Întoarcere executare. Sentința nr. 9868/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9868/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 9868/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9868

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: ROBERT CRISTIAN BURLACU

GREFIER: C. I. Ț.-F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. P. S.A. și pe pârâtul P. N., având ca obiect întoarcere executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.05.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015, sub nr._, reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul P. N., solicitând să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 5191 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, sumă reprezentând drepturi bănești încasate fără drept.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Sentința civilă nr. 1130/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul V. în Dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de pârât și societatea reclamantă a fost obligată să îi plătească drepturi salariale. A susținut că pârâtul a pus în executare creanța fiind format dosarul de executare nr. 405/E/2011 al B.E.J. B. F.. Aceasta a menționat că, prin Decizia nr. 587/05.03.2012 a Curții de Apel Pitești a fost admis recursul său, fiind respinsă cererea de chemare în judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 indice 2 alin. 3 Cod proc. civilă.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

Sub aspectul probatoriului, la termenul de judecată din data de 18.05.2015 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin Sentința civilă nr. 1130/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul V. în Dosarul nr._, s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtul P. N. a drepturilor salariale pentru anul 2008, reprezentând prime pentru sărbătorile de Paști și C., sume ce vor actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pârâtul P. N. a sesizat B.E.J. B. F. pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1130/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul V. în Dosarul nr._, în dosarul de executare 405/E/2011 fiind recuperată suma de 5662 lei, reprezentând debit principal și cheltuieli de executare.

Prin Decizia nr. 587/05.03.2012 a Curții de Apel Pitești, s-a admis recursul formulat de S.C. O. P. S.A. împotriva Sentinței civile nr._ și a fost modificată sentința recurată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 404¹ Cod proc. civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit. În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației în care își găsește aplicarea art. 449 Cod proc. civilă.

De asemenea, potrivit art. 404² Cod proc. civilă, „în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.

Având în vedere situația de fapt reținută în cauză, precum și textele de lege mai sus arătate, instanța reține că ulterior efectuării procedurii executării silite în cauză, titlul executoriu în baza căruia această procedură a fost realizată, respectiv Sentința civilă nr._ pronunțată de Tribunalul V., a fost desființat prin Decizia civilă nr. 587/05.03.2012 a Curții de Apel Pitești.

Ca urmare a desființării titlului executoriu se naște dreptul debitoarei S.C. O. P. S.A. de a solicita restabilirea situației anterioare executării și, în consecință, îi revine creditoarei obligația de a restitui debitoarei tot ce a primit prin executarea silită. Pârâtul este obligat să restituie în totalitate sumele executate în cadrul executării silite pe care a pornit-o, chiar dacă o parte din acestea au fost plătite cu titlu de cheltuieli de executare către alte persoane (executorul judecătoresc și expertul care a efectuat expertiza extrajudiciară), întrucât plățile către aceste persoane s-au făcut în numele intimatei, pentru achitarea datoriilor sale din faza de executare silită. Raporturile juridice dintre creditor și cei care au perceput cheltuieli în faza de executare nu sunt opozabile reclamantei, care este terț față de acestea; reclamanta este îndreptățită să își recupereze întreaga creanță executată în temeiul unui titlu executoriu desființat, de la cel care a solicitat începerea executării silite.

Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de către S.C. O. P. S.A. este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va dispune întoarcerea executării silite și ținând cont de susținerile reclamantei referitoare la achitarea de către pârât a sumei de 470 de lei îl va obliga pe pârâtul P. N. la plata sumei de 5191 lei, executată în Dosarul nr. 405/E/2011 al B.E.J. B. F..

Suma pe care trebuie să o restituie pârâta urmează a fi actualizată cu rata inflației, de la data de 05.03.2012 (data pronunțării Deciziei nr. 587/2012 de Curtea de Apel Pitești) și până la data plății efective, întrucât aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situația anterioară executării silite, asigurând reclamantei primirea unei sume de bani care are aceeași valoare cu cea de la momentul la care s-a făcut poprirea. Actualizarea unei creanțe nu constituie o dobândă dintre cele prevăzute de art. 994 Cod civil, ci se subscrie obligației principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia. În caz contrar, prin întârzierea plății unui debit se ajunge ca la data achitării suma inițială să nu aibă aceeași putere de cumpărare ca cea de la data scadenței, iar acest fapt face ca creditorul să fie păgubit prin neexecutarea exactă a obligației.

În baza art. 274 cod proc.civilă, instanța, față de soluția dată cererii reclamantei, constată că pârâtul este în culpă procesuală și îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 300 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1, J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul P. N., cu domiciliul în jud. V., localitatea Babeni, ., CNP_.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5191 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 05.03.2012 și până la data plății efective, reprezentând drepturi bănești încasate fără drept.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. C. B. C. I. Ț.-F.

Red. R.B. / Teh. C.Ț.

4 ex / 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 9868/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI