Stare civila. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 20843/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr._
Ședința publica de la 09.11.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: E. M.
GREFIER: A. A. F.
Ministerul Public – Parchetul de pe langa Judecatoria S. 1 Bucuresti a fost reprezentata de procuror M. U..
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul P. S. 1 și pe pârâtii A. L. si S. V., având ca obiect stare civila - anulare act de căsătorie.
La apelul nominal făcut în ședința publica au lipsit partile.
Procedura de citare legal îndeplinită, prin afisare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care invedereaza instantei faptul ca prin faxul instantei, la data de 06.11.2015 Directia Publica de Evidenta a Persoanelor si Stare Civila Sector 1 a comunicat relatiile solicitate, dupa care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul părților pentru propunerea de probe.
Reprezentantul Ministerului Public solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta, constatând proba cu inscrisuri ca fiind pertinenta, concludenta și utila, putand duce la dezlegarea pricinii, în temeiul art. 258 NCPC încuviințeaza proba cu inscrisuri.
În temeiul disp. art. 244 C.proc.civ., instanta, socotindu-se lamurita, declara cercetarea procesului incheiata si in temeiul art. 392 C. deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea cererii si anularea actului de stare civila.
În conformitate cu disp. art. 395 C.proc.civ. socotindu-se lămurită, instanța de judecată retine cauza in vederea solutionarii.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 1 la data de 08.10.2015 sub nr._, reclamantul P. S. 1 București a chemat în judecată pe paratii A. L. si S. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea actului de casatorie nr. 2332/13.11.2014 privind pe numitii A. L., nascut la data de 19.08.1960 in Ochiul Alb, Republica M. si Smîntîna V., nascuta la data de 06.11.1963 in Ochiul Alb, Republica M. inscris la Consulatul General al Romaniei la Bălți, Republica M..
În motivare, reclamantul a aratat ca Directia de Stare Civila i-a adus la cunostinta ca se impune anularea actului de casatorie nr. 2332/13.11.2014 privind pe paratii A. L. si Smîntîna V. inscris la Consulatul General al Romaniei la Bălți, Republica M., intrucat anterior, la data de 30.07.2014 a fost transcris in registrele de stare civila romane de la aceeasi ambasada actul de nastere nr. 1689/30.07.2014 privind pe aceeasi parati A. L. si Smîntîna V..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 57 al. 1-2 din Legea nr. 119/1996 cu privire la art. 125, art. 126, art. 127 al. 1 lit. b din Metodologia pentru aplicarea unitara a dispoziilor in materie de stare civila, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 64/2011, art. 223 al. 3 C..
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus inscrisuri (f. 4-32).
Instanta a solicitat Primariei S. 1 Bucuresti - S.P.C.L.E.P sa comunice rezultatul cercetarilor obligatorii conform Legii nr. 119/1996, cu adresa nr._/05.11.2015 fiind inaintate la dosar relatiile solicitate, cu concluziile de admitere a cererii reclamantului (f. 53-54).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 57 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civila si a mentiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile de catre persoana interesata, de structurile de stare civila din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau judetene de evidenta a persoanelor ori de catre parchet, cererea se solutioneaza de judecatoria în a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificarilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor si a concluziilor procurorului, hotararea judecatoreasca, precum si înregistrarea facuta în temeiul acesteia fiind opozabile oricarei alte persoane, atâta timp cât printr-o noua hotarare nu s-a stabilit contrariul.
Conform verificărilor efectuate potrivit Legii nr. 119/1996 de către Direcția Publică de Evidență a Persoanelor – Primaria S. 1 Bucuresti, din extrasul pentru uz oficial din registrul de nastere al Primariei S. 1 Bucuresti rezulta ca la data de 30.07.2014 a avut loc inscrierea in registrele de stare civila ale Consulatului General al Romaniei la Balti, Rep. M. a actului de casatorie nr. 1689/30.07.2014 in baza certificatului . – V nr._ emis al data de 04.05.2012 (f. 6).
Conform verificărilor efectuate potrivit Legii nr. 119/1996 de către Direcția Publică de Evidență a Persoanelor – Primaria S. 1 Bucuresti, din extrasul pentru uz oficial din registrul de stare civila al Primariei S. 1 Bucuresti rezulta ca la data de 13.11.2014 casatoria paratilor a fost trecuta in registrul starii civile al aceluiasi Consulat General al Romaniei la Balti, Rep. M. sub nr. 2332/13.11.2014 (f. 7).
Instanta retine ca data intocmirii primului referat cu propunerea de aprobare a transcrierii a fost in urma solicitarii paratei Smîntîna V. prin imputernicit A. L. din data de 29.07.2015 catre Consulatul General al Romaniei la Balti, Rep. M. (f. 14), iar cea de-a doua aprobarea a inscrierii certificatului a fost data ulterior in urma solicitarii paratului A. L. din 12.11.2015 de Consulatul General al Romaniei la Balti, Rep. M. (f. 31) in baza declaratiei pe proprie raspundere a paratului ca nu a mai solicitat inscrierea/transcrierea certificatului (f. 32), astfel incat s-a produs o dubla inregistrare a actului de nastere pentru aceeasi persoana.
Apreciaza instanta ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 57 al. 1 si 2 din Legea nr. 119/1996 si ale art. 127 din HG nr. 64/2011 de aprobare a metodologiei cu privire la aplicarea unitara a dispozitiilor in materie de stare civila pentru a se dispune anularea actului de casatorie nr. 2332 din 13.11.2014 privind pe A. L., nascut la data de 19.08.1960 in Ochiul Alb, Republica M. si Smîntîna V., nascuta la data de 06.11.1963 in Ochiul Alb, Republica M. inscris la Consulatul General al Romaniei la Bălți, Republica M..
În consecință, instanța va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul de Stare Civilă al Primariei S. 1 Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite actiunea formulata de reclamantul P. S. 1, cu sediul in sector 1, București, .. 9 in contradictoriu cu pe pârâtii A. L., CNP_, cu domiciliul in BALTI, .. 6, Republica M. si cu S. V., CNP_, cu domiciliul in BALTI, .. 6, Republica M.
Dispune anularea actului de casatorie nr. 2332 din 13.11.2014 privind pe A. L., nascut la data de 19.08.1960 in Ochiul Alb, Republica M. si Smîntîna V., nascuta la data de 06.11.1963 in Ochiul Alb, Republica M. inscris la Consulatul General al Romaniei la Bălți, Republica M..
Dispune efectuarea cuvenitelor mentiuni in Registrul de Stare Civila al Primariei S. 1 Bucuresti.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09.11.2015.
PRESEDINTEGREFIER
Red. E.M./Tehred. AF./ 02.12.2015 / 6 ex.
← Divorţ. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI | Stare civila. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|