Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 9702/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9702/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-05-2016 în dosarul nr. 9702/2016

document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9702/2016

Ședința publică de la 30.05.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L. E.

GREFIER: V. D.

Pe rol se află soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. M. A. la cererea creditorului D. E. împotriva debitorului . SRL S..

Cererea se soluționează în Camera de Consiliu fără citarea părților, în temeiul art.666 alin.(2) C.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București asupra căreia rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la sub nr._, B. M. A. a solicitat incuviintarea cererii de încuviințare a executării silite formulata de creditorul D. E. in dosarul de executare nr.55/2016 privind pe debitoarea . SRL S., pentru executarea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.508 F/06.04.2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița definitivă prin neapelare, privind plata sumelor reprezentând plăți compensatorii conform prevederilor CCM nr.62.3./01.10.2014, egale cu 3 salarii nete avute în luna iunie 2015, luna desfacerii contractului individual de muncă urmând ca sumele datorate să fie determinate prin acordul părților sau prin expertiza contabilă, precum și recuperarea cheltuielilor de executare silită.

În drept a invocat disp. art.666 al. 1 NCPC.

La termenul de judecata din data de 30.05.2016 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei invocate, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art.666 alin.1 C.p.c., în termen de maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art.665 alin.(1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit dispozițiilor art.651 alin.1 NCPC, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.138/2014 (în vigoare din data de 19.10.2014), instanța de executare a fost stabilită ca fiind judecătoria în a cărei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.

Reține instanța că sediul debitoarei se află în S., ., jud. Ialomița, iar nu în București, sectorul 1, cum s-a menționat în cererea de încuviințare, câtă vreme în titlul executoriu figurează această adresă. Simpla mențiune a creditorului (din cererea de executare) în sensul că sediul debitoarei ar fi situat în București, Calea V., sector 1, preluată ca atare de organul de executare, nu este de natură să atragă competența acestei instanțe, în lipsa oricărei dovezi în acest sens.

Mai mult, în opinia instanței, chiar dacă sediul principal al debitoarei ar fi situat în București, Calea V., sector 1, acest fapt nu poate determina concluzia că JS1 este competentă din punct de vedere teritorial, întrucât în titlul executoriu figurează în calitate de pârâtă . SRL S., cu sediul în S., ., jud. Ialomița, iar nu societatea mamă cu sediul în București.

În aceste condiții, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București și în baza art.130, 132 NCPC va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Declină competenta de solutionare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. M. A. la cererea creditorului D. E. împotriva debitorului . SRL S. în favoarea Judecatoriei S..

Fără care de atac.

Pronuntată în sedită publică, azi, 30.05.2016.

P.,

GREFIER,

Red. M.L.E./thred. V.D./2ex/02.06.2016

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCURESTI

DOSAR NR._

DATA EMITERII: 01.06.2016

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 4904

Către,

JUDECĂTORIA S.

Va inaintam dosarul susmentionat – care conține un nr. de ……file, un volum, privind pe creditorului D. E., prin B. M. A. și pe debitorului . SRL S., având ca obiect cerere de încuviințare a executării silite,, întrucât prin sentința civilă nr. 9702/2016 s-a dispus declinarea competenței de soluționare, în favoarea instanței dumneavoastră.

Vă mulțumim pentru colaborare!

PREȘEDINTEGREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 9702/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI