Întoarcere executare. Sentința nr. 300/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 300/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 300/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR.300
Ședința publica de la 15.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE –JUD.DR.E. R.
GREFIER – M. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant O. P. S.A. și pe pârât C. I., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza faptul ca a fost repusa cauza pe rol, in vederea discutarii exceptiei de perimare.
Instanța reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fată constată că:
Prin rezolutia din data de 13.10.2015, judecata a fost redeschisa, din oficiu, in vederea discutarii perimarii, in acest sens instanta acordand termen la 13.11.2015, pentru a verifica daca mai subzista motivele care au stat la baza suspendarii judecății cauzei.
Potrivit art. 416 (1) C.p.civ, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an, perimarea fiind deci acea sanctiune procedurala care intervine in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate intre actele de procedura, constand in stingerea procesului in faza in care se gaseste.
Astfel, instanta constată că prin dispozitivul încheierii din ședința publică din 29.11.2013 s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct.1 c.pr.civila, termenul de perimare de un an incepand sa curga de la aceasta data.
Instanta a acordat un termen de judecata la 15.01.2016 pentru verificari.
Or, de la 29.11.2013 si pana la termenul din 15.01.2016, termen acordat dupa repunerea pe rol din oficiu, si verificarile respective, partile nu au indeplinit nici un act de procedură in vederea judecarii cauzei care sa intrerupa cursul perimarii in conditiile art. 417 C.p.civ, neexistând dovezi în acest sens.
In raport de cele expuse, de lipsa de stăruintă a părtilor în judecată, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.416 (1)C.p.civ, instanța va constata perimată actiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea privind pe reclamant O. P. S.A. cu sediul in sector 1, București, . și pe pârât C. I. cu domiciliul in PITEȘTI, . 31, ., ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.ER/DACTMG/4 EX./11.02.2016
← Întoarcere executare. Sentința nr. 303/2016. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2885/2016. Judecătoria... → |
---|