Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 24818/2015

Acesta este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 16.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. B.

GREFIER: A. V.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect învestire cu formulă executorie, formulată de petenta A.A.D. – C.A.R.P. „Expresul” C.F.R.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect învestire cu formulă executorie, fiind repusă pe rol în vederea discutării perimării, după care,

Instanța invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2015, sub nr._, A.A.D. – C.A.R.P. „Expresul” C.F.R. a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. 840/2013, încheiat cu debitorul U. C..

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar.

La termenul din data de 10.06.2015, instanța, în temeiul art. 242C.pr.civ. a suspendat judecarea cauzei, pentru neîndeplinirea obligațiilor.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția perimării cererii (de procedură, absolută și peremptorie), instanța o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.06.2015, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 C.pr.civ., pentru lipsa îndeplinirii obligațiilor puse în vedere petentului, în sensul de a în sensul de a preciza numărul contractului solicitat a fi învestit cu formulă executorie și de a-l depune la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni.

Potrivit art. 416 alin. 1 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, perimarea putând fi constată și din oficiu (art. 420 C.pr.civ.)

Având în vedere că suspendarea cauzei (fiind ultimul act de procedură realizat), s-a efectuat la data de 10.06.2015, în raport de această dată se va calcula termenul de perimare de 6 luni. Așa cum rezultă din art. 181 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, astfel încât, în cauză, termenul de perimare s-a împlinit la data de 10.12.2015.

De asemenea, instanța constată că dosarul de față a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina petentului, care avea obligația de a redeschide judecata cauzei prin formularea unei cereri de repunere pe rol.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a admite excepția invocată din oficiu și a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de petenta A.A.D. – C.A.R.P. „Expresul” C.F.R., cu sediul în București, ., sector 1, C._.

Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. B. A. V.

Red./Thred: SB

3 ex./17.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI