. L..

Deși i s-a pus în vedere contestatorului (prin citații transmise la ambele adrese indicate în cerere) ca până la primul termen de judecată să depună împuternicirea avocațială pentru semnatarul cererii, acestea nu s-a conformat.

Au fost nesocotite așadar dispozițiile art. 151 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora „Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.”

Prin urmare, în temeiul art. 80 alin. (1), art. 82 alin. (1) și art. 83 C.proc.civ., constatând că domnul avocat semnatar al cererii de chemare în judecată nu a primit împuternicire din partea contestatorului, instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și va anula cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al semnatarului cererii.

Anulează cererea formulată de contestatorul E. D., domiciliat în Călărași, ., ., ., jud. Călărași și cu domiciliul procesual ales la C. de Avocat D. M. L., din Călărași, ..9, jud. Călărași, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București, ..5, sector 3 și cu intervenienta S.C. S. S.A. reprezentată prin S.C. KRUK ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, ., parter, . 4, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. A. I. M.

Red. Jud. A.A./ Gref. A.I.M./ 05 mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4474/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI