Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 5595/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5595/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 5595/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5595
Ședința din camera de consiliu de la 26.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. A. A.
Grefier: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile ce are ca obiect cererea formulată de petentul S. D. DIN FILARMONICA "G. E.", privind înregistrarea modificărilor intervenite în componența nominală a organului de conducere.
Fără citare părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.03.2015, sub nr._, S. D. DIN FILARMONICA "G. E." a solicitat înregistrarea în Registrul Special al sindicatelor, a modificărilor intervenite în componența nominală a organului de conducere.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri: cerere legal timbrată, împuternicire avocațială, proces-verbal din 05.02.2015, proces-verbal din 11.02.2015, proces-verbal din 26.02.2015, lista cu președintele și vicepreședintele Sindicatului, alte înscrisuri.
A fost atașat dosarul nr. 284/PJ/1990 al Judecătoriei Sector 1 București, prin care s-a acordat personalitate juridică petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că în Adunarea Generală a membrilor de sindicat de la data de 11.02.2015 a fost numit ca președinte S. D. C., iar în adunarea generală din 26.02.2015 a fost numit ca vicepreședinte G. G..
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 62/2011, pentru modificarea statutului sindicatelor, instanța urmează a admite cererea și a dispune înregistrarea modificărilor intervenite prin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul S. D. DIN FILARMONICA "G. E.", cu sediul în București, sector 1, ., și sediul ales în București, sector 3, Splaiul Unirii nr. 41, ., . D. și D..
Dispune înregistrarea modificărilor în Registrul Special al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. C.A.A./Dact. F.Ț.
3 Ex./ 03.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 5158/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|