Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 22796/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, terț poprit A. DE T. SI contabilitate PUBLICA A MUNICIPIULUI BUCURESTI, terț poprit B. DE E. IMPORT A ROMANIEI EXIMBANK SA și pe intimat M. M., având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE DS EXEC 186/2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 13.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 27.11.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ la data de 15.04.2015, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a formulat, în contradictoriu cu intimatul M. M., contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. D. ȘI D., solicitând anularea acestora, suspendarea executării silite, precum și întoarcerea executării.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a menționat, în esență, că, prin raportare la titlul executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006, a intervenit prescripția executării silite. De asemenea, contestatoarea a învederat că începerea executării silite este nelegală față de dispozițiile art. II din Legea nr.113/2013; că potrivit OG nr.22/2002 instituțiile publice au un regim special și derogatoriu de la normele speciale; că în raport de dispozițiile O.G. nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, are la dispoziție un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntară a creanței înscrise în titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somației de plată. Față de prevederile legii speciale, contestatoarea a solicitat instanței să constate că în cauza dedusă judecății nu a fost emisă somația de plată, astfel cum aceasta este definită și reglementată în mod expres de O.G. nr. 22/2002, astfel încât întocmirea procesului-verbal de cheltuieli de executare este nelegală și se impune anularea acestuia; că valoarea despăgubirii trebuie calculată la valoarea efectiv investită la data achiziționării și nu la data de 24 mai 2000, executorul judecătoresc neținând cont și de unitățile de fond care au fost răscumpărate.
În drept, au fost invocate disp. art. 700, art. 711, art. 722 și urm. C.pr.civ., Legea nr.116/2013, Legea nr.92/2011, OG nr.22/2002 rep., OUG nr.51/1998 rep.
Contestația la executare este scutită de la plata taxei de timbru.
La data de 19.05.2015 contestatoarea a formulat o cerere completatoare prin care a învederat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu terții popriți și să conteste și următoarele acte de executare efectuate de B. D. ȘI D., constând în proprirea emisă la data de 23.04.2015.
La data de 19.06.2015 intimatul a formulat întâmpinare f. 87 și a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din dispoziția instanței a fost atașat dosarul de executare.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală în dosarul nr._/3/2006 s-a dispus în baza art. 14 alin. 3 lit.a) raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, art. 998 și urm. din Codul civil, obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, printre care și Comisia Națională de Valori Mobiliare, la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.789 părți civile constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia. Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 a rămas definitivă prin decizia penală nr.2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, cu modificări atât în recurs, cât și în apel, respectiv decizia penală nr.164/A/18.06.2008 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Prin decizia penală nr.164/A/18.06.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, în același dosar, a fost admis apelul și s-a dispus obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000, către părțile civile menționate în dispozitivul sentinței apelate. Totodată a înlăturat dispozițiile privind numărul unităților de fond și a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.
Deoarece C.N.V.M. nu s-a conformat acestui titlu executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea judecătorească, la 26.03.2015 creditorul-intimat s-a adresat cu o cerere către B. D. ȘI D. (fila 117), pentru punerea în executare silită a sentinței penale nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, formându-se dosarul de executare nr. 186/2015.
În baza Legii nr.113/2013 pentru aprobarea OUG nr.93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, contestatoarea AAAS a preluat toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care CNVM a fost obligată ca parte responsabilă civilmente la plata de despăgubiri către investitorii FNI.
Față de dispozițiile art.II din Legea nr.113/2013, instanța reține ca fiind vădit neîntemeiat motivul de nelegalitate invocat de contestatoare în sensul “nulității de drept a actelor de executare întocmite asupra debitoarei CNVM și a obligației executorilor judecătorești de a emite alte acte de executare pe numele debitoarei AAAS”, din moment ce legiuitorul a prevăzut în mod expres la art.II alin.2 din acest act normativ că AAAS se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.
Procedând la analizarea excepției prescripției dreptului de a cere și efectua executarea silită, instanța reține că argumentele aduse de contestatoare sunt de asemenea neîntemeiate, în condițiile în care după data de 04.06.2009, dată de la care a început să curgă termenul de prescripție, au operat cauze de suspendare și chiar de întrerupere a termenului de prescripție (întrerupere care are la bază toate măsurile de ordin legislativ și instituțional adoptate de autoritățile legislative și executive ale statului român pentru asigurarea recuperării creanțelor de către investitorii FNI și care echivalează în acest caz cu o recunoaștere a datoriei).
Sub aspectul suspendării cursului prescripției, este de menționat că după adoptarea OUG nr.4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor și autorităților publice stabilite prin titluri executorii,CNVM a solicitat Tribunalului București și a obținut la data 15.02.2011 suspendarea executării silite, astfel că anterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a intervenit suspendarea cursului acestei prescripții. D. urmare, în cauză nu a fost posibilă împlinirea termenului de prescripție a executării silite, cum a susținut contestatoarea-debitoare, cererea de executare silită fiind formulată de intimata-creditoare cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează condițiile de începere și de derulare a executării silite.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție, ar fi de subliniat și faptul că prin Legea nr.116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (intrată în vigoare la data de 23.06.2011), așadar tot înainte de împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, au fost adoptate de legiuitor o . măsuri menite să asigure un just echilibru între necesitatea asigurării resurselor bugetare pentru onorarea obligațiilor pe care le au A. și CNVM, inclusiv față de investitorii FNI, și buna funcționare a acestor instituții.
De asemenea, instanța are în vedere și legea 113/2013 prin care AAAS a preluat toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care CNVM a fost obligată ca parte responsabilă civilmente la plata de despăgubiri către investitorii FNI precum și comunicatele de presă ocazionate de . acestei legi.
În acest sens, se poate concluziona că toate măsurile adoptate la nivel legislativ și instituțional pentru soluționarea problemelor legate de despăgubirea investitorilor FNI, care s-au constituit părți civile în dosarul nr._/3/2006, echivalează cu o recunoaștere a drepturilor lor de creanță. Or, dacă situația este analizată și din această perspectivă, este mai mult decât evident că a existat și o întrerupere a cursului prescripției, în conformitate cu dispozițiile art.708 alin 1 lit a C. proc. civ., astfel că prescripția dreptului de a cere executarea silită nu a operat în privința creanțelor deținute de creditorul intimat din prezenta cauză
Analizând și celelalte motive de nelegalitate invocate de contestatoare, instanța reține că și acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care din coroborarea dispozițiilor art.2 și 3 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile art.667 NCPC, reiese că executarea silită a creanțelor din titlurile executorii emise împotriva unei instituții publice începe și se derulează până la finalizare potrivit normelor generale reglementate de Codul de procedură civilă, cu particularitatea existenței unui termen de 6 luni de așteptare din partea creditorului în situația în care se dovedește că instituția publică debitoare se află în imposibilitate obiectivă de a plăti din lipsă de fonduri.
Față de reglementarea specială a termenului de 6 luni, instanța reține că acest termen este instituit de legiuitor numai pentru situația în care instituția publică debitoare face dovada că se află în imposibilitate de a plati sumele stabilite prin titluri executorii, determinată din lipsă de fonduri, și numai în scopul de a preîntâmpina eventualele prejudicii cauzate activității instituției publice debitoare ca urmare a unor executări silite intempestive.
Or, în cauza de față se poate observa că această dovadă nu a fost făcută, după cum nu au fost prezentate niciun fel de dovezi din care să reiasă care au fost demersurile concrete efectuate de către CNVM/AAAS pentru plata sumelor datorate, deși la art. 4 din OG nr.22/2002 este prevăzută în mod expres obligația instituțiilor publice de a asigura fondurile necesare plății sumelor din titluri executorii și modul în care se poate proceda la virarea creditelor bugetare pe parcursul întregului an.
Mai mult, este de subliniat că art.6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală, dreptul respectiv rămânând iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive.
Astfel, statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotarârile judecătorești, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (cauza Ruianu contra României, cauza Pini si Bertani, Manera si Atripaldi contra României, cauza Ș. contra României, cauza V. I. contra României, cauza S. P. contra României). Față de jurisprudența CEDO menționată, se poate concluziona că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului stabilit printr-o hotărâre judecătorească constituie atât o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenție și jurisprudența Curții dată în aplicarea sa, cât și o atingere adusă dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, prin privarea creditorului de bunurile sale.
Față de cele arătate, se poate observa că argumentele invocate de contestatoare nu sunt în măsură să conducă la anularea actelor de executare silită din dosarul de executare nr._, actele respective fiind întocmite de executorul judecătoresc potrivit cerințelor legale. Astfel, în condițiile în care art.44 alin.1 din Constituție garantează creanțele asupra statului, iar pentru achitarea sumelor datorate creditoarei-intimate demersurile legislative și de ordin instituțional întreprinse în acest sens de autoritățile statului nu au condus la o realizare efectivă a creanțelor, deși este vorba de o hotărâre judecătorească executorie încă de la data de 04.06.2009, nu se poate reține că întârzierea în executarea hotărârii în cauză este justificată.
În ceea ce privește motivele invocate cu privire la modul de calcul al despăgubirilor, executorul judecătoresc a calculat despăgubirea cuvenită intimatului conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetului de investitor, la nivelul sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflației începând cu luna mai a anului 2000 și până în decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile deciziei penale nr.164A/18.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2006. De altfel, art. 8 alin. 2 din Reglementările Interne privind administrarea și funcționarea FNI prevede o . documente doveditoare, prezentarea acestora nefiind cumulativă, ci selectivă în sensul că oricare dintre aceste documente reprezintă dovada deținerii, adică: „carnetul de investitor, confirmarea de sold, ordinele de plată, chitanțe sau alte acte doveditoare ale achiziției”.
Instanța reține că, carnetul de investitor, este singurul act care dovedește calitatea de investitor și dreptul de creanță. Din cuprinsul deciziei nr. 164A/18.06.2008 pronunțate de Curtea de Apel București, rezultă că instanța a stabilit criterii alternative, iar nu cumulative de cuantificare și acordare a despăgubirilor civile, copia carnetului de investitor conformă cu originalul aflată în dosarul de executare, fiind suficientă pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, contrar susținerilor contestatoarei.
Referitor la susținerile contestatoarei potrivit cărora cuantumul cheltuielilor de executare a fost stabilit în mod eronat, disproporționat, cu nerespectarea dispozițiilor legale, instanța constată că onorariul executorului judecătoresc incluzând și TVA a fost stabilit în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale.
Referitor la celelalte cheltuieli de executare, acestea sunt pe deplin justificate de actele efectuate în dosarul de executare nr. 186/2015, având în vedere tarifele stabilite prin Anexa la Hotărârea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 2/2007.
De asemenea, instanța apreciază ca în mod corect a fost inclus si TVA-ul în onorariul de executare. Ordinul nr. 2550/2006, modificat prin Ordinul nr. 2561/2012 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adăugată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul de mai sus și Legea nr. 188/2000 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatoarea-debitoare. Prin urmare, se va respinge ca neîntemeiat și acest argument.
În privința celorlalte sume incluse în categoria cheltuielilor de executare, instanța reține că potrivit art. 670 alin. 3 C.proc.civ., „sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declansarii executarii silite; 2.onorariul executorului judecatoresc, stabilit potrivit legii; 3.onorariul avocatului in faza de executare silita; 4.onorariul expertului, al traducatorului si al interpretului; 5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicitatii procedurii de executare silita si cu efectuarea altor acte de executare silita;6.cheltuielile de transport; 7.alte cheltuieli prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite. Prin urmare, instanța constată că onorariul executorului judecătoresc reprezintă o cheltuială distinctă în raport de celelalte costuri. Astfel sumele prevăzute în încheierea din 31.03.2015 reprezentând taxe poștale, taxe judiciare de timbru apar ca justificate și proporționale, astfel ca va respinge ca neîntemeiată susținerea contestatoarei privind caracterul nelegal al acestei cheltuieli.
De asemenea nu se constată nici un motiv de nelegalitate privind poprirea emisă la data de 23.04.2015.
P. aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. în contradictoriu cu intimata.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, având în vedere faptul că a fost soluționat capătul de cerere privind contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Totodată, având în vedere soluția privind contestația la executare, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată și cererea având ca obiect întoarcerea executării silite.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în sector 1, București, ., nr. 50 în contradictoriu cu intimata M. M.cu domiciliul in sector 3, București, .. 3, ., . ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. AndrescuMarius T.
Red.TehRed.A.A.
16.12.2015/6Ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
