Acţiune în constatare. Sentința nr. 2548/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2548/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 2548/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 2548/2016
Ședința publică de la 15.02.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. R. C.
GREFIER: I. L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. C. - D. A. LA C.AV. C., reclamant T. R. G. - D. A. LA C.AV. C. și pe pârât R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.02.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă la data de 24.06.2015 sub nr._/3/2015, reclamanții T. C. și T. R. G. au chemat în judecată pârâta R. B. SA pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța,:
1. să constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 4.1 și art.4.3 teza a II-a din contractul de credit nr. RM_ referitoare la dobândă, prin care s-a stabilit „o dobânda curenta revizuibila, ce se acumulează zilnic începând cu data acordării creditului până la data rambursării integrale a sumelor datorate”, „Banca poate modifica Rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare aducând la cunoștința împrumutatului noua valoare a acesteia prin afișare la sediile băncii. Rata dobânzii astfel modificată intră în vigoare de la data afișării”; art. 2 din Actul adițional la contractul de credit nr. RM_ încheiat la data de 12.07.2011 cu privire la modificările operate sub aspectul dobânzii curente variabile in sensul stabilirii unei marje fixe, de 7,11 puncte procentuale și a unei rate a dobânzii curente variabile de 7,35 % (după expirarea perioadei de un an de la data încheierii actului adițional - respectiv 12.07.2012, perioada pentru care rata anuala a dobânzii curente fixe este de 5,5%); art. 1.3 din Actul adițional la contractul de credit nr. RM_ încheiat la data de 13.11.2013 prin care au fost operate modificări sub aspectul elementelor componente al dobânzii, fiind stabilită o marjă fixa a băncii de 6,51 puncte procentuale si o rata a dobânzii curente de 6,59 %; art. 6.1 care stabilește ca „pentru monitorizarea de către Banca a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de administrare de 0,9 % ce va fi calculat prin aplicarea procentului la soldul creditului și se va plăti pentru primul an de creditare la data scadenței primei rate, iar pentru următorii ani de creditare la data scadenței primei rate aferente anului, respectiv de creditare);
2. să oblige pârâta la menținerea elementelor componente ale dobânzii astfel cum au fost stabilite prin contractul inițial, respectiv valoarea marjei fixe a băncii de la data încheierii contractului - 17.04.2006 (de 2,6 puncte procentuale, determinată ca diferență între rata dobânzii - 4,9 pp și valoarea indicelui de referință LIBOR de la acel moment - 2,3 p.p) și a indicelui de referință LIBOR, actualizat periodic;
3. să dispună restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor nule și abuzive cu titlu de dobândă achitată excedentar corespunzător perioadei 17.04.2006 (data încheierii convenției de credit) - 12.07.2011 (data intervenirii actului adițional), comision de administrare corespunzător perioadei 17.04.2006 (data semnării convenției de credit) - 12.07.2011 (data intervenirii actului adițional), sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de dobândă legală, calculat de la data plății și până la momentul restituirii efective;
4. să constate caracterul abuziv la clauzei de risc valutar inserată în convenția de credit la art. 5.4 teza finală care prevede că: "Banca este mandatată, de împrumutat prin prezentul contract să efectueze, dacă este cazul, și schimbul valutar în numele și pentru acesta, utilizând propriile cotații și completând documentele aferente acestei operațiuni. Eventualele diferențe de curs valutar vor fi suportate de Împrumutat/Codebitor”.
5. să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la data semnării contractului (de 2,2165 lei/CHF), curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului;
6. să dispună denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;
7. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență că prevederile contractuale mai sus menționate, cuprinse în contractul de credit nr. RM_/17.04.2006 și în actele adiționale la acesta, sunt abuzive, fiind îndeplinite condițiile prescrise de art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 79 din Legea nr. 296/2004 și art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, în sensul că nu au fost negociate direct cu reclamanții, care au calitatea de consumator, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului, contrar bunei-credințe. De la data semnării convenției de credit, banca a modificat în mod unilateral procentul de dobândă, fără a exista un motiv întemeiat specificat în contract. Comisionul de administrare nu este definit, pentru aceleași servicii se percepe atât dobânda, cât și acest comision. Reclamanții s-au obligat să returneze creditul contactat la termenele și în cuantumul stipulat în contract, având ca premisă cursul valutar CHF de la acel moment, însă pe parcursul derulării contractului, acesta s-a dublat, cu consecințe grave asupra capacității acestora de a-și îndeplini obligațiile contractuale. Caracterul abuziv al clauzei de risc valutar rezidă din aceea că obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la momentul semnării contractului., banca omițând să îi informeze asupra riscului de hiper-valorizare a CHF. Totodată, conform Regulamentului valutar, executarea obligațiilor decurgând din contract ar trebui efectuată în moneda națională, plata în valută implicând suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului.
Ca răspuns la rezoluția comunicată reclamanților la data de 01.07.2015, aceștia au depus cerere precizatoare, prin care au indicat valoarea obiectului capetelor principale de cerere (în considerarea întregii perioade contractuale), după cum urmează: valoarea diferenței de dobândă (cuantumul estimat al dobânzii excendentare) este de 9.000 CHF, echivalentul a 38.538,9 lei; valoarea comisionului de administrare până la data de 12.07.2011, când nu a mai fost perceput, este de 5015,43 CHF, echivalentul a 21.476,57 lei, iar dacă acesta nu ar fi fost eliminat prin actul adițional din 2011 ar fi fost de 9.553,05 CHF, echivalent a 40.907,115 lei; diferența dintre costul total al creditului la data promovării cererii de chemare în judecată și costul total al creditului la data încheierii contractului, este de 168.831,1 lei.
Pârâta . a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității acțiunii pentru neplata taxei judiciare de timbru; excepția inadmisibilității cererii; excepția lipsei de interes legitim, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.5879/27.10.2015 Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.01.2016 sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
În conformitate cu art. 94 pct.1 lit.k C.proc.civ judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Instanța constată că prin contractul de credit nr. RM_ din 17.04.2006, reclamanții a obținut suma de_ CHF ce urma a fi restituită pe o durată de 240 luni. Conform graficului de rambursare din 12.07.2011 valoarea totală de restituit, incluzând dobânda este de_,2 CHF (fila 41 dosar_/3/2015).
Conform art.98 C.proc.civ. Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. (3) În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți.
Conform art.131 alin.1 C.proc.civ. La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor precitate, instanța constată că nu este ținută de evaluarea obiectului cererii făcută de reclamant, ci în temeiul art.98 alin.3 C.proc.civ. o poate contesta din oficiu, aceasta interpretare este unanimă în doctrină și pornește de la premisa de bun simț că instanța nu este ținută nici a stabili timbrajul și nici competența de evaluarea făcută de către reclamant, întrucât ar fi o interpretare contra legem ca instanța să fie ținută de o evaluare derizorie făcută de reclamant, în acest sens existând dispoziție expresă în materia evaluării imobilelor (art.104 C.proc.civ. raportat la art. 31 alin.3 din OUG 80/2013).
Pentru considerentele anterior expuse instanța va analiza capătul 5 de cerere în vederea stabilirii valorii acestuia.
Analizând capătul de cerere referitor la stabilizarea cursului de schimb la data acordării creditului, instanța constată că acesta este un capăt principal de cerere prin care reclamanții urmăresc un beneficiu patrimonial ce constă în diferența de curs a CHF între momentul acordării creditului și momentul sesizării instanței. Prin stabilizarea cursului la momentul acordării creditului, efectul admiterii acestui capăt de cerere va fi acela că reclamantul nu va mai suporta riscul valutar, și va restitui suma de_,2 CHF (capital+dobândă) la un curs semnificativ mai mic.
Astfel, la data de 17.04.2006 cursul CHF-RON era de 2,2165 lei iar la data de 24.06.2015 (data înregistrării dosarului_/3/2015) cursul era de 4,2821 lei conform arhivei BNR. Prin urmare acest capăt de cerere este evaluabil la diferența rezultată din evoluția cursului prin raportare la suma împrumutată, respectiv_,2*4,2821 (_,35) –_,2*2,2165 (_,51) =_,84 lei.
În raport de valoarea pretenției dedusă judecății de_,84 lei, pentru considerentele anterior expuse, instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Având în vedere că, prin Sentința Civilă nr. 5879/27.10.2015, Tribunalul București a dispus declinarea dosarului spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București, în baza art. 133 alin.2 din Cod. Proc. Civ. instanța constată ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 134 din același act normativ cauza urmează a fi trimisă Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalul București.
Trimite dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
RED/TEH/R.B./L.I, 01.03.2016
5ex,3com
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2556/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2919/2016. Judecătoria... → |
|---|
