Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 21566/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr._/2015
Ședința publică din data de 16.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ELENA ANDREEA NEŢOIU
Grefier: L. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. M. și pe pârâtele O. B. ROMANIA S.A. si O. B. ROMANIA S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA AG. CASA ALBĂ C., având ca obiect actiune in constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
F. de obiectul prezentei cereri de chemare in judecata astfel cum a fost el dedus judecatii de catre reclamant, instanta dispune rectificarea in programul informatic Ecris a obiectului prezentei cauze, din obligatia de a face in actiune in constatare clauze abuzive.
Instanța invoca din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti și reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Dupa deliberare,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.10.2014, pe rolul Tribunalului D. sub nr._/63/2014, astfel cum a fost precizata ulterior declinarii cauzei la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti (9-12 si 33 dosar J S 1), reclamantul C. M., cu domiciliul în orasul Filiași, . A, ., ., CNP_, a chemat în judecată pe pârâtele O. B. ROMANIA S.A., cu sediul în sector 1, București, Calea Buzești nr.66-68, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J40/_/1995, având CUI_ si O. B. ROMANIA S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA AG. CASA ALBĂ C., cu sediul în C., .. 73, județul D., solicitand instantei ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
-sa oblige pârâtele la recalcularea dobânzii anuale platite lunar de reclamant, pe toata derularea contractului de credit, la nivelul inițial a ratei dobânzii în CHF de la data semnării contractului de credit în franci elvețieni încheiat între reclamant și parate
- sa oblige paratele să restituie reclamantului diferențele de dobândă rezultate dintre dobânda plătită lunar în CHF și rata dobânzii inițiale a creditului la data semnării contractului, incepand de la data efectuarii platilor din momentul semnarii contractului si pana in prezent, sume actualizate cu rata inflatiei si dobanda legala, incepand cu data incheierii contractului si pana la momentul platii efective a sumelor, ca fiind sume rezultate din aplicarea unor clauze abuzive.
-sa constate ca fiind abuzive urmatoarele clauze din contractul de credit: art.8.1, art.9.1 lit.c-taxa de evaluare proprietate in suma de 352,60 lei, art.9.1 lit.d referitoare la comisionul de rambursare anticipata de 2,5% din suma rambursata anticipat, art.9.1 lit.a referitoare la comisionul de acordare credit si art.9.2;
- sa oblige paratele să restituie reclamantului comisioanele plătite în baza contractului de credit, actelor adiționale la contract și graficelor de rambursare, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală, incepand cu data incheierii contractului si pana la momentul platii efective a sumelor, ca fiind comisioane prevazute de clauze abuzive
- sa oblige pârâtele să actualizeze contractul de credit prin semnarea unui alt act adițional;
Prin precizarile depuse ulterior declinarii cauzei la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti (9-12 dosar J S 1), reclamantul a aratat ca solicita obligarea paratelor la restituirea urmatoarelor sume: suma de 29.671,928 lei reprezentand diferența de dobândă dintre dobânda plătită lunar în CHF și rata dobânzii inițiale a creditului la data semnării contractului, pentru perioada ianuarie 2008-mai 2015, suma de 10.219,012 lei reprezentand actualizarea sumei de 29.671,928 lei cu indicele de inflatie pentru perioada ianuarie 2008-mai 2015, suma de 1.455,41 lei reprezentand dobanda legala aferenta sumei de 29.671,928 lei, pentru perioada ianuarie 2008-iunie 2015, suma de 474,_ lei reprezentand taxa de evaluare proprietate actualizata cu indicele de inflatie perioada ianuarie 2008-mai 2015, suma de 17,295 lei reprezentand dobanda legala aferenta sumei de 352,60 lei taxa de evaluare proprietate, pentru perioada ianuarie 2008-iunie 2015, suma de 3.546,58 lei comision de acordare credit actualizata cu indicele de inflatie pentru perioada ianuarie 2008-mai 2015, suma de 129,49 lei reprezentand dobanda legala aferenta sumei de 2.640 lei comision de acordare credit, pentru perioada ianuarie 2008-iunie 2015.
În motivare, reclamantul arată că a încheiat cu paratele Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr.C_ /21.12.2007, pentru suma de 30.000 de franci elvețieni (CHF).
Reclamantul a plătit ratele de credit lunare in CHF la cursul de schimb al băncii, din data plații respective, curs de schimb valutar care aproape s-a dublat de la data încheierii contractului de credit si pana in prezent.
Conform clauzelor contractului si a graficului de rambursare, rata creditului a cuprins si comisioane de plata. Pe parcursul derulării contractului de credit a crescut si dobânda la contract, cuprinzând si marja băncii. Plata comisioanelor precum si majorarea dobânzii creditului fata de rata inițiala a dobânzii, de la data semnării creditului reprezintă clauze abuzive, având in vedere Ordonanța de Urgenta nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicata M.Of. nr.389/11 iun. 2010 modificata si completata prin Legea nr.288/2010 si Ordonanța de Urgenta nr.73/2012 precum si Legea nr.193/2000 modificata si completata.
Precizează reclamantul faptul ca instanțe de judecata din România au declarat clauze abuzive din contractele de credit clauzele conținând plata comisioanelor si cele care se refera la rata dobânzii ce include in formula de calcul a acesteia marja băncii, precum si creșterea ratei dobânzii la contractele in derulare.
La data de 03.12.2014, pârâta O. B. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare arătând că reclamantul a mai investit Tribunului D. cu o cerere de chemare in judecata având aceeași cauza, același obiect si aceleași parți, cerere care face obiectul dosarului nr._, in prezent declinat spre soluționare la Judecătoria Sectorului 1 București.
Cauza fiind temeiul pe baza căruia se reclama dreptul dedus in judecata, pârâta menționează ca in cazul ambelor cereri de chemare in judecata cauza o constituie contractul de credit nr.C_ /21.12.2007.
D. urmare, conform art.139 Cod Procedura Civila, pârâta a solicitat instanței de judecata conexarea celor doua dosare de instanța: dos. nr._/63/2014, respectiv dos. nr._ .
Pârâta a invocat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalul D.. Astfel, potrivit prevederilor art.107 Cod Proc. Civ. cererea se introduce la sediul paratului. Reclamantul a chemat in judecata O. B. România S.A. cu sediul social in București, .-68, sector 1.
Potrivit art.18, pct.18.2 din contractul de credit, competenta pentru soluționarea oricăror litigii care deriva din contractul de credit nr.C_ /21.12.2007 aparține instanței de la sediul social al paratei.
De asemenea, parata a mai invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea obligației plată a taxei judiciare de timbru.
Astfel, in raport de Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr.32/09.06.2008 publicată in Monitorul Oficial nr.830/10.12.2008, parata solicita instanței sa puna in vedere reclamantului timbreze cererea de chemare in judecata la valoarea pretențiilor solicitate, in condițiile O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâta a mai invocat de asemenea excepția prescripției extinctive pentru perioada 2007-2011. Aceasta a aratat ca, nu se poate retine ca termenul de 3 ani începe sa curgă după ce instanța va constata ca fi abuzive clauzele respective, cum se întâlnesc soluții in practica din cele mai hazardate. Altminteri, acest capăt de cerere este prematur, atâta vreme cat nu s-a născut inca dreptul acțiune in sens material. Subsidiaritatea restituirii banilor, in raport de acțiunea principală imprescriptibila-constatare nulitate act juridic, este doar o aparenta înșelătoare, o forma nici măcar mascata de deturnare a instituției prescripției. In fond, obiectul principal al acestor acțiuni este restituirea banilor plătiți in temeiul titlului executoriu-contract de credit.
Pârâta arată ca, pentru a preîntâmpina orice confuzie, prescripția invocata nu privește acțiunea in constatarea nulității actului juridic civil, care este imprescriptibila, ci dreptul de a cere restituirea banilor. Acest drept este patrimonial si este supus prescripției extinctive, termenul fiind cel general de 3 ani.
Indiferent de nulitatea sau valabilitatea unei clauze contractuale, pretențiile pecuniare izvorâte din respectiva clauza sunt supuse prescripției. Altminteri, instituția prescripției ramane lipsita de valoare practica. Răspunderea in prezenta cauza, daca ar exista, poate fi calificata ca civila contractuala, nu delictuala. Deci oricum ar fi, invocarea nulității absolute a unui contract privat este lipsita de sens, fiind doar un pretext atat pentru netimbrarea acțiunii, cat si pentru îmbogățirea fara just temei a reclamantului, cu înfrângerea prescripției extinctive.
In concluzie, pârâta a solicitat admiterea excepției prescripției restituirii sumelor pentru perioada 2007-2011.
In ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, pârâta a precizat că directiva 93/13/CEE a reprezentat un pas important în protecția drepturilor consumatorilor, aflându-se la baza adoptării, în statele membre, a unor acte normative având ca obiect de reglementare clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Directiva Consiliului 93/13/CEE1 din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr.193 din_ privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
In articolul 1 alineatul 1 din Directiva 93/13/CEE se precizează scopul acesteia, care constă în apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor și un consumator.
In aceeași ordine de idei, in vederea atingerii obiectivului de creare a pieței comune comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii, pentru a se evita denaturarea concurentei si pentru a încuraja mobilitatea consumatorilor, in sensul de a li se permite mutarea creditelor de la un creditor la altul, in condiții contractuale mai avantajoase. Guvernul României a adoptat ordonanța de Urgenta nr. 50/2010.
Prin urmare, având in vedere ca solicitările reclamantului exced cadrului legal, acțiunea este inadmisibila.
Acțiunea este inadmisibila si prin prisma faptului ca legiuitorul a exceptat de la control judiciar clauzele contractuale referitoare la preț. De observat ca dobânda si comisioanele unui contract de credit formează prețul acestuia, astfel ca instanței de judecata nu ii este permis de lege sa-l analizeze sub aspectul clauzelor abuzive.
Tot inadmisibil este si faptul de a se modifica actele juridice civile care fac obiectul prezentului dosar, altfel decât prin consimțământul pârtilor contractante, așa cum solicita reclamantul.
Pentru încheierea unui contract, fie el si de credit, este necesar acordul ambelor parti.
Art. 1166 cod civil: „contractul este acordul de voințe dintre doua sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic"
Art. 1178 cod civil: „contractul se incheie prin simplul acord de voințe al pârtilor daca legea nu impune o anumita formalitate pentru încheierea sa valabila"
Din cele doua dispoziții legale menționate rezulta fara dubiu ca pentru încheierea unui contract, chiar si de credit, este necesar acordul ambelor parti, in cazul nostru creditor si împrumutat.
Plecând de la aceasta cerința legala, a necesitații acordului pârtilor, parata arata ca instanța nu se poate substitui voinței părtilor sau uneia dintre parti, fie ea si banca, si nu poate obliga banca sa încheie un contract de credit . decât dorește.
Parata considera ca, in măsura in care banca nu isi manifesta consimțământul in vederea încheierii unui astfel de act juridic civil, instanța nu poate pronunța o hotărâre judecătoreasca care sa tina loc de acord de voința a băncii.
In plus, instanța nu poate obliga banca sa încheie un contract de credit care sa încalce normele sale interne validate de Banca Naționala a României, norme interne elaborate in concordanta cu prevederile ordinelor si regulamentelor emise de Banca Naționala a României.
Parata a mai arătat că inadmisibila este acțiunea si prin raportare la dispozițiile Legii nr.193/2000, potrivit cărora nu se pot analiza din punct de vedere al clauzelor abuzive prevederile contractuale referitoare la preț. Nu este cu putința ca o persoana sa solicite ceva ce legea interzice in mod expres si nu este posibil ca tocmai instanța de judecata sa dea curs unei astfel de cereri, încălcând flagrant legile tarii. Desigur ca fiecare cetățean are dreptul de a se adresa justiției, liberul acces la justiție fiind garantat atât de Constituția României cat si de CEDO, insa cererea de chemare in judecata trebuie sa aibă un obiect legitim. Daca obiectul cererii de chemare in judecata excede cadrului legal, sancțiunea este respingerea acțiunii ca inadmisibila.
Acțiunea urmează sa fie respinsa ca inadmisibila si din perspectiva faptului ca instanța nu poate depăși atribuțiile puterii judecătorești, care este chemata sa aplice legea, nu sa adauge la ea.
Parata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, parata a invocat art.204 urmatoarele NCPC, Legea nr.193/2000, Reg. BNR nr.4/2005.
Prin sentința civilă nr.44/28.01.2015, Tribunalul D. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul D. a retinut ca, potrivit art.107 Cod procedură civilă:"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel", iar potrivit dispozițiilor art.109 C.:"cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta."
Art. 129 Cod procedură civilă dispune:"Necompetența este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad" iar art.130 Cod procedură civilă statuează:"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Nu în ultimul rând art.126 alineat 2 Cod procedură civilă statuează: " 2. În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."
Față de dispozițiile anterior enunțate, s-a constatat că, pe de o parte, competența în primă instanță în materia clauzelor abuzive aparține judecătoriei iar clauza atributivă din contractul încheiat de părți nu își produce efectele, fiind considerată nescrisă, înaintea nașterii dreptului la despăgubire, în condițiile art.126 alineat 2 Cod procedură civilă.
Pe rolul Judecătoriei C., cauza a fost înregistrată la data de 26.02.2015 sub numărul_ .
Prin sentința civilă nr.5010/17.04.2015, Judecătoria C. a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instante și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Judecătoria C. a retinut ca,potrivit prevederilor art.107 Cod Proc. Civ. cererea se introduce la sediul paratului ("cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel").
De asemenea potrivit art.18 pct.18.2 din contractul încheiat de părți, competenta pentru soluționarea oricăror litigii care deriva din contractul de credit nr.C_ /21.12.2007 aparține instanței de la sediul social al băncii.
Având în vedere că sediul pârâtei chemate în judecată, O. B. România S.A. se află in București, .-68, sector 1, competența de soluționare revine Judecătoriei Sectorului 1 București.
Potrivit art.113 alin.8 competența teritorială alternativă în cazul în care cererea are ca obiect ,,executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor" aparține instanței de la domiciliul consumatorului care în cauza de față este Judecătoria Filiași nu Judecătoria C..
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti cauza a fost înregistrată la data de 12.06.2015 sub numărul_ .
La termenul de judecata din data de 16.11.2015, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma acestei exceptii, instanța reține urmatoarele:
In primul rand, instanta retine ca, in speta, asa cum a precizat reclamantul in mod expres, la solicitarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti pentru stabilirea in mod corect si clar a cadrului procesual pasiv, fata de modul ambiguu in care reclamantul a indicat persoanele cu care intelege sa se judece in cauza in calitate de parate prin cererea introductiva de instanta, acesta a inteles sa cheme in judecata in calitate de parate atat pe O. B. ROMANIA S.A.-societatea mama, cu sediul in Bucuresti, sector 1 cat si pe O. B. ROMANIA S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA AG. CASA ALBĂ C., cu sediul în C., .. 73, județul D., aceasta din urma fiind de fapt si unitatea prin intermediul careia reclamantul a incheiat contractul de credit.
Or, instanta retine ca, potrivit art.109 NCPC: » Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta. »
Conform prevederilor art.107 Cod Proc. Civ.:"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Conform art.112 NCPC:” (1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali. (2) Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. »
Conform art.116 NCPC :’’Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente’’.
In speta, nu se poate aprecia ca reclamantul a chemat in judecata pe parata O. B. ROMANIA S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA AG. CASA ALBĂ C., numai în scopul sesizării instanței competente pentru aceasta, din moment ce asa cum s-a retinut mai sus, contractul a fost incheiat prin aceasta unitate.
Prin urmare, instanta retine ca, in raport de dispozitiile legale precitate, Judecatoria C. este competenta sa solutioneze prezenta cauza, competenta sa fiind atrasa in raport de sediul paratei O. B. ROMANIA S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA AG. CASA ALBĂ C..
In ceea ce priveste clauza atributiva de competenta careia Judecatoria C. i-a dat eficienta, instanta retine urmatoarele:
In art.18 pct.18.2 din contractul încheiat de părți,s-a prevazut o clauză atributivă de competență în sensul că, orice litigiu ar apărea între părți acesta urmează să fi soluționat de instanțele judecătorești din localitatea Bucuresti, unde este inregistrat sediul social al bancii-mama.
Insa, se retine ca, potrivit art.126 NCPC: » (1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă. »
Instanta retine ca, dispozițiile art.126 alin.2 NCPC referitoare la faptul că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire (orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă) reprezintă o normă de drept procedural, din moment ce este inscrisa in codul de procedura civila si ea se aplica tuturor proceselor si cererilor introduse dupa . noului cod de procedura civila, indiferent de data incheierii contractului dintre parti.
Prin urmare, in considerarea dispozitiilor art.126 alin.2 NCPC, la fel ca si Tribunalul D., instanta nu va avea in vedere clauza atributiva de competenta prevazuta la art.18 pct.18.2 din contractul încheiat de părți.
In alta ordine de idei, si in situatia in care s-ar aprecia ca, clauza prevazuta la art.18 pct.18.2 din contractul încheiat de părți isi produce efectele, instanta va avea in vedere hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., precum și Directiva nr. 93/13/CEE.
Principii desprinse din hotărârea Curții:
În cauza menționată, prin intermediul întrebării adresate Curții, instanța de trimitere urmărește să determine responsabilitățile care îi revin, în temeiul dispozițiilor directivei, începând din momentul în care se ridică problema de a stabili eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale prin care i se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă. Instanța națională întreabă în special dacă, într‑o astfel de situație, are obligația de a efectua o cercetare judecătorească din oficiu în vederea stabilirii elementelor de fapt și de drept necesare pentru aprecierea existenței unei astfel de clauze, în cazul în care dreptul național nu prevede o astfel de cercetare decât la solicitarea uneia dintre părți.
Răspunzând acestei întrebări, Curtea a reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Curtea a statuat de asemenea că, având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
Pentru a asigura protecția urmărită de directivă, Curtea a subliniat că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr‑o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract.
Astfel, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.
În ceea ce privește prima fază a examinării ce trebuie efectuată de instanța națională, rezultă din dispozițiile coroborate ale articolelor 1 și 3 din directivă că aceasta se aplică oricărei clauze prin care se stabilește competența jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nu a făcut obiectul unei negocieri individuale.
Pentru a garanta eficacitatea protecției consumatorilor urmărită de legiuitorul Uniunii, instanța națională trebuie, prin urmare, în toate cazurile și indiferent de normele de drept intern, să determine dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor și un consumator.
În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, citată anterior, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Trebuie să se arate că clauza la care se referă întrebarea instanței naționale în acțiunea principală, la fel ca și o clauză care are ca obiect conferirea competenței, pentru toate litigiile care decurg din contract, instanței în raza căreia se află sediul vânzătorului sau al furnizorului, creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune competenței exclusive a unei instanțe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în fața acesteia. În cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. O astfel de clauză intră, așadar, în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă.
În plus, o astfel de clauză de stabilire a competenței jurisdicționale exclusive permite vânzătorului sau furnizorului gruparea tuturor litigiilor aferente activității sale profesionale în fața unei singure instanțe, care nu este cea în raza căreia are reședința consumatorul, ceea ce facilitează în același timp organizarea prezentării vânzătorului sau a furnizorului menționat în instanță și o face mai puțin oneroasă.
Concluzia curții sub acest aspect a fost în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al directivei și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Aplicarea principiilor în cauza dedusă judecății:
Analizând contractul de credit strict prin prisma competenței teritoriale, instanța observă că în art.18 pct.18.2 din convenție a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu în legătură cu prezentul contract care nu s-a putut soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din Bucuresti-de la sediul social al bancii mama. Prin urmare, a fost stabilită astfel o competență exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul băncii centrale.
Instanța va analiza în continuare dacă alegerea competenței instanței de la sediul băncii poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Astfel, instanța va avea în vedere faptul că domiciliul reclamantului se află în orasul Filiași, judetul D., la o distanță semnificativa de instanța stabilită ca fiind competentă conform clauzei de la art.18 pct.18.2 din convenție. De altfel, asa cum s-a retinut si mai sus, contractul de credit supus analizei instanței nici nu s-a încheiat în localitatea în care se află sediul central al băncii, respectiv București ci C., printr-o agentie/sucursala a băncii, deci . apropiata de localitatea de domiciliu a reclamantului. Prin urmare, la data încheierii contractului, operațiune avantajoasă din punct de vedere economic pentru ambele părți, banca a înțeles să ofere clientului său posibilitatea de a contracta . apropiata de localitatea de domiciliu a reclamantului, în schimb, pentru situația unui litigiu, ce ar presupune costuri pentru ambele părți, a fost aleasă competența unor instanțe din București.
Dată fiind distanța mare dintre localitatea de domiciliu a reclamantului si/sau dintre localitatea in care a fost incheiat contractul de credit, respectiv C. (localitate foarte apropiata de localitatea de domiciliu a reclamantului) și instanța competentă teritorial conform clauzei prevazute la art.18 pct.18.2 din contractul încheiat de părți, se creează o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și i‑ar putea determina pe acestia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.
Prin urmare, este evident pentru instanta ca acesta a fost motivul pentru care reclamantul a ales sa sesizeze cu judecarea cererii sale initial Tribunalul D., ca fiind instanta pe care acesta a considerat-o competenta material din punctul sau de vedere, cat si instanta competenta teritorial, atat prin prisma prevederilor art.107, art.109, art.112 si art.116 NCPC (intelegand sa se adreseze unei instante competente pentru una dintre cele doua parate chemate in judecata), cat si prin prisma imprejurarii ca sediul paratei O. B. ROMANIA S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA AG. CASA ALBĂ C. se afla . apropiata de localitatea de domiciliu a reclamantului.
In final, instanta retine ca, in sensul celor retinute mai sus s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie in mai multe spete similare, privind solutionarea unor conflicte negative de competenta, dintre care se pot aminti dosarul nr._/299/2012, dosarul nr._/299/2013 si nr._ .
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, exceptie invocata de instanta din oficiu, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei C., va constata ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti și Judecatoria C., va inainta cauza la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru soluționarea conflictului negativ si va suspenda judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, exceptie invocata de instanta din oficiu.
Declina competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. M., cu domiciliul în orasul Filiași, . A, .. 1, ., județul D., CNP_, în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMANIA S.A., cu sediul în sector 1, București, Calea Buzești nr.66-68, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J40/_/1995, având CUI_ si O. B. ROMANIA S.A.-SUCURSALA/AGENȚIA AG. CASA ALBĂ C., cu sediul în C., .. 73, județul D., în favoarea Judecatoriei C..
Constata ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti și Judecatoria C. si inainteaza cauza la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru soluționarea conflictului negativ.
Suspenda judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. C. B.
RED/DACT/E.A.N./23.11.2015/02 EX
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
