Pretenţii. Sentința nr. 2557/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2557/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 2557/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentinta civila Nr. 2557/2015

Ședința publică de la 12 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. M. D.

Grefier M. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant R.A. - A. P. PROTOCOLULUI DE STAT, pârât A. L. IN REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 C. S. FILIALA BUCURESTI

, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 05.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre cand, având nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amânat pronunțarea pentru data de 12.02.2015 cand a hotarat urmatoarele.

INSTANȚA

I. PROCEDURA

A. Cererea de chemare în judecată

1. Prin acțiunea, ulterior precizata, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.04.2014 (f.1) sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet (civil nr.10), reclamanta RA-APPS a chemat în judecată pârâta A. L. IN REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 C.-S., FILIALA BUCURESTI, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 78.203,83 lei, reprezentând debit neachitat compus din chirie (folosință spațiu fără titlu), prestări servicii, utilități, penalități, dobândă legală si c/val.lucrari igienizare.

2. În fapt, reclamanta a învederat că între părțile litigante a existat contractul de locatiune si prestari servicii nr.965/21.07.2011 avand ca obiect spatiul in suprafata locativa de 147,41 mp situat in Piata V. M. nr.1-3, .,152,153,154,156,158, sector 1, pentru desfasurarea de activitati administrative, contract valabil până la data de 30.06.2012. Deși pârâta s-a obligat prin contractul menționat la plata chiriei, prestărilor de servicii și a utilităților, a penalităților de întârziere pentru neachitare la termen a obligației contractuale, pârâta nu și-a respectat în totalitate obligațiile contractuale, continuând să folosească spațiile și după împlinirea termenului contractual, până în prezent, astfel încât pentru această perioadă reclamanta solicită contravaloarea lipsei de folosință și dobândă legală.

3. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 1270,1349 alin.1 si 2, 1350, 1357 alin.1,1381,1516,1431,1538 NCC si art.43 alin.1 din Legea nr.192/2006 cu modificarile ulterioare.

4. În temeiul art. 194 C.pr.civ., au fost anexate acțiunii în dublu exemplar copii certificate de pe înscrisurile pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.

5. Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, în temeiul art.30 din OUG nr.80/2013.

6. În temeiul art. 204 alin.1 si 2 C.pr.civ., reclamanta a precizat câtimea obiectului cererii, astfel încât la termenul de judecata din data de 05.02.2015, reclamanta a învederat că valoarea obiectului cererii este de 78.203,83 lei.

B. Apărări

7. Pârâta, deși legal citată, nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, așa cum prevăd dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

C. Probe

8. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

II. ÎN FAPT

9. În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

10. La data de 21.07.2011 între părțile litigante s-a încheiat contractul nr.965 (f. 26) denumit „de locațiune și prestări servicii” prin care reclamanta, în calitate de locator-prestator se obliga să asigure pârâtei locatar-beneficiar folosința temporară a spațiului in suprafata locativa de 147,41 mp situat în București, nr.1-3, .,152,153,154,156,158, sector 1 pentru desfasurarea de activitati administrative, pentru care pârâta urma să achite chirie, precum și contravaloarea utilităților și serviciilor de curățenie, pază clădire, serviciu de intretinere, lift etc, sub sancțiunea penalităților pentru întârzierea la plată. Contractul a fost incheiat pe o perioada de un 1 an calendaristic, incepand cu data de 01.07.2011 pana la data de 30.06.2012.

11. Pârâta a continuat să folosească spațiile ce au format obiectul material al contractului nr. 965 și după data de 30.06.2012, deși nu și-a îndeplinit la termen, în totalitate, obligațiile contractuale, astfel încât la acest moment, după încercări de lichidare a debitului, pârâta datorează reclamantei suma de 78.203,83 lei, reprezentând debit neachitat compus din chirie (folosință spațiu fără titlu – aprilie 2013-mai 2015), prestări servicii (aprilie 2013-mai 2015), utilități (februarie 2013-aprilie 2014), penalități (31.03._13), dobândă legală (31.03._13) si c/val.lucrari igienizare (in suma de 16.646,62 lei).

12. Toate facturile emise de reclamantă, atașate cererii de chemare în judecată au fost acceptate la plată de pârâtă, dar neachitate până la momentul pronunțării hotărârii.

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

13. Contractul încheiat între părțile litigante este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa (21.07.2011).

În soluționarea prezentei cauze sunt incidente dispozițiile art. 969, 973, 998, 999, 1066 și 1069 C.civ., art. 43 C... 13/2011.

B. Soluția adoptată de instanță

14. Raportând textele de lege mai sus menționate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:

15. În ceea ce privește perioada contractuală (01.07._12), pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale pârâta datorează penalitățile de întârziere contractuale, în suma calculată de reclamantă.

16. În ceea ce privește perioada care a urmat datei încetării contractului părților (30.06.2012), dată după care până în prezent pârâta a continuat să folosească spațiile reclamantei și să folosească utilitățile contractate de reclamantă, se impun următoarele: Prin ocuparea (faptă civilă ilicită) de către pârâtă fără titlu a spațiilor aparținând reclamantei, acesteia din urmă i s-a produs un prejudiciu, constând în privarea reclamantei de atributul folosinței bunului ce îi aparține. Contravaloarea acestei lipse de folosință este echivalentă cu valoarea chiriei pe care reclamanta ar fi fost îndreptățită să o pretindă unui chiriaș. Facturile emise de reclamantă pentru aceste sume, transmise pârâtei nu au fost achitate până la momentul pronunțării hotărârii, motiv pentru care prejudiciul cert se impune a fi achitat, pârâta urmând a fi obligată la plata sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință.

17. În ceea ce privește valoarea utilităților facturate și solicitate de reclamantă, utilități pe care reclamanta este datoare a le achita față de furnizorii cu care are încheiate contracte pentru aceste spații, deși reclamanta și-a întemeiat pretențiile doar pe textele de cod care reglementează răspunderea civilă delictuală, instanța consideră că obligarea pârâtei la plata contravalorii acestor utilități facturate se justifică în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, pârâta beneficiind de servicii contractate și suportate pecuniar de reclamantă. Prin urmare, instanța va admite solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii utilităților și va obliga în consecință pârâta, în temeiul regulilor de drept ce guvernează instituția juridică civilă a îmbogățirii fără justă cauză.

18. În ceea ce privește dobânda legală calculată și pretinsă de reclamantă, instanța va încuviința și această cerere, pârâta urmând a fi obligată la plata dobânzii legale, în temeiul OG nr. 13/2011, pârâta fiind de drept în întârziere, cauza întemeindu-se pe răspundere civilă delictuală și pe îmbogățire fără justă cauză.

19. Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să admită acțiunea, cu obligarea pârâtei la plata sumei de78.203,83 lei, reprezentând debit neachitat compus din chirie (folosință spațiu fără titlu), prestări servicii, utilități, penalități, dobândă legală si c/val.lucrari igienizare.

Instanta va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată. privind pe reclamant R.A. - A. P. PROTOCOLULUI DE STAT, sector 2, București, ., nr. 3 A pârât A. L. IN REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 C. S. FILIALA BUCURESTI București, Piata V. M. nr.1-3, .,152,153,154,156,158, sector 1 .

Obligă pârâta la plata sumei totale de 78.203,83 lei reprezentând debit neachitat.

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2015.

P. GREFIER

RED.TH.RED.DO.M .

4 EX . 11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2557/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI