Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5783/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5783/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 5783/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 5783
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor . SEDIU ALES și pe debitor ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind proba ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, conform art. 255-258 C.p.c.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2014 sub nr._ creditoarea S.C. N. T. S.R.L. a chemat in judecată pe debitoarea S.C. B. V. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să emită o ordonanță de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 2298,42 euro, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și a sumei de 5124,98 euro, reprezentând penalități de întârziere aferente, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că părțile au încheiat contractul de prestări servicii nr. 424/10.06.2010, în temeiul căruia creditoarea a vândut servicii de turism, iar debitoarea se obliga să achite contravaloarea acestora și au fost emise facturi fiscale rămase neachitate, debitoarea datorând și penalități de întârziere.
În drept s-au invocat prevederile art. 1013-1024 din noul Cod de procedură civilă și art. 1270 din Noul Cod Civil.
În susținerea cererii, legal timbrate, s-au depus la dosar înscrisuri în fotocopie.
Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța apreciază că cererea formulată pentru pronunțarea unei ordonanțe de plată este întemeiată, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 și urm. din Codul de procedură civilă, în sensul că în cauză, creditoarea este beneficiara unei creanțe certe, lichide și exigibile față de debitoare, care decurge din facturile emise de creditoare ca urmare a raporturilor contractuale dintre părți, constând în semnarea contractului de prestări servicii nr. 424/10.06.2013, după care a urmat emiterea facturilor fiscale, acceptate de debitoare prin semnarea contractului și a facturilor de către reprezentantul său și prin aplicarea ștampilei societății.
Astfel, suma pretinsă în cuantum de 2298,42 euro, reprezentând rest neachitat din contravaloarea servicii prestate debitoarei conform facturilor fiscale și neachitată este datorată de debitoare, având în vedere raporturile contractuale dintre părți.
De asemenea, conform prevederilor art. 18 din contractul încheiat între părți debitoarea datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,5% din valoarea totală a debitului pentru fiecare zi de întârziere, astfel încât debitoarea datorează conform calculului depus la dosarul cauzei suma de 5124,98 euro, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 23.09.2014.
Creanța este certă, în sensul art. 662 alin. 2 din C.proc. civ. deoarece existența creanței reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare rezultă din facturile fiscale depuse la dosar și din contractul încheiat între părți.
Creanța este lichidă, în sensul art. 662 alin. 3 din C.proc. civ. deoarece câtimea acesteia este determinată prin facturile emise și prin prevederile contractuale.
Creanța este exigibilă, deoarece scadența obligației de plată a prețului a fost stabilită la 7 zile de la emiterea facturii în cuprinsul contractului.
Or, având în vedere că debitoarea nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate, instanța va admite cererea și în temeiul art. 1013 și urm. din Codul de procedură civilă, precum și al art. 1270 alin. 1 și art. 1350 din noul Cod civil, va obliga pe debitoare să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicare suma de 2298,42 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și suma de 5124,98 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere aferente.
Instanța, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că debitoarea a pierdut procesul, o va obliga la plata către creditoare a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de creditor . SEDIU ALES in sector 2, București, .-5 in contradictoriu cu debitor . cu sediul in BARLAD, .. 51, J. V.
Obligă pe debitoare să plătească creditoarei suma de 2298,42 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, și suma de 5124,98 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere aferente, în termen de 20 zile de la comunicare.
Obligă pe debitoare să plătească creditoarei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.03.2015.
P. GREFIER
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5725/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 5788/2015. Judecătoria... → |
---|