Contestaţie la executare. Sentința nr. 7594/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7594/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 7594/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA Nr. 7594

Ședința publică de la 24 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE –JUD.DR.E. R.

GREFIER M. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatoarea T. C. și pe intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare_/40/_ /_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezinta partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care,

Nemaifiind alte cereri de solutionat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

Dupa retinerea cauzei in pronuntare, se prezinta contestatorul, personal si depune concluzii scrise la dosarul cauzei, solicitand admiterea contestatiei.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 31.12.2014 contestatorul T. C. a chemat in judecata pe intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitand sa se constate ca la data depunerii contestatiei nu are obligatii fiscale exigibile si sa se dispuna anularea titlului executoriu_/27.11.2014 si a somatiei aferente emise de intimata, anularea si incetarea executarii insasi si restituirea taxei judiciare de timbru.

In motivarea contestatiei se arata ca la 10.12.2014 a primit prin posta somatia si titlul executoriu nr._/27.11.2014 referitoare la impozite pe venituri din activitati independente scadente la 27.11.2014. Arata ca nu i-au fost comunicate documentele care au stat la baza stabilirii impozitelor, considerand ca executarea silita este in acest context prematura.

In dovedire a depus la dosar copie titlu executoriu, somatie si inscrisuri filele 18-33 dosar.

Intimata a depus note scrise si inscrisuri, filele 37-59 dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca impotriva contestatorului intimata a emis la 27.08.2014 somatia si titlul executoriu nr._/27.11.2014 pentru recuperarea sumei de_ lei, obligatii fiscale datorate bugetului de stat. Somatia si titlul executoriu au fost comunicate petentului cu respectarea art.44 c.pr.fiscala ambele acte de executare, indeplinind conditiile de valabilitate necesare.

In ce priveste titlul de creanta al intimatei, acesta a fost stabilit in urma depunerii declaratiilor fiscale de contestator, declaratiile respective fiind opozabile acestuia.

In aceste conditii instanta va inlatura apararea contestatorului, in sensul ca nu avea cunostinta de impozitele pe care le datoreaza, deoarece prin semnarea acestora este prezumat a cunoaste atat debitele datorate, cat si scadentele pentru neplata acestora, calculul diferentelor de impozit s-a facut in functie de imprejurarea ca veniturile obtinute au fost mai mari decat cele inscrise in decizia de plati anticipate, iar accesoriile calculate conform art.119 din OG 92/2003, asa cum rezulta din inscrisurile depuse de intimata la doasar.

F. de cele retinute instanta va respinge contestatia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestatia privind pe contestatoarea T. C. cu domiciliul in sector 1, București, ., nr. 2, ., . intimata A.N.A.F. - D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, CU SEDIUL IN sector 1, București, ..

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2015.

P. GREFIER

RED.ER/DACT.M.G.24 IUNIE 2015/4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7594/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI