Pretenţii. Sentința nr. 6999/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6999/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 6999/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 6999/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B.
Grefier A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. . pe pârâtul D. F., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 18.03.2015, ulterior pentru 01.04.2015, ulterior pentru 08.04.2015 și ulterior pentru astăzi, 17.04.2015, pentru cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea din data de 31.10.2014, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ reclamanta A. DE P. . chemat în judecată pe pârâtul D. F. solicitând obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 3117 lei reprezentând contravaloarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și a penalităților de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 23 din București, Calea Plevnei nr. 90, ., . și că acesta a refuzat cu rea-credință să își îndeplinească obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere, precum și că acesta nu a contestat niciodată modul de calcul al cotei sale de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
În susținerea cererii, s-au depus înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 47, 48, 49, 50 din Legea nr. 230/2007, art. 194 și urm. c. pr. civ.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Din analiza actelor dosarului, instanța reține că, potrivit listelor de plata depuse la dosarul cauzei, pârâta datorează reclamantei cu titlu de cote restante la întreținere aferente perioadei aprilie 2010-august 2014 suma de 2658,34 lei si penalitati de intarziere de 459,94 lei. Instanta retine ca paratul a recunoscut debitul actual de 2658,34 lei si penalitati de intarziere de 459,94 lei, suma de 1000 lei fiind achitata pentru debitul acumulat anterior formularii actiunii.
Prin urmare, în temeiul art. 46 si art. 49 din legea nr. 230/2007, instanța va admite cererea formulată de reclamantă și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2658,34 lei cu titlu de cote de intretinere si a penalitatilor de intarziere de 459,94 lei.
Potrivit art. 454 C.p.c, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.
potrivit art. 1522 alin. (5) C.civ. „cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.
Sub aspectul onorariului de avocat, instanta retine ca paratul a fost pus in intarziere prin notificarea din 2013-fila 177, iar, chiar daca s-ar aprecia ca paratul nu a fost pus in intarziere anterior, acesta nu a achitat debitul in termen rezonabil, de la data comunicarii cererii, in conformitate cu disp. art. 1522 alin. 5 C.pc., astfel ca, in baza art. 453 c.pc., va obliga parata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1000 lei reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta A. DE P. . sediul în sector 1, București, CALEA PLEVNEI, nr. 90, . D. F. cu domiciliul în sector 1, București, CALEA PLEVNEI, nr. 90, ., ..
Obliga paratul la plata sumei de 2658,34 lei cu titlu de cote de intretinere si a penalitatilor de intarziere de 459,94 lei.
Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1000 lei reprezentand onorariu avocat.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
S-a pus la dispoziție minuta prin intermediul grefei.
Președinte, Grefier,
R. B. A. T.
Red RB/ Tehnored AT/ 4 ex-
← Actiune in regres. Sentința nr. 1165/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7045/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|