Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 21546/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/16.11.2015

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: B. M. –judecător

GREFIER: D. V.

Pe rol fiind amânarea pronunțării asupra judecarea contestației la executare formulată de către contestatorul – debitor B. B., în contradictoriu cu intimata – creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de către părți a concluziilor/notelor scrise raportat la excepția de tardivitate.

S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 147 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 09.11.2015, care face parte integrantă din hotărâre.

În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept :

Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ 21.07.2014 ( precizată prin actul procesual de la 51-54 dosar primul civil procesual, dar și în cadrul motivelor de recurs de la fila nr. 3 dosar Tribunal București), urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1082R/14.04.2015 de către Tribunalul București – Secția a III –a Civilă prin care s-a dispus casarea sentinței nr._/20.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, contestatorul B. B., cu domiciliul în Elveția, CH -9443, Widnau, și cu domiciliul procesual ales în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata – creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S., cu sediul în municipiul București, ., nr.50, sector 1, a solicitat:

● admiterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu, admiterea excepției perimării executării silite, anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 458/2012 al B. Dobrănici D. Crenguța, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, contestatorul arată, în speță, creditoarea nu deține un titlu executoriu împotriva sa întrucât Curtea de Apel București, prin decizia nr. 377/09.10.2012, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, a constatat operarea compensării de drept a creanțelor deținute de contestatoare și intimată, intervenind, totodată, și prescripția dreptului de a cerere executarea silită, aceste termen fiind împlinit la data de 06.05.2012. se mai invocă perimarea executării silite întrucât între ultimul act întocmit de executorul judecătoresc ( adresa emisă la data

de 30.05.2012 către DITL Sector 1 ) și procesul –verbal 27.02.2014 privind încetarea executării silite au trecut aproximativ un an și 9 luni . Se arată că se mai impune reducerea corespunzătoare onorariului executorului judecătoresc stabilit prin procesul –verbal /20.06.2014.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus înscrisuri .

În drept, contestatorul se prevalează de disp. 372 și art. 405 alin.1 si 3 C.proc.civ. .

Cererea formulată de contestator a fost timbrată corespunzător cu taxa judiciară de timbru – 1.000 de lei –fila nr. 49 dosar I ciclu procesual .

Intimata – creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S.,, legal citat și cu copia plângerii contravenționale, a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a contestației la executare, excepția de tardivitate a

contestației la executare, iar, pe fondul cererii, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată întrucât termenul de prescripție este de 3 ani de zile, iar cererea de executare silită a fost depusă la data de 03.05.2012, fiind de altfel întrerupt termenul de prescripție. In cauză a operat o compensare legală, însă aceasta a fost parțială iar nu totală. S-au anexat înscrisuri ( filele 41- 47 ).

P. judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare;

Analizând contestația la executare, prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

Instanța va proceda la analizarea și pronunțarea asupra excepției prescripției dreptului de solicita executarea silită, dar si asupra excepției de perimare, în conformitate cu disp. art. 137 alin.1 C.proc.civ, potrivit cărora, ,, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Analizând, cu prioritate, excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită invocată de către contestator, raportat exclusiv la considerentele invocate, instanța de executare o va respinge, ca neîntemeiată, întrucât, raportat la data rămânerii definitive a decizie nr. 236/06.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, respectiv data de 06.05.2009- fila nr. 14 prezentul dosar, și, totodată, raportat la data sesizării executorului judecătoresc pentru punerea în executare silită a acestei hotărâri judecătorești ( 03.05.2012 ), conform cererii de la fila nr. 11 din prezentul dosar, se constată că nu a existat o încălcare/nerespectare a termenului ( trei ani) de prescripție a executării silite.

În ceea ce privește excepția de perimare a executării silite, raportat la actele de executare din cadrul dosarului de executare nr. 458/2012 al B. Dobrănici D. Crenguța ( filele 10-58 din prezentul dosar), instanța de executare constată că, în acest dosar de executare, creditorul și executorul judecătoresc au lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data efectuării unui act de executare, respectiv de la adresa către DITL Sector 1 București emisă la data de 30.05.2012 – fila nr. 19 dosar și până la data încheierii procesului –verbal /27.02.2014 ora 13:44 – fila nr. 25 dosar – prin care s-a dispus, în dosarul de

executare nr. 458/2012, încetarea executării conform disp. art. 371 ind.5 lit. b C.proc.civ.

De altfel, instanța de executare constată că, în acest dosar, până la data întocmirii procesului –verbal de încetare a executării silite/27.02.2014 nu a fost formulată de către executor și nici înaintată unei instanțe judecătorești nicio cerere de încuviințare a executării silite, iar, totodată, termenul de perimare a executării silite în dosarul de executare nr. 458/2012 întocmit de B. Dobrănici D. Crenguța, s-a împlinit, anterior întocmirii și comunicării către contestatorul din prezenta cauză a vreunei somații și/sau înștiințări privind vreo modalitate de executare silită.

Potrivit disp. art. 389 C.proc.civ. ,, Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de zile de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei”. Potrivit disp. art. 391 C.proc.civ., ,, încălcarea dispozițiilor 389 atrage anularea executării.”.

De altfel, având în vedere fazele distincte ale procesului civil, dreptul comun în materie de executare silită ( respectiv Cartea V din Codul de procedura civilă) nu prevede niciun caz de întrerupere și/sau suspendare a termenului de perimare ( dispozițiile dreptului comun din Cartea II –Procedura contencioasa ce vizează perimare fiind aplicabile exclusiv cererilor contencioase prevăzute expres și limitativ de disp. art. 248 alin.1 C.proc.civ.,) și în condițiile în care, chiar și disp. art. 405 ind.2 C.proc.civ, prevăd faptul că nici chiar termenul de prescripție nu este întrerupt dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Prin urmare, raportat la efectul juridic al admisibilității excepției de perimare, instanța de judecată nu se va mai pronunța asupra celorlalte apărări/susțineri ale contestatorului.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța de executare va admite, ca fondată, excepția de perimare a executării silite și va admite contestația la executare formulată și precizată de către contestator, va constata perimarea de drept a executării silite îndeplinită în dosarul de executare nr. nr. 458/2012 întocmit de B. Dobrănici D. Crenguța .

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ( taxa de timbru) formulat de către contestator, prin apărător, instanța de executare îl va respinge, ca neîntemeiat, întrucât, raportat la natura juridică a prezentei cereri, cheltuielile de judecată cu titlu de taxă judiciară de timbru pot fi restituite doar în temeiul și conform procedurii speciale ( și derogatorie) prevăzută de disp. art. 45 alin.2 și 3 din O.U.G. nr.80/2013, procedură de care contestatorul, prin apărător, nu s-a prevalat, deși acest aspect de fapt și de drept a fost pus în discuția apărătorului contestatorului în ședința publică din data de 09.11.2015. Pe de altă parte, în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate cu titlu de onorariu de avocat, instanța de executare le va respinge, ca nedovedite, întrucât, în dosarele Judecătoriei Sectorului 1 București, dar și în dosarul Tribunalului București, nu există nicio dovadă privind achitarea vreunui onorariu de avocat .

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită invocată de către contestator.

Admite, ca fondată, excepția de perimare a executării silite invocată de către contestator .

Admite contestația la executare formulată și precizată de către contestatorul B. B., cu domiciliul în Elveția, CH -9443, Widnau, și cu domiciliul procesual ales în municipiul București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata – creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S., cu sediul în municipiul București, ., nr.50, sector 1

Constată perimarea de drept a executării silite îndeplinită în dosarul de executare nr. 458/2012 întocmit de B. Dobrănici D. Crenguța.

Respinge cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2015 .

P.,GREFIER,

B. M. D. V.

Red. 23.11.2015

2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata

BM/DV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI