Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 25154/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 18 Decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe pârât M. V., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 121 alin 5 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale, rămâne în pronunțare și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2015 sub nr._, reclamanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu intimata M. V., cerere de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare executării silite efectuate în dosarul de executare nr.186/2012 aflat pe rolul B.E.J. C. R. M..

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.722 C.pr.civila.

În data de 24.11.2015, organul de executare a inaintat dosarul de executare.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția necompetenței teritoriale, pe care o consideră prioritară, instanța reține următoarele:

Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de instanța, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, peremptorie și absolută.

Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 5 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12.03.2012, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.

Reține instanța astfel că în procedura întoarcerii executării silite, stabilirea competenței se face potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 1 raportat la art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevăd că în cazul contestației la executare propriu-zise competența aparține instanței de executare, iar instanța de executare este cea în circumscripția căreia se face executarea.

Astfel, dacă nu s-a cerut restabilirea situației anterioare în cadrul aceluiași proces, cel interesant are posibilitatea să o ceară pe cale separată, printr-o cerere adresată instanței de executare, respectiv judecătoria în raza căreia a avut loc executarea silită. Atunci când executarea silită se face prin poprire, locul executării este sediul terțului poprit.

În speță, instanța competentă este Judecătoria Sectorului 2, având în vedere că executarea silită s-a realizat prin poprire asupra conturilor reclamantei deschise la Trezoreria Sectorului 1 București, cu sediul în București, .. 13, sector 2, după cum rezultă din adresa de înființare a popririi din data de 27.08.2012 emisă în dosarul de executare nr. 168/2012, din adresa nr._/03.09.2012 prin care Trezoreria Sectorului 1 București a confirmat că, urmare a adresei de înființare a popririi din 28.08.2012 emisă în dosarul de executare nr. 186/2012, a procedat la blocarea contului debitoarei ANRP, precum și din recipisa de consemnare aflată la fila 43. De asemenea, se constată că Judecătoria Sectorului 2, ca instanță de executare, a soluționat în data de 24.07.2012 cererea de încuviințare a executării silite.

Având în vedere normele legale imperative menționate mai sus care reglementează un caz de competență teritorială de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad, iar părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția ridicata din oficiu, urmând să o admită și, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 sector 1, și pe pârât M. V. cu domiciliul în . CĂLĂRAȘI, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2015.

P. GREFIER

Red.C.A./tehn. C.A/H.A.

2 ex./12.01.2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Operator de date cu caracter personal nr. 4904

București, . - 4, sector 4, Tel. :_,

Fax :_

Dosar civil nr. _

CĂTRE,

Judecătoria Sector 2 București

Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr. _ privind pe reclamant A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și pe pârât M. V., având ca obiect întoarcere executare ,conținând un număr de file, întrucât prin sentința civila Nr. _/2015 din data de 18.12.2015 s-a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și s-a dispus înaintarea dosarului în favoarea dumneavoastră.

Președinte Grefier

C. AlexandruAlexandra H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI