Pensie întreţinere. Sentința nr. 46/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 46/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 46/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila nr.46

Ședința publică de la 07.01.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: P. U.

GREFIER: L. S. D.

Pe rol se afla judecarea cauzei de minori și familie privind reclamanta-parata I. C. si pârâtul-reclamant M. M., având ca obiect majorare pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns: reclamanta-parata, personal si asistata de avocat M. M., cu imputernicire avocatiala la fila 11 dosar si paratul-reclamant, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta ia act ca prin serviciul Registratura, la data de 29.12.2014, MAI-UM 0465 Bucuresti a depus adeverinta cu veniturile nete realizate de paratul-reclamant, in perioada iunie 2014-noiembrie 2014.

Paratul-reclamant solicita acordarea unui nou termen de judecata in vederea administrarii probei cu interogatoriu, solicitata de reclamanta-parata, prin cererea de chemare in judecata.

Reclamanta-parata, prin avocat, arata ca proba cu interogatoriu nu mai este o proba pertinenta solutionarii cauzei, astfel ca nu mai solicita administrarea acesteia.

Instanta, fata de sustinerea reclamantei-parate si fata de actele dosarului, respinge proba cu interogatoriu, solicitata de aceasta, prin actiune.

Paratul-reclamant depune la dosar dovada veniturilor realizate in perioada ianuarie 2010-noiembrie 2014 (adeverinta emisa de MAI- UM 0465 Bucuresti, la data de 22.12.2014).

Instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul in dezbaterea fondului.

Reclamanta-parata, prin avocat, solicita admiterea cererii; arata ca veniturile paratului-reclamant s-au majorat, astfel ca solicita majorarea pensiei de intretinere, pentru minor, de la suma de 286 lei lunar, incepand cu data introducerii actiunii; solicita respingerea cererii reconventionale; cu cheltuieli de judecata pe cale separata.

Paratul-reclamant arata ca in toata perioada a achitat o pensie de intretinere de 440 lei, stabilita prin hotararea judecatoreasca anterioară, desi aceasta pensie a fost stabilita la un procent mai mare de 25% din venitul net realizat; arata ca norma de hrana si cea de echipament nu au relevanta in cauza, intrucat sunt drepturi cu destinatie speciala. Solicita admiterea cererii reconventionale si respingerea cererii principale, ca netimbrată.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 07.11.2014, sub numar unic de dosar_, reclamanta I. C. in calitate de reprezentant legal al minorului M. I.-A. P., nascut la data de 03.04.2001, a chemat în judecată pe pârâtul M. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună majorarea cuantumului pensiei de întreținere stabilită în sarcina paratului prin sentinta civila nr._/20.10.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr._/299/2010, ramasa definitiva si irevocabila, de la 286 lei lunar, la suma stabilita in raport de veniturile actuale ale paratului-reclamant.

În fapt, reclamanta a arătat că obligația de plată a fost stabilită în favoarea minorului prin sentința civilă nr._/20.10.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București, la suma de 286 lei lunar in sarcina paratului, avandu-se in vedere salariul realizat de parat la acea data.

A mai aratat reclamanta-parata ca tatal sau a manifestat un total dezinteres fata de acesta, in calitate de fiu, nu s-a implicat in cheltuielile suplimentare legate de cresterea si educarea acestuia singura care a suportat in intregime aceste cheltuieli fiind mama minorului. P. in prezent minorul a crescut alaturi de mama sa in domiciliul mamei sale, mama avand grija de el din toate punctele de vedere, atat moral, cat si material.

Motivul introducerii actiunii il constituie faptul ca mama sa nu poate asigura in intregime toate cheltuielile suplimentare legate de cresterea si educarea minorului si se descurca din ce in ce mai greu, in timp ce tatal sau duce o viata linistita, iar veniturile realizate de acesta au crescut, nefiind implicat in procesul de educare al minorului sau. A mai aratat reclamanta-parata ca suma de 286 lei nu ii ajunge sa isi cumpere nici rechizite, fiind o suma derizorie, cu atat mai mult cu cat paratul nu mai are alti copii din alte relatii, care sa necesite intretinere.

Starea de nevoie in care se afla reclamantul este justificata de cresterea cheltuielilor ocazionate de frecventarea cursurilor scolare, dar si de faptul ca mama sa este singura care contribuie la aceste cheltuieli.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 529 si urm.C.civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă reclamanta a anexat la cerere in copie acte. (f. 4-11).

La data de 13.11.2014 paratul a depus intampinare si cerere reconventionala, pe care a precizat-o la data de 18.12.2014, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si neîntemeiata, avand in vedere ca minorul a primit in aceasta perioada suma de bani mai mari decat cele la care a fost obligat, iar acesta are si alte datorii care depasesc 50% din veniturile realizate si ca este impiedicat de mama minorului sa-i valorifice dreptul de proprietate asupra unui imobil pentru care a parcurs mai multe etape procesuale. Acesta a mai aratat ca veniturile sale nu s-au majorat, astfel incat cererea formulata de reclamant este neintemeiata si solicita si incetarea platii acestei pensii.

In drept, paratul a invocat disp. art.529 si art.531 C.civ. si art.94 alin.3 C.Fam.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, reclamanta-parata renuntand la proba cu interogatoriul paratului-reclamant, fata de obiectul acestei cereri.

La solicitarea instantei, Unitatea Militara 0465 Bucuresti –Jandarmeria R. a comunicat veniturile realizate de paratul –reclamant, precum si veniturile cu caracter de continuitate pe ultmele 6 luni, instanta retinand o medie a acestor venituri de 1971 lei lunar ( fila 61 ).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente și a mijloacelor de probă administrate, instanța reține următoarele :

Prin sentința civilă nr._ din data de 20.10.2010 pronuntata in dosarul nr._/299/2010 al Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, s-a dispus obligarea paratului la plata pensiei de întreținere in suma de 286 leii/lunar, in favoarea minorului de la data pronuntarii actiunii, pana la majoratul acestuia (f. 4-7).

Conform art. 499 alin. 1 și 4 Cod Civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor iar în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile de executare, precum și contribuția fiecărui părinte se stabilește de instanța de tutelă.

Potrivit art. 524 Cod Civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, iar minorul, conform art. 525 Cod Civil, se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Potrivit dispozițiilor art. 529 al.2 c.civ. se arata că intretinerea care este datorata de parinte, se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil.

In speta, paratul-reclamant nu a facut dovada ca mai are in intretinere alti copii (certificate de nastere), motiv pentru care instanta va avea cota de ¼ la stabilirea obligatiei de intretinere.

Potrivit dispozițiilor art. 529 al. 1 c.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar potrivit art. 531 C. civ., daca se iveste o schimbare in ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza intretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela, potrivit imprejurarilor, poate mari sau micsora pensia de intretinere sau poate hotari incetarea platii ei.

În cauză, instanța reține că paratul-reclamant realizează în continuare venituri, potrivit adresei nr._ din data de 22.12.2014, iar minorul față de care datorează pensia de întreținere beneficiază în continuare de prezumția de nevoie prev. de art. 529 al. 1 din C.civ.

Din adresa emisa de U.M. 0465 Bucuresti, instanța reține că împrejurările avute în vedere la momentul pronunțării sentinței nr._/20.10.2010 in dosarul nr._/299/2010 s-au modificat, acesta obtinand un venit mediu pe ultimele 6 luni in suma de 1971 lei lunar, impunându-se majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina paratului-reclamant. Instanta retine ca afirmatiile paratului-reclamant prin cererea reconventionala asa cum a fost preizata succesiv, in sensul ca are de platit credite bancare nu pot fi avute in consideratie, acestea nu afecteaza obligatia de intreitnere care este prioritara in raport de orice alte cheltuieli ale parintilor.

La stabilirea noului cuantum al pensiei de întreținere, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 531 C.civ. mai sus menționate și criteriile prev. de art. 530 al. 3 C.civ., potrivit cărora pensia de intretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau . din venitul net lunar al celui care datoreaza intretinere. Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale, precum si lipsa de acord al parintilor m inorului in acest sens, instanța va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina paratului-reclamant și în favoarea minorului, de la 286 lei lunar stabilită prin sentința civilă nr._/20.10.2010 in dosarul nr._/299/2010 de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti la suma de 492,75 lei lunar, incepand cu data de 07.11.2014 pana la majoratul minorului sau alte dispozitii.

În ceea ce privește data de la care se va dispune majorarea pensiei de întreținere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată se prezumă și modificările intervenite cu privire la nevoile minorei, prin urmare, instanța va dispune majorarea pensiei de întreținere de la data introducerii cererii de chemare în judecată – 07.11.2014 și până la majoratul minorului, până la această dată operând și prezumția absolută de nevoie a descendentului minor potrivit disp. art. 529 C. civ..

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, avand in vedere declaratia reclamantei-parate, instanta ia act ca acestea vor fi solicitate pe cale separata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea principala formulata de reclamanta-parata I. C., cu domiciliul ales la av.M. M., din Bucuresti, ..2, ., . in contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. M., cu domiciliul in Bucuresti, ., sector 1.

Respinge cererea reconventionala, formulata de paratul-reclamant M. M. in contradictoriu cu reclamanta-parata I. C..

Dispune majorarea pensiei de intretinere pentru minorul M. I.-A.-P., nascut la data de 03.04.2001, de la suma de 286 lei/lunar, conform sentintei civile nr._/20.10.2010, pronuntata in dosarul nr._/299/2010 al Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, irevocabilă, la suma de 492,75 lei/lunar, incepand cu data de 07.11.2014 pana la majoratul minorului sau alte dispozitii.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecatoria sector 1 Bucuresti.

Pronunțată în ședința publica, azi, 07.01.2015.

PRESEDINTEGREFIER

Prezenta hot. a fost comunicata catre reclamanta-parata I. C., cu domiciliul ales la av.M. M., din Bucuresti, ..2, ., . in contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. M., cu domiciliul in Bucuresti, ., sector 1, azi, 12.01.2015

red.PU/thred.PU,LSD

4 ex/12-01-2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 46/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI