Pretenţii. Sentința nr. 9368/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9368/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-05-2016 în dosarul nr. 9368/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9368
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.05.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. M. S.A. și pe pârâta A. M. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 121 alin. 4 HCSM 1375/2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k și art. 121 C.pr.civ.
Instanța, față de dispozițiile art. 238 C.pr.civ., raportat la actele și lucrările din prezentul dosar, estimează durata cercetării procesului la 6 luni.
Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei, considerându-le admisibile și de natură să ducă la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de soluționat sau probe de administrat, instanța dispune închiderea cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.02.2016, sub nr._, reclamanta E. E. M. S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.804,54 lei reprezentând consum energie electrică și/sau taxe deconectare/reconectare și 89,08 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, pârâtei fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârât și, corelativ, s-a născut obligația de plată a pârâtului pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor emise. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care pârâtul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată și toate obligațiile contractului de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta a menționat că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999 (și modificat prin Ordinul nr. 5/21.02.2003) și aplicabil la nivel național. Astfel, reclamanta avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise în termen de 15 zile de la data emiterii, conform art. 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice.
În continuare, reclamanta a arătat că actele normative menționate au fost publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul. În acest sens, reclamanta a invocat prevederile art. 7 lit. c și art. 11 alin. 1 și 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE nr. 57/1999, conform cărora consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate, în termen de 15 zile de la emiterea facturii, neachitarea în termen de 30 zile de la scadență atrăgând penalități de întârziere.
De asemenea, reclamanta a invocat prevederile art. 54 din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 59 și art. 61 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 învederând că, în conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, iar nerespectarea contractului poate atrage suportarea de penalizări, sistare temporară a furnizării energiei electrice, rezilierea contractului.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului-operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului, reclamantul a menționat că debitorul a efectuat o . plăți către societatea sa, așa cum rezultă din situația financiară anexată.
Reclamanta a menționat că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale, iar facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului Fiscal – art. 155 care prevede că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
De asemenea, reclamanta a arătat că E. E. România S.A. și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecție cu privire la obligația de plată a debitului restant.
Reclamanta a menționat că majorările de întârziere în valoare de 89,08 lei au fost calculate în conformitate cu prevederile art. 11 din contractul cadru, iar modul de calcul al acestor, respectiv numărul de zile de întârziere și coeficientul de calcul aplicat rezultă și din facturile depuse la dosar.
În continuare, reclamanta a menționat că, potrivit art. 1.516 alin. 1, respectiv art. 1.535 alin. 1 C.civ., are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, de cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, iar debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. De asemenea, reclamanta a menționat că a încercat rezolvarea amiabilă a litigiului, prin notificări sau apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 alin. 1 și 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 C.pr.civ., art. 1270, art. 1516, art. 1535 C.civ., art. 969 și următoarele, art. 1073 vechiul C.civ., art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, art. 155 alin. 28 Codul fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, Decizia ANRE nr. 57/11.10.1999, Ordinul nr. 5/21.02.2003, vechea lege a energiei electrice nr. 13/2207, Legea nr. 123/2012.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: situație facturi (fila 10), somație nr. 458/04.08.2014 (fila 11), dovadă de comunicare (fila 12), factura nr._/19.02.2014 (filele 13-15), factura nr._/16.03.2014 (filele 16-17), factura nr._/16.04.2014 (filele 18-19), factura nr._/16.05.2014 (filele 20-22), factura nr._/17.07.2014 (filele 23-26).
La data de 10.02.2016, prin serviciul registratură, reclamanta a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, fiind format dosarul nr._ /a1.
La data de 19.02.2016, prin serviciul registratură, reclamanta a depus precizări și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: adresă de însușire a cererii de chemare în judecată (fila 71), contract-cadru de furnizare a energiei electrice (filele 73-84), certificat ONRC (filele 86-97, 99-114), comunicare (fila 98), decizia nr. 10/2014 (filele 116-121).
Prin încheierea din 22.02.2016 dată în dosarul nr._ /a1, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru.
Cererea a fost legal timbrată, conform ordinelor de plată depuse la dosar (filele 1 și 126).
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că reclamanta a emis facturile fiscale nr._/19.02.2014 (filele 13-15), nr._/16.03.2014 (filele 16-17), nr._/16.04.2014 (filele 18-19), nr._/16.05.2014 (filele 20-22) și nr._/17.07.2014 (filele 23-26), în cuantum total de 3.804,54 lei (situație facturi – fila 10), reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate.
Prin Decizia nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat contractele-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici și la consumatorii finali, industriali și similari, modelul acestora fiind prevăzut în Anexele I-II. Astfel, prin încheierea contractului-cadru, consumatorul de energie electrică și-a asumat obligația principală de a plăti contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice (art. 59 din Legea nr. 123/2012, art. 11 alin. 1 lit. a din contract-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate).
Instanța mai reține că prin somația nr. 458/04.08.2014 (fila 11), comunicată conform dovezii de la fila 12, reclamanta i-a adus pârâtei la cunoștința că figurează în evidențe cu un debit în cuantum total de 3.846,80 lei reprezentând energie electrică, penalități, taxe radio și taxe TV, în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr. 1001-_-1/11.03.1997.
De asemenea, conform art. 358 C.pr.civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul celui care a propus interogatoriul. Coroborând neprezentarea părții la interogatoriu cu înscrisurile de la dosar și reglementările în domeniul energiei electrice (Decizia nr. 57/1999, Legea nr. 123/2012), instanța apreciază că între părți a fost încheiat contractul nr. 1001-_-1/11.03.1997 în baza căruia au fost emise facturile depuse la dosar.
În drept, potrivit art. 969 C.civ. (în vigoare la data nașterii obligației), contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitoarea nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de prestarea serviciilor din partea reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora în totalitate.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 1082 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Astfel, ținând seama că pârâta nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate (plata facturilor) și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia, pretențiile reclamantei ce decurg din facturile fiscale depuse la dosar fiind întemeiate.
În ceea ce privește plata penalităților de întârziere, potrivit art. 14 alin. 3 din contractul-cadru, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.
În conformitate cu prevederile art. 1073 C.civ. coroborate cu prevederile art. 1082 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a prestației datorate acestuia de către debitor, în caz contrar având dreptul la dezdăunări, care sunt datorate de acesta din urmă cu excepția situației în care dovedește intervenția unei cauze străine exoneratoare de plată.
Astfel, daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.
Instanța constată că în sarcina pârâtei exista obligația de a plăti o sumă de bani, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 1087 C.civ., nu se pot acorda decât daune-interese moratorii, al căror cuantum va fi egal cu valoarea dobânzii legale, dacă părțile prin contract sau legea printr-o dispoziție specială nu au stabilit altfel.
În consecință, având în vedere că facturile depuse la dosarul cauzei nu au fost achitate la termen, instanța constată că pârâta datorează majorări de întârziere în cuantum total de 89,08 lei (mod de calcul – fila 10).
Având în vedere toate aceste considerente, instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3.804,54 lei reprezentând contravaloare facturi și plata sumei de 89,08 lei reprezentând majorări de întârziere.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 291,31 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (ordin de plată – filele 1 și 126).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta E. E. M. S.A., cu sediul în București, .. 41-43, sector 1 și cu sediul ales în București, .. 10A, Clădirea C3, ., J40/_/2008, CUI_, în contradictoriu cu pârâta A. M., cu domiciliul în București, .. 14, sector 1.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.804,54 lei reprezentând contravaloare facturi și plata sumei de 89,08 lei reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 291,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.05.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. A. T.
Red./Thred.: SB
4ex/26.05.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8459/2016. Judecătoria... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|
