Cereri. Sentința nr. 684/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 684/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 684/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 684/2016
Ședința publică de la 21.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. O.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanții B. V. și B. V. în contradictoriu cu pârâta B. F., având ca obiect alte cereri acțiune privind desființarea unei hotărâri judecătorești – art 184 C.p.c
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții prin reprezentant convențional, petentul B. V. fiind prezent și personal, iar pentru pârâta B. F. au răspuns numiții C. M. și B. G., în calitate de fiică, respectiv fiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 219 alin. 1 C.proc.civ. instanța procedează la verificarea identității reclamantului B. V. care prezintă CI . nr._, având CNP_.
Totodată, instanța procedează la verificarea identității numiților C. M., care prezintă CI . nr._, având CNP_ și B. G. care prezintă CI . nr._, având CNP_.
La interpelarea instanței, numiții C. M. și B. G., arată că nu au procură pentru reprezentarea pârâtei B. F., învederând că aceasta nu se poate deplasa. Totodată depun adeverință medicală emisă pentru B. F. și certificat de atestare fiscală.
Instanța învederează numiților C. M. și B. G. faptul că, în lipsa unui mandat de reprezentare, nu pot pune concluzii.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reclamanții, prin reprezentant convențional, solicită respingerea excepției necompetenței materiale, apreciind că instanța este competentă material și teritorial să soluționeze cererea. În combaterea excepției se arată că plângerea penală, care a format obiectul dosarului penal_/2002 a fost soluționată, constatându-se prescripția acțiunii penale. Se apreciază că în ipoteza în care parchetul nu ar fi constatat prescripția acțiunii penale, competentă să soluționeze cererea ar fi fost Judecătoria Sectorului 1, astfel că în temeiul art. 184 C.proc.civ. competentă să soluționeze cererea este judecătoria.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 24.08.2015 sub nr. de dosar_, reclamanții B. V. și B. V. au solicitat:
- să se constate că declarațiile date de către numitele U. F. și B. I. în dosarul civil nr. 3250/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 reprezintă mărturii mincinoase, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 260 C.penal – abrogat;
- desființarea Sentinței civile nr._ din 30.10.1996, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul civil nr. 3250/1996, hotărâre având la bază cele două mărturii mincinoase;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la 07.03.1996 numita B. F. a înaintat o acțiune către Judecătoria Sectorului 1, în contradictoriu cu F. I.M. și F. A., prin care a solicitat ca instanța să constate dreptul său de proprietate, prin uzucapiune, asupra imobilului compus din teren în suprafață de 212 mp situat în București, ., sector 1, susținând că stăpânește imobilul de peste 34 ani sub nume de proprietar. În acțiunea ce a făcut obiectul dosarului 3250/1996 au fost audiate martorele B. I. și U. F., care au declarat că B. F. a stăpânit terenul din 1961, reclamanții apreciind false declarațiile acestora. În continuare reclamanții au arătat că în baza mărturiilor false instanța a pronunțat sentința_/30.10.1996 în dosarul 3250/1996, constatând dreptul de proprietate dobândit prin uzucapiune de numita B. F..
Reclamanții au apreciat că hotărârea reprezintă un fals, iar numita B. F. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului fără a avea acest drept.
La 13.11.2002 reclamanții au formulat plângere penală înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 împotriva numitelor B. F., U. F. și B. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, uz de fals și mărturie mincinoasă, ce a format obiectul dosarului penal nr_/P/2002. Plângerea penală a fost soluționată prin rezoluția nr._/P2002 din 25.03.2004, dispunându-se neînceperea urmăririi penale deoarece acțiunea penală a fost prescrisă.
Reclamanții au precizat că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 184 C.proc.civ., abrogat, apreciind că dispozițiile legale invocate sunt aplicabile deoarece acțiunea publică s-a constatat că este prescrisă, astfel că este deschisă calea unei acțiuni civile prin care să se constate infracțiunile săvârșite și să se dispună desființarea actelor juridice emise în urma infracțiunilor.
În continuare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în ., sector 1, intrând în posesia acestuia la 28.07.1998, dobândit în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu numitul B. I. F. care, la rândul său, dobândise imobilul în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._ din 05.07.1995 la notariatul de Stat al Sectorului 1 de la F. A..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 184 C.proc.civ.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Prin întâmpinarea depusă la 07.10.2015 pârâta B. F. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare, pârâta a arătat că a dobândit terenul în suprafață de 212 mp situat în București, ., sector 1, la data de 15.06.1961 prin înscris sub semnătură privată, de la mătușa sa M. I.Faciu, contra sumei de 450 lei.
Pârâta a mai arătat că prin Sentința civilă nr._/30.10.1996 pronunțată în dosarul 3250/1996 a fost constatat dreptul său de proprietate, în cauză fiind audiate U. F. și B. I., vecine cu imobilul arătat, mărturiile acestora fiind adevărate.
Pârâta a apreciat că dobândirea imobilului de către reclamanți prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 28.07.1998 de la numitul B. F. nu le conferă dreptul de a se considera proprietarii imobilului, deoarece prin Sentința civilă nr._/15.10.1999 pronunțată în dosarul nr._/1998 au fost obligați să lase pârâtei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în suprafață de 212 mp, situat în București, ., sector 1.
În probațiune, pârâta a depus Sentința civilă nr._/30.10.1996 și Sentința civilă nr._/15.10.1999 pronunțată în dosarul_/1998.
La 10.11.2015, prin serviciul Registratură, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare.
Reclamanții au arătat că pentru edificarea instanței cu privire la modul complet nelegal și fraudulos în care a fost obținut hotărârea atacată, înțeleg să depună Sentința penală nr. 34 din 14.10.2002 pronunțată de C. Secția a II-a Penală în dosarul nr. 390/2002, apreciind că judecătoarea și avocata condamnate prin decizia arătată au fost implicate în mai multe dosare penale, inclusiv în cele în care au fost pronunțate hotărârile prin care au fost prejudiciați.
La termenul din data de 21.01.2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a judecătoriei.
Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței materiale invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit criteriului impus de art. 248 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, dilatorie și absolută.
Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă. În speță, excepția necompetenței materiale a judecătoriei a fost invocată de pârât, prin întâmpinare, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.
În speță, excepția necompetenței materiale a judecătoriei a fost invocată cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Astfel, în actuala reglementare, tribunalul este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, în sensul că, ori de câte ori legiuitorul nu prevede instanța competentă a soluționa o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanță de tribunal.
Așadar ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
Capătul principal de cerere formulat de reclamanți vizează constatarea de către instanța civilă, în temeiul art. 184 C.proc.civ. 1865, că declarațiile date de numitele U. F. și B. I. în dosarul civil nr. 3250/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 reprezintă mărturii mincinoase, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 260 C.pen. abrogat, cererea de desființare a sentinței civile nr._/30.10.1996 fiind accesorie primului capăt de cerere.
Potrivit prevederilor art. 123 C.proc.civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit. a-k. Cererea având ca obiect constatarea de către instanța civilă a faptului că declarațiile date de niște persoane într-un proces civil reprezintă mărturii mincinoase este o cerere neevaluabilă în bani și nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-k. Prin urmare, această cerere nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Cererea formulată nu este o revizuire, astfel cum au arătat în mod expres reclamanții în precizările depuse la 18.09.2015 (fila 16), iar dispozițiile art. 125 C.proc.civ. (conform cărora în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului) nu determină atragerea competenței judecătoriei întrucât reclamanții nu au solicitat constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art. 123, art. 129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și făcând aplicarea dispozițiilor art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții B. V. și B. V. ambii cu domiciliul în sector 1, București, . în contradictoriu cu pârâta B. F. cu domiciliul în sector 1, București, ., ., . favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. OpreaElena S.
Red.ICO/Tehnored.ICO, ES/22.02.2016
Printat – 2 exemplare
Comunicări - 3
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1887/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2902/2016. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
