Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 5469/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5469/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 5469/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5469/2015

Ședința publică de la 23.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. P.

GREFIER: V. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimații B. C. R., B. A. V. P. MOȘTENITOR C. R., B.-G. SA, Z. N. G., . SRL, D.I.T.L. S. 1, A.N.A.F. S. 1 și A. DE P. . ca obiect contestație la procesul verbal de distribuire a prețului.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la data de 09.03.2015, 16.03.2015 și 23.03.2015.

INSTANȚA

P. acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatoarea . a chemat în judecată pe intimații B. C. R., B. A. V. P. MOȘTENITOR C. R., B.-G. SA, Z. N. G., . SRL, D.I.T.L. S. 1, A.N.A.F. S. 1 și A. DE P. . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de distribuire a prețului emis în dosarul de executare nr. 70/2012 aflat pe rolul B. M. și partenerii si reîntocmirea acestuia cu includerea sa în rândul creditorilor.

În motivare, contestatoarea a arătat că deține o creanță împotriva debitoarei B. C., in baza unui bilet la ordin avalizat de aceasta. Potrivit contestatoare, la data de 15.05.2014 a solicitat B. M. și Asociații înscrierea sa, în calitate de creditor al intimatei, la distribuirea prețului obținut în cadrul executării silite prin vânzarea la licitație publică a unui imobil, proprietatea devălmașă a debitoarei B. C. și a soțului acesteia, intimatul B. A. V.. A mai arătat contestatoarea că prin procesul-verbal de distribuire a prețului încheiat la data de 07.10.2014, in cadrul dosarului de executare 70/2012 aflat pe rolul B. M. și partenerii au fost îndestulați alți creditori ai celor doi soți, creanța sa nefiind avută în vedere. Potrivit contestatoarei procesul-verbal este nelegal întocmit, cu omiterea sa de pe lista creditorilor, încălcându-se ordinea de preferință a creanțelor. Potrivit contestatoarei, executorul judecătoresc trebuia să constate că bunul este devălmaș, să suspende executare și să îndrume creditorii să solicite partajarea imobilului.

În drept au fost invocate prevederile art 563, 570 Cod procedură civilă de la 1865.

În dovedire a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Legal citat, intimatul Z. N. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că procesul-verbal contestat este legal întocmit si că societatea contestatoare deține o creanță doar împotriva unuia dintre soți, în condițiile în care creditorii avuți în vedere la distribuirea prețului dețineau creanțe împotriva ambilor soți, datorii comune. A mai susținut intimatul că demersurile privind partajarea bunurilor devălmașe ar fi trebuit întreprinse de contestatoare, care în prezent își invocă propria culpă.

În drept au fost invocate prevederile art. 115 și urm, 563, 570 Cod procedură civilă.

În dovedire a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Intimata DGITL S. 1 a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depus în copie dosarul de executare silită.

La termenul de judecată din data de 02.03.2015 instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a SGITL S. 1.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la cererea creditorului B. G. a fost deschis dosarul de executare nr. 70/2012 pe rolul B. M. și Partenerii. Creanța pentru care s-a declanșat procedura executării silite reprezenta datorii comune ale soților B. A. V. și C., izvorâte din contracte de credit pe care intimații le-au semnat în calitate de garanți ipotecari, fiind ipotecat imobilul situat în București, ., ., ..

În cadrul executării silite au intervenit și creditorii A. S. 1 (fila 91) pentru creanțe reprezentând amenzi ale intimatei B. C., DGITL S. 1 (fila 94) pentru creanțe reprezentînd impozit pe clădiri pentru bunurile devălmașe, Z. N. G., pentru recuperarea sumei acordate cu titlul de împrumut celor doi soți (filele 98, 99), Fondul N. de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii SA – IFN (fila 228) și Asociația de proprietari . reprezentînd cote întreținere - datorii comune ale celor doi soți debitori.

La data de 14.09.2012 a formulat cerere de înscriere la distribuirea prețului și contestatoarea (fila 235), pentru recuperarea unei creanțe în temeiul unui Bilet la ordin avalizat de intimate B. C. (fila 237).

În cadrul executării silite s-a procedat la vânzarea la licitație a imobilului ipotecat, proprietatea devălmașă a debitorilor, situat în București, ., ., ..

P. procesul-verbal de distribuire a prețului rezultat din vânzarea imobilului s-a dispus eliberarea sumelor de bani pentru acoperirea totală a cheltuielilor de executare, a creanței deținute de Asociația de Proprietari . datorate DGITL S. 1 și a sumelor datorate creditorului ipotecar B. G.. De asemenea, a fost îndestulată partial creanța numitului Z. N. G. (filele 89-90).

În cuprinsul actului s-a precizat expres că sumele de bani datorate doar de numita B. C., cu titlul de datorie proprie, nu urmează a fo achitate, deoarece imobilul valorificat la licitație a fost proprietatea devălmașă a debitorilor, servind la achitarea toatlă sau aprțială a datoriilor comune.

În drept, vor fi avute în vedere prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, având în vedere data începerii executării silite.

Potrivit art 493 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imbilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.

Din analiza probelor aflate la dosarul cauzei se reține că societatea contestatoare deține o creanță împotriva intimatei B. C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de BO ., emis de TIP ARV SRL la data de 31.08.2010 și avalizat de B. C. (fila 237).

Potrivit art. 32 din Codul familiei, act normativ în vigoare la data nașterii datoriei, sotii raspund cu bunurile comune pentru: cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune; obligatiile ce au contractat impreuna; obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei; repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate socialista, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.

Conform art 33 din Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti. Cu toate acestea, dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul său personal poate cere impartirea bunurilor comune, insa numai in masura necesara pentru acoperirea creantei sale.In acest din urma caz, bunurile atribuite prin impartire fiecarui sot devin proprii.

Potrivit art. 34 din Codul familiei, creditorii comuni vor putea urmari si bunurile proprii ale sotilor, insa numai dupa urmarirea bunurilor comune.

Se constată așadar că datoria asumată de intimata B. C. față de contestatoare reprezintă o datorie proprie. Aceasta, poate fi acoperită deci numai prin executarea bunurilor proprii ale debitorului.

Contestatoarea - creditor personal al unuia dintre soți avea datoria, pentru a-și urmări realizarea creanței să demareze în primul rând executarea silită a bunurilor proprii ale intimatei, iar abia apoi, în cazul neîndestulării, să ceară împărțirea eventualelor bunuri devălmașe, pentru ca instanța de judecată să determine cota parte ce se cuvine debitoarei și să împartă bunul.

În niciun mod contestatoarea nu putea evita formularea unei cereri de partaj al bunului devălmaș din care dorea să se îndestuleze, iar obligația de a formula o astfel de cerere îi aparținea.

Nicio normă legală, civilă sau procesual civilă nu pune în sarcina executorului judecătoresc o astfel de obligație, ori datoria de a suspenda executara silită demarată de creditori comuni, ce se pot îndestula din valorificarea bunurilor devălmase, până cînd creditorul personal al unuia dintre soți înțelege să solicite partajul bunului devălmaș.

Se constată că prin procesul-verbal de distribuire a prețului s-a făcut aplicarea ordinii de preferință statuate în art. 563 Cod procedură civilă de la 1865, doar cu privire la ordinea de acoperire a datoriilor comune ale soților.

Contestatoarea nu a fost înlăturată de la distribuirea sumei pe baza acestor criterii, așa cum susține, ci în temeiul prevederilor din Codul familiei menționate anterior.

Înainte de a se pune în discuție aplicarea ordinii de preferință procesual civile, se pune problema calificării creanței în temeiul dreptului substanțial.

Codul familiei, în vigoare la data nașterii creanței contestatoarei, statuează expres că un creditor comun trebuie urmărească în primul rând bunurile comune și abia apoi pe cele personale ale soților, iar un creditor personal trebuie să urmărească în primul rând bunurile personale ale debitorului său și abia apoi are dreptul să solicite partajul celor devălmașe și să se îndestuleze din acestea.

Aceasta este, așadar, ordinea de preferință avută în vedere de executorul judecătoresc la înlăturarea contestatoarei de la distribuirea prețului, iar nu prevederile art. 563 Cod procedură civilă.

Dreptul de creanță al unor creditori comuni se acoperă în principal din valorificarea bunurilor devălmașe, iar dacă acestea sunt îndestulate în totalitate, se pot bucura de valorificarea bunului devălmaș, în subsidiar și creditorii personali ai unuia dintre soți, doar din cota parte ce revine soțului debitor.

Or, în cauză se contată că din prețul obținut prin vânzarea la licitație a imobilului bun devălmaș nu s-a reușit nici măcar îndestularea tuturor creditorilor comuni, intimatul Z. N. G. rămânând cu un rest de creanță neacoperit.

Oricum, contestatoarea nu avea în mod obiectiv cum să beneficieze de valorificare bunului devălmaș în condițiile în care nu obținuse în prealabil o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească în cazul fiecăruia dintre soți cota matematică ce li se cuvine din imobilul bun devălmaș.

Așadar, pentru toate motivele de fapt și de drept reținute, instanța constată că actul de executare – proces-verbal de distribuire a prețului emis în dosarul de executare nr. 70/2012 aflat pe rolul B. M. și partenerii este legal și temeinic, urmând a respinge ca neîntemeiată contestația formulată.

Admite cererea privind cheltuielile de judecata formulata de intimatul Z. N. G. si obliga contestatoarea sa achite intimatului Z. N. G. suma de 1000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă de la 1865, instanța va admite cererea privind cheltuielile de judecata formulata de intimatul Z. N. G. si va obliga contestatoarea care a pierdut procesul sa achite intimatului Z. N. G. suma de 1000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestatia formulată de contestatoarea ., cu sediul în sector 2, București, .. 3 în contradictoriu cu intimații B. C. R., cu domiciliul în sector 1, București, ., .. B, . V. P. MOȘTENITOR C. R., cu domiciliul în sector 1, București, ., .. B, . SA, cu sediul în sector 1, București, . – 7, Z. N. G., cu domiciliul în sector 6, București, . C, .. 7, ap. 97, . SRL, cu sediul în sector 1, București, ., ..T.L. S. 1, cu sediul în sector 1, București, .. 13, A.N.A.F. S. 1, cu sediul în sector 1, București, . și A. DE P. . sediul în sector 1, București, ., . neîntemeiată.

Admite cererea privind cheltuielile de judecata formulata de intimatul Z. N. G. si obliga contestatoarea sa achite intimatului Z. N. G. suma de 1000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.

Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red. M.E.P./thred. V.D./11 ex/ 03.09.2015

Se comunică către: contestatoarea ., cu sediul în sector 2, București, .. 3 și intimații B. C. R., cu domiciliul în sector 1, București, ., .. B, . V. P. MOȘTENITOR C. R., cu domiciliul în sector 1, București, ., .. B, . SA, cu sediul în sector 1, București, . – 7, Z. N. G., cu domiciliul în sector 6, București, . C, .. 7, . SRL, cu sediul în sector 1, București, ., .. B, ..T.L. S. 1, cu sediul în sector 1, București, .. 13, A.N.A.F. S. 1, cu sediul în sector 1, București, . și A. DE P. . sediul în sector 1, București, ., .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 5469/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI