Pretenţii. Sentința nr. 9388/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9388/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 9388/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9388/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. P.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. G., N. M. și pe pârâta O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.04.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.05.2015, apoil la data de 14.05.2015, respectiv 19.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015, sub nr._, reclamanții N. G. și N. M. au chemat în judecată pe pârâta O. B. ROMÂNIA SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale abuzive prevăzute la art. 6.1, art6..2, art.6.3, art. 8.3 si art.8.4 privind comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului, art. 8.5 privind comisionul de rambursare anticipata de 2,5% din suma rambursata, art. 8.8, art. 9.2, art. 9.10 lit.b, c si d, art.10.5, art. 13 lit. b, art. 17 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /29.05.2007; să se dispună înlăturarea din contract a dispozițiilor contractuale constatate ca fiind abuzive; obligarea pârâtei la restituirea comisionul de acordare credit de 678 CHF achitat in data de 29.05.2007 si obligarea la plata de dobânzi legale in suma de 312,51 lei, calculate pana la data de 31.01.2015, si sa fie obligata in continuare parata la plata de dobânzi legale din 01.02.2015 pana la plata integrala a debitului; obligarea pârâtei sa mențină dobânda fixa de 5,5%/an pe toata durata contractului de credit si sa să fie obligată banca sa respecte graficul de rambursare initial; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1093,14 CHF, calculata pana in 31.01.2015, si in continuare ce alte sume se vor achita in plus reprezentând diferența intre dobanda de 5,5%/an la data acordarii creditului potrivit graficului initial de rambursare si dobanda ilegala retinuta de banca si să fie obligată parata la plata de dobânzi legale pentru aceste diferente de dobanda achitate in plus in suma de 239,05 calculate pana la data de 31.01.2015, si in continuare pana la plata integrala a debitului; obligarea pârâtei sa convertească creditului la cursul de schimb de la data acordarii creditului, acela de 2,0209 lei/1 CHF; obligarea pârâtei sa restituie suma de 15.598,95 CHF ce reprezenta diferența de curs ca urmare a convertirii creditului la cursul de schimb de la data acordarii creditului si sa fie obligată la plata sumei de 2621,06 CHF cu titlu de dobânzi legale calculate pentru fiecare diferența de curs de la data plații pana la data de 31.01.2015, si in continuare pana ia plata integrala a debitului; obligarea pârâtei sa achite daune morale de 5.000 CHF, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au contractat cu parata O. B. ROMANIA SA creditul ipotecar nr. C_ /29.05.2007, data la care cursul de schimb CHF era de 2,0209 lei, iar la data de 31.01.2015 acest curs era de 4,3250 lei, acesta crescând cu 214%.
S-a solicitat de către reclamanți constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive prevăzute art. 6.1, art. 6.2, art. 6.3, art. 8.3 si 8.4 privind comisionul de acordare de 2% din valoarea creditului, art. 8.5 privind comisionul de rambursare anticipata de 2,5% din suma rambursata, art. 8.8, art. 9.2, art. 9.10 lit.b, c si d, art. 10.5, art. 13 lit. b, art. 17 din contractul de credit ipotecar nr. C_ /29.05.2007, arătându-se că contractul de credit este unul de adeziune, intrucat clauzele acestuia nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci au fost preformulate de către banca, ceea ce atrage incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți si consumatori.
Se mai arată că în art. 6 din contract se vorbește despre faptul ca dobanda este revizuibila in funcție de politica băncii, insa nu se arata in baza unei formule de calcul in ce ar consta aceasta revizuire (la art. 6.2 nu se arata indicatorul pentru CHF, iar acest indicator poate fi la 3 luni, la 6 luni, la 12 luni), ci este lasată revizuirea ia discreția băncii, cand dorește sa o realizeze; în aceste condiții este clar ca, in fapt, aceștia au încheiat contracțul avandu-se in vedere o dobanda fixa de 5,5%/an potrivit dispozițiilor art. 6.7 din contract.
S-a mai susținut că ICCJ, in Decizia 1453 din 27.03.2014, a aratat faptul ca nu trebuie confundat caracterul revizuibil al dobânzii cu caracterul variabil al acesteia. Caracterul revizuibil inseamna ca rata dobânzii a fost stabilită în cuantum fix, dar care poate fi revizuit ulterior, in funcție de anumite elemente, extrinseci voinței băncii, dar care sa fie precis definite si ușor identificabile, însă se consideră de către reclamanți că in cazul acesta aceste elemente estrinseci nu sunt definite si nu pot fi Identificate.
Cu privire la contractul de credit ipotecar nr. C_ /29.05.2007 elementele pe baza carora s-ar putea face revizuirea cuantumului dobânzii fixe nu sunt clare si suficient definite, fiind lasate la voința băncii si nu se bazeaza pe evoluții ale pieței financiare independente de voința băncii. Desi s-a stabilit initial o dobanda fixa, prin voința băncii aceasta a fost transformata . astfel de clauza este abuziva, intrucat transforma convenția de credit .. Cu alte cuvinte, obligația creditorului de a respecta nivelul ratei dobânzii este sub condiție pur potestativa, fiind sanctionat potrivit dispozițiilor de drept comun cu nulitatea absoluta (art. 1010 VCC). Cand s-a revizuit initial dobanda clienții băncii nici macar nu au fost informați, banca tratandu-l pe aceștia de pe o poziție care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. S-a mai subliniat totodată că simpla comunicare a noii dobânzi nu insemna nici pe departe negocierea noii dobânzi revizuite.
Se mai arată că este abuziva prevederea contractuala de la art. 6.3 privind restangerea dreptului acestora de a formula plângeri sau aparari cu privire la faptul ca notificarea nu poate suplini consimtamantul subsemnaților regasindu-se astfel de clauze in lista de clauze abuzive din anexa la Legea nr. 193/2000 la lit. I.
Dezechilibrul contractual intre prestatiile părtilor rezulta si prin clauza prevăzută la art. 9.2 din contract, unde banca considera simpla comunicare a noii dobânzi ca fiind suficienta echivaland cu acceptarea tacita; de asemenea, s-a susținut că perceperea comisionului de rambursare anticipata de 2,5% din suma rambursata prevăzut la art. 8.5 este abuziva, acesta nu a făcut obiectul negocierii si are o valoare procentuala mare, care creste in mod nejustificat costul creditului, fara ca banca sa efectueze vreun serviciu pentru aceasta.
Referitor la rambursarea anticipată, clauza prevăzută ia art. 9.10 lit.b se consideră ca fiind abuziva prin limitarea dreptului reclamanților de a rambursa creditul cand doresc. Potrivit contractului trebuie anunțată banca cu 3 zile înainte si sa se depună suma pe care se dorește a fi rambursată in contul băncii, timp in care banca se foloseste de acești bani, fara sa fie prevăzută vreo dobanda in favoarea acestora, iar aceștia, desi pot sa ramburseze total/partial creditul plătesc insa trei zile dobânzi la credit, in condițiile in care banca se foloseste de banii.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus inscrisuri ( f 12-71).
Pârâta deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată acordat.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr.C_ /29.05.2007, prin care pârâta O. B. Romania SA a acordat reclamanților un credit în valoare de 33.900 CHF pentru o perioadă de 180 de luni, la art 6.1 din contract fiind prevăzut că dobânda este revizuibila in conformitate cu politica Bancii.
Potrivit art 6.2 din contract, Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca periodic rata dobânzii, in funcție de evoluția indicatorilor de referința pentru fiecare valuta (EURIBOR pentru Euro, LiBOR pentru Usd, BUBOR pentru Ron, etc.) modificarea ratei de dobanda fiind aplicabilă fara a fi necesar consimtamantul Clientului.
De asemenea, art 6.3 prevede că noua valoare a ratei de dobanda si a ratei lunare de plătit, vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple, trimisa la adresa de corespondenta a Clientului, mentionata la aliniatul 16.3. Clientul convine ca aceasta metoda de notificare este suficienta si renunța la orice plângere si aparare ulterioara cu privire la faptul ca aceasta metoda a fost nepotrivita sau insuficienta.”
Conform art 8.3. din contract, pentru creditul acordat, Clientul va plati un comision de acordare de 2% din valoarea Creditului, iar art 8.4 prevede că plata comisionului de acordare se efectueaza de către Client, din surse proprii, in ziua semnării prezentului Contract. Comisionul va fi plătit in valuta Creditului.”
Art. 8.5 prevede că, în cazul in care Clientul face rambursari anticipate parțiale sau rambursare totala, Clientul va datora Băncii un comision de rambursare anticipata de 2,5% din suma rambursata. Comisionul va fi plătit in valuta Creditului.”,
Conform art 8.8, pe parcursui derularii creditului, banca poate modifica nivelul si comisioanelor, fara consimtamantul Clientului. Noul nivel al taxelor si comisioanelor va fi publicat in Tariful de comisioane si va fi afișat la sediile băncii.
Potrivit art. 9.2, în cazul in care valoarea si structura ratelor lunare se modifica îh urma revizuirii ratei de dobanda (conform articolului 6), Banca ii va trimite Clientului, prin scrisoare simpla, informații cu privire la valoarea ratei lunare datorate. Un grafic de rambursare actualizat va fi furnizat doar la solicitarea expresa, in scris, a Clientului.
Art. 9.10 lit.b, c si d, referitor la rambursarea anticipata, prevede ca:
Clientul va notifica Banca in scris privind suma si data rambursarii anticipate, cu nu mai puțin de 3 zile calendaristice in prealabil si va depune in contul curent in valuta Creditului, la momentul notificării, suma pe care dorește sa o ramburseze in avans, precum si contravaloarea comisionului de rambursare anticipata;
sumadin valoarea creditului ce urmeaza a fi plătită anticipat nu poate fi mai mica decât echivalentul a 6 rate lunare;
Clientul va plați comisionul de rambursare anticipata, conform Articolului 8, aliniatul 8.3. Rambursările anticipate sunt admise si considerate ca atare numai dupa plata integrala a dobânzilor penalizatoare, a ratelor lunare (rata capital + dobanda) restante, a comisioanelor si a altor cheltuieli datorate Băncii.
In cazul rambursărilor parțiale, Banca va recalcula valoarea ratelor lunare in conformitate cu valoarea ramasa a Creditului si in condițiile menținerii perioadei de rambursare.”
Conform art 10.5, “ Operațiunile efectuate de banca prin debitarea conturilor Clientului vor fi reflectate in cadrul Extrasului de cont. Este obligația clientului sa verifice lunar corectitudinea tranzacțiilor efectuate. In cazul in care Clientul observa orice neconcordanta in informațiile furnizate de către Banca, Clientul va informa Banca in termenul precizat in cadrul Condițiilor Generale de Afaceri ale Băncii. In caz contrar, operațiunile se vor considera ca fiind acceptate de către client.”
Art. 13 lit. b intitulat Declarații prevede :” a luat la cunostinta de faptul ca exista o fluctuatie permanenta a cursurilor de schimb valutar intre monede, fluctuatie determinata de condițiile pieței, Banca neavand nici un control asupra acesteia. Prin urmare, Clientul accepta toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui imprumut . de cea in care isi incaseaza venitui. Ciientul exonereaza Banca de orice pretentie in legătură cu efectele nefavorabile ale fluctuațiilor cursului de schimb valutar.”
De asemenea, art. 17 intitulat CESIUNE prevede ca: “Creanța Băncii rezultata din Contract, inclusiv garanțiile accesorii acesteia, pot fi cesionate de Banca unei alte institutii de credit sau institutiilor autorizate sa administreze portofoliile de creanțe care rezulta din creditele ipotecare. Banca are dreptul de a cesiona sau de a transmite in orice mod (prevăzut de normele legale in vigoare) si oricând, către alta institutie de credit sau institutie autorizata sa administreze portofolii de creanțe, drepturile si obligațiile izvorite din prezentul contract, inclusiv garanțiile accesorii acestuia, in conformitate cu prevederile legale aplicabile in materie. Clientul recunoaște irevocabil si necondiționat Băncii acest drept si se obliga ca . caz sa isi indeplineasca obligațiile legale prevăzute in acest sens.”
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Asadar, pentru a determina daca o anumita prevedere contractuala reprezinta o clauza abuziva, trebuie verificata îndeplinirea conditiilor instituite de art 4 alin 1 din legea nr 193/2000.
O prima conditie ce trebuie indeplinita este ca aceasta sa nu fi fost negociata direct cu partea contractanta. Alineatul 2 al art 4 din legea nr 193/2000 defineste notiunea de clauza ce nu a fost direct negociata, în sensul ca aceasta este inserata în contract fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua conditie esentiala ce trebuie constatata se refera la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, prin aceasta întelegându-se ca unul din contractanti dobândeste un avantaj nejustificat fata de situatia celeilalte parti.
De esenta raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor si obligatiilor, respectiv faptul ca o parte se obliga sa dea, sa faca sau sa se abtina de la ceva stiind ca si cealalta parte va efectua o contraprestatie. Daca unei parti îi incumba numai obligatii fara a beneficia în schimb si de drepturi, se rupe echilibru care trebuie sa domine raporturile juridice, partile nemaiaflîndu-se pe pozitii de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este profund injust, mai ales in situatia in care unul din contractanti este persoana juridica, iar cealalta persoana fizica.
În ipoteza în care o clauza apare inechitabila si imorala, trebuie analizat daca se ofera o explicatie rezonabila de catre comerciant, în concordanta cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauza.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerinta, aceasta se refera la caracterul contrar bunei credinte al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerinta vizeaza comportamentul neloaial al cocontractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere si dispozitiile art 4 alin 5 si 6 din legea nr 193/2000, potrivit carora natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza si în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurarile care au determinat încheierea contractului, precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul pret -calitate, de podusele si serviciile oferite în schimb.
Conform anexei nr 1, art 1 lit a din Legea nr 193/2000, este considerata clauza abuziva acea prevedere contractuala care da dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Clauza redată mai sus oferă pârâtei dreptul de a revizui rata dobânzii fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, intrucat permite bancii sa opereze o schimbare a dobanzii fara consimtamantul debitorului și fără indicarea vreunui criteriu pentru intervenirea modificării (în conformitate cu politica băncii).
Or, potrivit Legii 193/2000, motivul trebuie să reprezinte o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că, dacă se va produce, consecința va fi aceea a majorării dobânzii. Acest motiv trebuie să fie suficient de clar arătat în contract, determinat, astfel încât în situații litigioase, să se poată verifica dacă respectiva condiție s-a îndeplinit.
De asemenea, modificarea dobanzii trebuie sa aiba loc in functie de anumite criterii obiective (deci sa fie independentă de voința bancii), prin raportare la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru, iar formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii.
Numai in aceasta maniera se mentine un echilibru just intre drepturile si obligatiile părților si exista previzibilitate pentru partea aflata in pozitie de inferioritate (debitor) pe parcursul derularii contractului.
În acest sens, este relevantă Hotărârea CJUE din data de 26.04.2012 în cauza C-472/10 (INVITEL-Ungaria), potrivit căreia se poate aprecia ca fiind abuzivă clauza care figurează în condițiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii prin care un vânzător sau un furnizor prevede o modificare unilaterală a costurilor aferente serviciului care trebuie furnizat, fără a descrie însă în mod explicit modalitatea în care sunt stabilite respectivele costuri și fără a indica un motiv întemeiat pentru această modificare. Or, conform art 2 pct 24 din OG nr 21/1992, prin costuri se intelege inclusiv dobanda.
În aceste conditii, instanța apreciaza ca aceasta clauza intruneste cerintele art 4 din Legea nr 193/2000 pentru a fi declarata ca abuziva.
Sub aspectul conditiei existentei unui dezechilibru important intre drepturile si obligatiile partilor, instanța apreciaza ca si aceasta este intrunita.
Astfel cum s-a retinut mai sus, clauza inserata in art 6.1din contractul de credit este una neclara, imprecisa, lasand loc vointei exclusive a bancii de a stabili cand decide sa majoreze dobanda.
Or, aceasta imprevizibilitate este de natura sa ofere un avantaj patrimonial bancii, care prevalandu-se de aceasta clauza sa majoreze dobanda oricand, ceea ce afecteaza, evident, si interesele economice ale debitoarei.
Buna-credință presupune faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Sub acest aspect, instanța are în vedere dipozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia orice contract trebuie să conțină clauze clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Or, în cauză, nesocotind aceasta dispoziție, banca a inserat in conditiile generale o prevedere care ii permite sa majoreze dobanda, desi nu a definit care este mecanismul aplicabil pentru a influenta si recalcula dobanda.
Din aceasta perspectiva, instanța considera ca nici conditia bunei credinte nu a fost respectata.
Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei inserate la art.6.1 din contractul nr C_ /29.05.2007 în ceea ce privește caracterul revizuibil al dobânzii „în conformitate cu politica băncii”.
În strânsă legătură cu această prevedere contractuală, instanța va analiza și dispoziția art.8.8. din contract, care ridică, de asemenea, probleme sub aspectul echilibrului contractual, conferind pârâtei dreptul discreționar de a modifica nivelul comisioanelor și/sau taxelor aferente contului curent fără consimțământul împrumutatului, așadar fără ca noul nivel al taxelor și comisioanelor să fie negociat cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat despre modificarea operată în modalitatea menționată la art 8.8 teza finală.
Practic, prin această dispoziție, clientul este prezumat că acceptă (sau este nevoit să accepte) noul procentul al comisioanelor și taxelor modificate în mod unilateral de Bancă, ceea ce este de natură să îl lipsească pe împrumutat de posibilitatea reală de a-și exprima poziția contractuală în legătură cu aceste costuri ale creditului.
În acest mod, toate riscurile contractului sunt în sarcina consumatorului. Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clienților (criză, impreviziune) sunt suportate de client. Din interpretarea acestei clauze reiese că taxele, dobânzile și comisioanele sunt variabile în funcție de voința Băncii, întrucât printr-o clauză abuzivă pârâta și-a asigurat variația acestora fără ca măcar să precizeze care sunt motivele pentru care ar putea adopta o asemenea măsură.
Prin urmare, și clauza amintită este sub efectul prezumției de clauză abuzivă, deoarece creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Prezumția de clauză abuzivă poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, facută de Bancă, a caracterului negociat al contractului, și nu doar a unuia sau altuia dintre detaliile acestuia, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este în sarcina sa prezinte probe în acest sens, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Față de aceste aspecte, instanța reține că și art.8.8. din contract conține prevederi abuzive ce urmează a fi înlăturate.
În ceea ce privește clauzele prevăzute la art.6.3, respectiv de art 9.2 și 10.5 din contract, instanța reține că dispoziția contractuală prin care se stipulează modalitatea de comunicare către împrumutat a deciziei Băncii cu privire la revizuirea dobânzii (prin intermediul unei scrisori simple), respectiv faptul că operațiunile efectuate de către bancă prin debitarea conturilor clientului vor fi reflectate în cadrul extrasului de cont, clientul având obligația de a verifica lunar corectitudinea tranzacțiilor efectuate, este pe deplin valabilă, fiind clar și inteligibil exprimată, fără formulări neechivoce, dând posibilitatea consumatorului să ia cunoștință și să-și exprime acordul cu privire la aceasta încă de la momentul semnării contractului (de altfel, instanța consideră că, în situația în care ar fi propus o altă metodă de notificare, Banca nu s-ar fi opus voinței clientului).
În consecință, instanța consideră că reclamanții și-au dat acordul pentru a fi înștiințati cu privire la deciziile Băncii în modalitatea amintită, respectiv de a verifica corectitudinea tranzacțiilor efectuate, iar potrivit art.969 C.civ. contractul este legea părților (câtă vreme nu se încalcă prin acesta prevederi legale imperative, ceea ce nu este cazul în speță), motiv pentru care instanța constată că aceste dispoziții contractuale nu ridică probleme din perspectiva Legii nr.193/2000.
De altfel, în cuprinsul acțiunii nu s-a invocat, în mod concret, vreun motiv pentru care art.6.3., 9.2 și 10.5 ar avea caracter abuziv, toate argumentele reclamanților vizând, de fapt, posibilitatea modificării dobânzii în mod unilateral de către Bancă; pretinsul caracter abuziv al acestei clauze a fost invocat doar prin raportare la dobânda ce poate varia fără consimțământul împrumutaților – aspecte care sunt inserate la art.6.1.
În ceea ce privește însă mențiunea în sensul că clientul renunță la orice plângere și apărare ulterioară cu privire la faptul că această metodă de notificare a fost nepotrivită sau insuficientă (teza finală art 6.3), respectiv faptul că în cazul în care clientul nu informează banca asupra neconcordanțelor din informațiile furnizate de aceasta, operațiunile se vor considera ca fiind acceptate de către client (teza finală a art 10.5), instanța apreciază că aceste prevederi au caracter abuziv, fiind calificate astfel de înseși dispozițiile Legii 193/2000.
Sub aspectul solicitării de restituire a sumei pretins plătită în plus de către reclamanți ca urmare a modificării cuantumului dobânzii, instanța apreciază că acest petit este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente:
Deși s-a admis cererea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzei inserate la art.6.1. din contract (conform celor reținute anterior), în opinia instanței, acest fapt nu dă dreptul reclamanților să solicite menținerea dobânzii inițiale de 5,5% pe an întrucât ar însemna modificarea contractului de credit semnat de părți.
Or, acest lucru nu poate fi admis întrucât contravine înțelegerii părților (și voinței Băncii) și implicit prevederilor art.969 C.civ. – în vigoare la data semnării contractului de credit. Atâta vreme cât reclamanții au acceptat și și-au asumat obligația restituirii unui credit în valută cu dobândă variabilă, calculată după formula stabilită la art.6.4., instanța nu poate interveni în contract pentru a modifica unul din elementele esențiale ale acestuia (dobânda fiind în sens larg parte a prețului) în sensul dorit de împrumutat, după 8 ani de la semnarea convenției.
Astfel, instanța de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, chiar și în situația în care există norme legale imperative cu privire la dobânda din contractele de credit.
Înlocuirea ori modificarea unei clauze contractuale nu poate fi decât rezultatul acordului de voință al părților contractante, instanța putând dispune înlocuirea doar în situația în care între părți nu ar fi fost divergente în acest sens, ar fi tranzacționat, ceea ce implicit reprezintă tot voința concordantă a acestora.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge acest capăt de cerere ca nefondat.
Nu poate fi admis nici capătul de cerere privind obligarea pârâtei la menținerea dobânzii de 5,5% pe an pe toată durata contractului de credit.
A accepta cererea reclamanților ar echivala cu o modificare a contractului pe cale judecătorească, ceea ce nu poate fi admis, aceasta neputând fi realizată decât prin acordul părților, prin negocierea clauzelor contractuale, instanța neputându-se substitui voinței părților; de asemenea, dobânda constituie unul dintre elementele prețului contractual, astfel că prin plafonarea acesteia la procentul de la data semnării contractului, convenția părților ar suferi modificări de substanță.
Așa fiind, instanța constată că nicio prevedere legală sau contractuală nu dreptul reclamanțior să solicite plafonarea dobânzii la cea inițial stabilită prin convenție, întrucât ar însemna transformarea creditului cu dobândă variabilă într-unul cu dobândă fixă.
Având în vedere că cererea de obligare a pârâtei la respectarea graficului de rambursare inițial are caracter subsecvent petitelor analizate în precedent, față de care s-a adoptat soluția respingerii, instanța va dispune în același mod și cu privire la aceasta, fără a mai relua motivarea.
Cât privește solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art 8.3 și 8.4 privind comisionul de acordare a creditului, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al acestei clauze, se impune o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul national a cerintelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede ca ,,Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj usor inteligibil".
Acest text de lege transpune în legislatia nationala dispozitia comunitara, prevazuta la art. 4 alin. 2 conform careia: "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept nationale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, în raport cu serviciul furnizat, cu conditia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate.
În cauza dedusă judecății, comisionul perceput constituie un element al pretului si, în speta, prevederea perceperii acestui comision a fost clara si fara echivoc, fiind însusita de reclamanții consumatori, prin semnarea contractului.
Astfel, se va retine totodata că acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de catre reclamanți la data încheierii conventiei de credit, astfel încât nu se poate sustine împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, comisionul, ca si componenta a pretului creditului, este exceptat, în speta, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al conventiei de credit, respectiv pretul serviciului de finantare, sunt exprimate fara echivoc, în mod clar, în asa fel încât sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de vointa, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui în cuprinsul conventiei, iar termenii utilizati pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi întelesi cu ajutorul gândirii logice.
Asadar, potrivit celor mai sus retinute, fiind incidenta în speta exceptia prevazuta de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate trece la controlul asupra caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art 8.3 din contractul încheiat între părți, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art 8.3 și 8.4 din contractul de credit încheiat între părți.
Pe cale de consecință, vor fi respinse ca nefondate și petitele subsecvente, ce privesc obligarea pârâtei la restituirea sumei de 678 CHF, precum și la plata dobânzii legale aferente.
În ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată, stipulat în art.8.5 din contract, instanța reține că, potrivit art.66 alin.1 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (modificată prin Legea nr.288/2010), consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. Potrivit alin.2, dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate. Art.67 prevede dreptul creditorului la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv în caz de rambursare anticipată, iar potrivit art.68 lit. c, nu se solicită compensație în cazul în care rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.
Aceste dispoziții se aplică și în situația contractelor de credit în curs de derulare, astfel cum dispune în mod expres din art.95 din actul normativ menționat.
Ca atare, nu este necesară în speță constatarea caracterului abuziv al clauzei, în privința acestei clauze operând dispozițiile legale citate, în baza cărora nu se percepe comision de rambursare anticipată dacă aceasta intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă. În condițiile în care reclamanții vor achita datoria anticipat, iar instituția de credit va invoca prevederea cuprinsă în art.8.5, partea se va putea apăra cu succes în baza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2010.
De asemenea, nici prevederile art 9.10 lit b, c ,d nu pot fi considerate abuzive, acestea nelimitând dreptul reclamanților de a rambursa anticipat creditul.
Cu privire la clauzele de risc valutar, instanța reține că părțile nu au convenit plata sumelor datorate de reclamanți la un anumit curs de schimb, ci au convenit asupra plății sumelor în valuta în care a fost primit creditul. Cursul oficial de schimb RON-CHF se stabilește de către B.N.R., nu de către pârâtă.
Contractul a fost încheiat în CHF la solicitarea expresă a reclamanților, fiind semnat prin acordul părților, devenind incidente prev. art.969 C.civ., cu atât mai mult cu cât împrumutații nu au solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă cu privire la moneda creditului.
Chiar dacă reclamanții (susțin că) nu aveau cum să prevadă ca și niște consumatori medii o evoluție atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elvețian, spre deosebire de Bancă, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piața interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru înghețarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.
O asemenea soluție ar defavoriza în mod deosebit cealaltă parte contractantă, în speță pârâta, ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000. Practic, reclamantții solicită modificarea contractului de o manieră avantajoasă exclusiv pentru aceștia, fără a ține cont și de interesele/drepturile Băncii ce derivă din convenția de credit.
Potrivit regulamentului BNR nr.22/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, o Bancă, dacă se împrumută în CHF, este obligată să acorde credite în CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate în CHF, astfel încât poziția netă dintre ele să nu depășească 10% din fondurile proprii. În consecință, pârâta, acordând finanțări în CHF, trebuie să dețină sume suficiente în aceeași monedă, pe care și le procură incluisv din rambursările creditelor acordate în CHF.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Prin urmare, instanța trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamanții numesc dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestația pe care banca o primește pentru punerea la dispoziția reclamantului a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 180 de luni.
Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
Or, contractul de credit încheiat cu reclamanții prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art 9.4, dar și obligația acesteia de a pune deîndată la dispoziția consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval de timp îndelungat (180 de luni). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorului de a primi deîndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.
În plus, pe lângă obligațiile directe asumate de părți prin convențiile de credit, există și o . de obligații pe care banca le are fața de ceilalți actori ai pieței financiare și care pun la dispoziție sumele necesare asigurării plății imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare convenție de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.
Așadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor și obligațiilor globale ale fiecărei părți, iar în cauza de față, raportat la obligațiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziția reclamanților și intervalul de timp îndelungat acordat debitorilor pentru restituirea împrumutului (180 de luni), instanța apreciază că dispozițiile art.9 inserate în convenția de credit nu sunt de natură să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților, și în consecință, nu pot fi considerate abuzive.
Protecția instituită de Legea nr.193/2000 și celelalte prevederi în materia protecției consumatorului nu au scopul de a deforma contractul încheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atât mai puțin pentru a obține un avantaj economic al consumatorului, pe care reclamanții tind să îl obțină, urmărind în fapt exonerarea (prin intermediul instanței) de obligația principală asumată de restituire a creditului în CHF, moneda în care a fost contractat, încălcându-se prin aceasta principiul autonomiei de voință a părților consacrat de art.969 C.civ. și cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 C.civ. de la 1864.
Legislația protecției consumatorului reprezintă un instrument de asigurare a unui echilibru juridic între părțile semnatare ale unei convenții de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii și ofertei, neexistând nicio o normă legală care să oblige Banca să primească suma în lei la cursul de schimb de la data acordării creditului în schimbul valutei acordate împrumutatului, care se rambursează în rate pe durata a 180 de luni.
De altfel, prin această solicitare, reclamanții pretind modificarea unei obligații esențiale, solicitând instanței să intervină în însăși cauza contractului de credit, aspect ce excede protecției oferite de prevederile Legii nr.193/2000.
Pe de altă parte, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în cauză și nu poate justifica modificarea contractului în sensul dorit de reclamant, întrucât convențiile de credit sunt guvernate de norme speciale (Legea 99/2006, OUG nr.50/2010 etc.), ce se aplică în mod prioritar.
În lumina tuturor argumentelor expuse mai sus, instanța consideră că este neîntemeiată cererea reclamanților de înghețare a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractuluide credit.
De asemenea, se reține că una dintre conditiile esentiale pentru stabilirea caracterului abuziv al unei clauze este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Astfel, nu poate fi considerată abuzivă clauza prin care banca isi rezerva dreptul de a cesiona unui tert drepturile si obligatiile sale din contract (art 17 din contract), intrucat prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului.
Cu privire la daunele morale, sub aspectul prejudiciului moral si a legaturii de cauzalitate, se retine faptul ca reclamanții nu au facut dovada prejudiciului moral suferit. Sustinerile sale referitoare la starea de teama, stres si incertitudine resimtita, starea de revolta cu privire la sumele ridicate percepute de banca, care a profitat de starea sa de nevoie, trebuiau sustinute de un probatoriu.
În lipsa intrunirii conditiilor raspunderii civile delictuale, instanta va respinge capatul de cerere referitor la daunele morale, ca neintemeiat.
În temeiul art 451, 453 NCPC va obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 1137,05 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător și cheltuieli de transport, raportat la pretențiile admise, urmând a respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată - în ceea ce privește onorariul de expert, față de soluția de respingere a capetelor de cerere 3, 5 și 7.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanții N. G., N. M., ambii cu domiciliul ales LA C.AV. F. A. din BISTRIȚA, .. 4A jud. Bistrița Năsăud în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA S.A., cu sediul în București, .-68 sector 1.
Constată caracterul abuziv al clauzei inserate la art.6.1 din contractul nr C_ /29.05.2007 în ceea ce privește caracterul revizuibil al dobânzii „în conformitate cu politica băncii”.
Constată caracterul abuziv al clauzelor inserate la: art.6.3 din contract, " respectiv în ceea ce privește sintagma „clientul convine ca această metodă de notificare este suficientă și renunță la orice plângere și apărare ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă”, art 8.8 în ceea ce privește sintagma „pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor fără consimțământul clientului”, art 10.5 în ceea ce privește sintagma „în caz contrar, operațiunile se vor considera ca fiind acceptate de către client”.
Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1137,05 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red: M.P/Th.red: M.P./G.R.
5ex/ 06.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9390/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
