Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2357/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2357/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 2357/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința Civilă Nr. 2357/2016

Ședința publică de la 11 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. (M.)

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant T. H. S.R.L. - SEDIUL ALES LA SCA ȚUCA Z. & ASOCIAȚII și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari DIN ANSAMBLUL REZIDENȚIAL BĂNEASA - ZONA ARB 6, intervenient L. P.-C., intervenient C. S.-M., intervenient N. E., având ca obiect constatare nulitate act juridic .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 04.02.2016 și la data de 11.02.2016 când a hotărât următoarele

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.03.2015 reclamanta T. H. S.R.L. a depus cerere prin care solicită să se constate nulitatea absolută a Deciziei Comitetului Executiv al Asociației de P. din data de 25.09.2014 și a tuturor actelor subsecvente emise în baza acesteia, precum și obligarea pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DIN ANSAMBLUL REZIDENȚIAL BĂNEASA - ZONA ARB 6 la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt reclamanta arată faptul că în cadrul Adunării Generale a Asociației de P. din data de 18.09.2014 proprietarii au decis la punctul 1 de pe ordinea de zi desemnarea unui Comitet Executiv în următoarea componență: S. F., în calitate de președinte, M. N., S. P., R. F. și N. C. Yildrim, în calitate de membri.

La punctul 21 de pe ordinea de zi a Adunării Generale, proprietarii au hotărât ca membrii Asociației de P. care au restanțe față de asociație mai vechi de trei luni de zile, să nu poată fi aleși în Comitetul Executiv.

Cu toate acestea, în cadrul Adunării Generale a fost desemnată în calitate de membru în Comitetul Executiv doamna N. C. Yildrim, deși aceasta înregistra restanțe față de Asociația de Proprietari mai vechi de trei luni de zile.

Ulterior Adunării Generale, în data de 25.09.2014, a avut loc o ședință a Comitetului Executiv în cadrul căreia s-a decis modificarea modalității de calcul a cheltuielilor de întreținere datorate Asociației de P. și aplicare retroactivă a modalității de calcul nou-aprobate pentru cheltuielile de întreținere aferente lunii iulie 2014.

Decizia Comitetului Executiv din data de 25.09.2014 este lovită de nulitatea absolută pentru că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și a normelor Metodologice ale acesteia.

Decizia Comitetului Executiv din data 25.09.2014 o afectează în mod direct pe reclamantă în calitate de proprietar al imobilului din .-6, ., București, înscris în Cartea funciară nr._-C1-U105 a Unității Administrativ-teritoriale București Sector 1, având nr. cadastral 4506/1/1/6/1/2/12.

În cazul de față Decizia Comitetului Executiv este lovită de nulitate absolută pentru că a fost emisă cu încălcarea art. 17 alin.1 lit. p din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Art. 17 alin.1 lit. p din Normele Metodologice prevede următoarele „comitetul executiv al asociației de proprietari are următoarele atribuții: aprobă lunar lista cu cotele de contribuție la plata cheltuielilor asociației de proprietari, conform hotărârii adunării generale”.

Din articolul menționat anterior rezultă că stabilirea cheltuielilor asociației de proprietari este de competența exclusivă a adunării generale, iar nu a Comitetului Executiv al Asociației de P..

În cazul de față, Comitetul Executiv a modificat modalitatea de calcul a cheltuielilor de întreținere datorate Asociației de P., în mod discreționar, fără să aibă la bază și o hotărâre a adunării generale a proprietarilor.

D. urmare, Decizia Comitetului Executiv a fost emisă cu încălcarea art. 17 alin. 1 lit. p din Normele Metodologice ale Legii nr. 230/2007. Având în vedere că art. 17 alin. 1 lit. p din Normele Metodologice ale Legii nr. 230/2007 protejează un interes general, este evident că încălcarea acestui text de lege reprezintă o cauză de nulitate absolută.

În concluzie, reclamanta consideră că Decizia Comitetului Executiv este lovită de nulitate absolută pentru că a fost emisă cu încălcarea art. 17 alin. 1 lit. p din Normele Metodologice ale Legii nr. 230/2007.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri ( filele 6-13).

La data de 12.03.2015 s-a depus la dosar prin serviciul registratură trei cereri de intervenție accesorie din partea numiților L. P.-C., C. S.-M. și N. E., prin care solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, constatarea nulității absolute a Deciziei Comitetului Executiv al Asociației de P. din data de 25.09.2014 și a tuturor actelor subsecvente emise în baza acesteia.

Legal citată pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care solicită în principal admiterea excepției tardivității formulării cererii și respingerea acesteia, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâta arată că, prezentei acțiuni nu îi sunt aplicabile disp. art. 216 alin. 6 din Codul Civil, nefiind o acțiune imprescriptibilă, întrucât Asociația de Proprietari are un statut adoptat odată cu înființarea sa și care prevede în art. 25.3 „Membrii Asociației au în plus urătoarele drepturi: lit. c – dacă o hotărâre/decizie este contrară Statului, acordului de asociere, Regulilor Comunitare sau legilor, sau este de natură să producă daune considerabile unei minorități a Proprietarilor, orice proprietar poate contesta în justiție valabilitatea respectivei hotărâri/decizii, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acțiune în justiție nu întrerupe executarea respectivei hotărâri/decizii”.

Pârâta consideră că Decizia Comitetului Executiv din data de 25.09.2014 putea fi atacată în termen de 45 de zile de la adoptare, întrucât conform art. 17 din normele de aplicare a Legii nr. 230/2007”

În cazul în care instanța va trece peste excepția invocată, pârâta solicită respingerea prezentei cereri pentru următoarele considerente:

În urma Adunării Generale a Asociației din data de 18.09.2014, la care au existat mari discuții referitoare la modalitatea de calcul a cotelor de întreținere, existând persoane care s-au plâns de plata unor cote de întreținere pentru garsoniere sau apartamente de locuit mai mari decât apartamentele cu 3 camere, Comitetul Executiv a luat decizia verificării modalității de calcul a cotelor de întreținere. Până în luna iulie 2014 modalitatea de calcul a fost făcută conform anexei 3, anexă la acțiune principală, unde se regăsesc o comparație a celor două modalități de calcul. Din analizarea acestui tabel comparativ se vede cum întreținerea lunii mai era calculată fără respectarea Legii nr. 230/2007 și a normelor de aplicare, calculul făcându-se prin raportare la nr. de persoane ce locuiesc în imobil și nu pe cota indiviză, așa cum este legal.

Decizia Comitetului Executiv respectă aceste prevederi ale legii speciale, prin modalitatea de calcul ce reiese foarte clar și din Anexa nr. 3, în care se vede modalitatea de achitare a fiecărui serviciu. Trecerea de la o nouă modalitate de calcul putea fă făcută și fără o Decizie a Comitetului Executiv, cât timp s-a trecut la calcului cotelor conform legii speciale, a Legii 230/2007, nefiind vorba de stabilirea unei modalități de calcul care să prevadă excluderea unor categorii de persoane de la plata cotelor de întreținere, așa cum s-a stabilit în Adunarea Generală din data de 18.09.2014, când s-a hotărât că copii până la vârsta de 12 ani să nu fie luați în calcul la stabilirea cotelor de întreținere . Decizia atacată nu prevede excepții sau norme derogatorii de la lege stabilite de Comitetul Executiv, ci anunțarea noii metode de calcul, și anume cea legală.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 C., Legea nr. 230/2007 și normele de aplicare a legii.

La data de 16.06.2015 reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratură răspuns la întâmpinare (filele 71-75).

La termenul de judecată din data de 01.10.2015, reclamanta prin avocat a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului pârâtei, precizând că în data de 01.06.2015 s-a schimbat conducerea Asociației de P. ceea ce impune ca noua conducere să i-a cunoștință de conținutul cererii de chemare în judecată, solicitând citarea acesteia.

Față de necitarea intervenienților accesorii, instanța a dispus citarea acestora cu mențiunea că la următorul termen urmează a se discuta admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, urmând a se cita pârâta la sediul asociației cu mențiunea de a preciza expres dacă Asociația de Proprietari își susține apărările formulate în cadrul acestui dosar și dacă acordă mandat de reprezentare avocatului semnatar al întâmpinării.

La termenul de judecată din data de 26.11.2015, pârâta prin avocat a precizat că mandatul avocatului de la termenul anterior a fost revocat, a fost schimbată conducerea asociației, motiv pentru care nu susține apărările formulate de celălalt avocat în cadrul întâmpinării formulate la data de 25.05.2015.

În ședința publică din data de 28.01.2016, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la susținerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtei, iar după punerea în discuția părților s-au admis în principiu cererile de intervenție accesorie formulate și s-a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În cadrul Adunării Generale a Asociației de P. din data de 18.09.2014 proprietarii au decis la punctul 1 de pe ordinea de zi desemnarea unui Comitet Executiv în următoarea componență: S. F., în calitate de președinte, M. N., S. P., R. F. și N. C. Yildrim, în calitate de membri.

La punctul 21 de pe ordinea de zi a Adunării Generale, proprietarii au hotărât ca membrii Asociației de P. care au restanțe față de asociație mai vechi de trei luni de zile, să nu poată fi aleși în Comitetul Executiv.

În cadrul Adunării Generale a fost desemnată în calitate de membru în Comitetul Executiv doamna N. C. Yildrim, deși aceasta înregistra restanțe față de Asociația de Proprietari mai vechi de trei luni de zile.

Prin hotărârea nr.2 adoptată la data de 25.09.2014 Comitetul Executiv a decis modificarea modalității de calcul a cheltuielilor de întreținere datorate Asociației de P. și aplicarea retroactivă a modalității de calcul nou-aprobate pentru cheltuielile de întreținere aferente lunii iulie 2014, fiind aprobată metoda de calcul propusă de ..

În drept, conform dispozițiilor art.17 alin.1 lit. p din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 Comitetului Executiv al asociației de proprietari are printre altele atribuția de a aproba lunar lista cu cotele de contribuție la plata cheltuielilor asociației de proprietari, conform hotărârii adunării generale”. Din articolul menționat anterior rezultă că stabilirea modalității de calcul a cotelor de întreținere datorate asociației de proprietari este de competența exclusivă a adunării generale, iar nu a Comitetului Executiv al Asociației de P., acesta urmând a aproba modalitatea stabilită de adunarea generală.

Analizând conținutul prevederilor art. art.17 alin.1 lit. p din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 prin raportare la scopul reglementării Legii nr.230/2007, rezultă că dispozițiile care stabilesc atribuțiile Comitetului Executiv sunt norme de ordine publică întrucât asigură respectarea intereselor generale ale proprietarilor membrii ai asociației de proprietari.

Astfel, încât încălcarea acestor dispoziții legale urmează a fi sancționată cu nulitatea absolută prevăzută de dispozițiile art.1247 C. Civ., urmând a se produce efectele nulității prevăzute de art.1254 și urm. C. Civ., respectiv actul va fi anulat și considerat ca nefiind încheiat, iar dacă este cazul se vor anula și actele subsecvente încheiate în baza acestuia.

În ceea ce privește cererea în anulare având ca obiect decizia Comitetului Executiv, instanța reține că în cauză sunt incidente și prevederile art. 26 din Legea 230/2007 conform cărora dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia, prevederile art.26 din Legea 230/2007 urmând a fi completate de dispozițiile Codului civil în materia nulității.

Față de considerentele de fapt și de drept reținute, rezultă că Decizia Comitetului Executiv nr. 2 din data de 25.09.2014 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. 1 lit. p din Normele Metodologice ale Legii nr. 230/2007 care protejează un interes general, astfel încât urmează a fi admisă cererea de chemare în judecată, urmând a fi constată nulitatea Deciziei Comitetului Executiv nr. 2 din data de 25.09.2014.

În baza art. 1254 și urm. C. Civ. ca efect al constatării nulității, instanța va dispune anularea Deciziei Comitetului Executiv nr. 2 din data de 25.09.2014 cu efect retroactiv, începând cu data emiterii acesteia urmând ca nici actele subsecvente încheiate în baza acestuia să nu își mai producă efectele juridice.

În conformitate cu prevederile art. 67 din C., având în vedere soluția de admitere care urmează a fi pronunțată cu privire la cererea formulată de către reclamant și având în vedere motivele invocate de către intervenienții accesorii în susținerea cererii introductive de instanță, precum și interesul direct al acestora în ceea ce privește anularea Deciziei Comitetului Executiv nr. 2 din data de 25.09.2014, instanța va admite cererile de intervenție accesorie formulate în cauză.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va lua act de faptul că reclamantul le va solicita pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea, privind pe reclamant T. H. S.R.L. - SEDIUL ALES LA SCA ȚUCA Z. & ASOCIAȚII în sector 1, București, . HOUSE, nr. 4-8, .. 8 și pe pârât ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DIN ANSAMBLUL REZIDENȚIAL BĂNEASA - ZONA ARB 6, sector 1, București, .-6, intervenient L. P.-C., com. FRATAUTII VECHI, ., J. SUCEAVA, intervenient C. S.-M., B., ., J. B., intervenient N. E., sector 2, București, ..

Admite cererile de intervenție accesorie.

Constată nulitatea Deciziei Comitetului Executiv al Asociației de P. Ansamblul rezidențial Băneasa – Zona ARB 6 din data de 25.09.2014.

Dispune anularea Deciziei Comitetului Executiv al Asociației de P. Ansamblul rezidențial Băneasa – Zona ARB 6 din data de 25.08.2014.

Ia act de faptul că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată in ședința publica, azi 11.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

RED.C.A.15.02.2016

TEH.M.M. 12.02.2016 /7 ex + 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2357/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI