Acţiune în constatare. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2246/2015
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 26.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamanta C. S. N. “S. POLIVALENTĂ” BUCUREȘTI în contradictoriu pârâta S.C.P.A. C. ȘI ASOCIAȚII.
La prima strigare a cauzei făcută în ședință publică, a răspuns și pârâta reprezentată de avocat E. P., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind reclamanta.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Având în vedere lipsa reclamantei, fata de respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialitatii, instanta va lasa cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta reprezentată de avocat C. P., care depune împuternicire avocațială la dosar și pârâta reprezentată de avocat E. P., cu împuternicire avocațială la dosar.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar un set de înscrisuri.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanta acorda cuvântul pe formularea cererii de probatorii.
Reprezentanta pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și probei cu interogatoriul pârâtei.
Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și probei cu interogatoriul reclamantei, respectiv fostului director și actualului director al reclamantei, deoarece negocierile s-au purtat între aceștia. Mai arată că are pregătit și interogatoriul pentru pârâta persoană juridică pe care îl depune la dosar.
Reprezentanta pârâtei arată că interogatoriul a fost solicitat prin întampinare de către pârâtă, însă acesta nu a fost depus la dosar odată cu întampinarea. Dispozițiile legale arată că în cazul în care se solicită interogatoriul unei personae juridice, acesta trebuie să fie depus la dosarul cauzei anterior.
Reprezentanta reclamantei arată că a solicitat prin întampinare interogatoriul persoanelor fizice, motivul acesta fiind pentru care nu s-a depus odată cu întampinarea.
Reprezentanta pârâtei apreciază că nu este util interogatoriul persoanelor fizice si invoca exceptia decaderii pârâtei din dreptul de a mai propune probe, respectiv respingerea interogatoriul pârâtei persoane fizice, nefiind solicitat în termen.
Reprezentanta reclamantei solicită interogatoriul persoanei juridice, astfel poate dovedi relatiile care au fost la negocierea contractului cu fostul și actualul director.
Instanța respinge interogatoriul pârâților personae fizice, ca inadmisibil, iar în ceea ce priveste solicitarea probei cu interogatoriul persoanei juridice solicitat azi, va fi decăzută din acest drept.
Reprezentanta pârâtei arată că nu mai are alte probe de solicitat.
Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu martori, respectiv audierea celor doi directori.
Reprezentanta pârâtei se opune probei cu audierea martorilor, solicitând decaderea din dreptul de a mai propune probe, nefiind solicitată în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata și acorda cuvantul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, instanța să constate nulitatea Contractului de asistenta juridica nr.741/09.04.2013 încheiat între părți. In ceea ce oriveste obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, le va solicita pe cale separata. Mai arata că disp.art.6 sunt abuzive si încalcă disp.art.39 alin.2 din Legea 31/1995, deoarece partile au stipulate că în masura în care clientul alege sa rezilieze contractul de asistenta juridica, clientul ar fi obligat la plata întregului onorariu sau partial, inclusiv onorariul pentru calea de atac si onorariul de succes. In masura în care avocatul nu presteaza niciunul dintre serviciile avocatiale, nu putem sa luam în considerare faptul că rezilierea opereaza ca o clauza exoneratoare. Mai arată faptul că, părțile de la început au plecat dintr-o pozitie inegala. Nu a fost o negociere reala între părți. In ceea ce priveste dezechilibrul contractual, a efectuat un scurt istoric a modului în care s-au desfasurat relatiile contractuale, fiind vorba de o delegatie care a fost pusa în dosarul care a facut obiectul contractului, un contract încheiat la 7 zile distanță, ceea ce denota clar faptul că, clauzele în integralitatea lor nu au fost negociate. Solicita admiterea actiunii si să constate nulitatea clauzei abuzive inserate în Contractului de asistenta juridica nr.741/09.04.2013 încheiat între părți.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii. La dosar există cererea de chemare în judecata depusă de reclamantă, cerere care a facut obiectul Contractului de asistenta juridica nr.741/09.04.2013 încheiat între părți. Chiar daca este semnata de fostul director al Salii Polivalente, este depusă de un avocat din cadrul societatii de avocatura. Intre parti au existat mai multe întalniri, au existat negocieri pe toate clauzele contractului. Art 6 este în totală concordanță cu art.29 din Legea 51/1995, prin urmare serviciile au fost prestate de catre societate. Mai mult decat atat, prin redactarea si modalitatea de negociere care a avut loc între parti s-a format dosarul pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti . Acel onorariu de succes despre care se vorbeste, poate fi datorat în cazul în care litigiul se solutioneaza în acest fel. Mai arată că toate clauzele au fost negociate. Între depunerea cererii de chemare în judecata și încheierea contactului a existat un termen de 7 zile, reclamanta fiind o institutie de drept public și nu se datoreaza pârâtei acest aspect. Considera ca reclamanta nu a respectat aceasta clauza, avand în vedere ca odata cu semnarea contractului a fost emisa si factura pentru aceste servicii. Apreciază că aceasta reziliere a fost abuziva.
Reprezentanta reclamanatei avand cuvantul în replică, arata că a fost formulata o cerere de renuntare la judecata în dosarul ce a facut obiectul contractului de asistenta juridica și nu a fost încheiata o tranzactie.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.02.2015,
Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2246
Ședința publică din data de 25.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamanta C. S. N. “S. POLIVALENTĂ” BUCUREȘTI în contradictoriu pârâta S.C.P.A. C. ȘI ASOCIAȚII.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 26.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta incheiere și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra actiunii civile de fata.
Prin actiunea civila formulata la dosar nr. de mai sus reclamantul C. S. N. "S. POLIVALENTA" BUCUREȘTI a chemat in judecata parata S.C.P.A. C. SI ASOCIAȚII solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza sa constate nulitatea clauzei abuzive inserate in cuprinsul disp. art. 6 din Contractul de asistenta juridica nr. 741/09.04.2013, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare arata ca intre parti s-au incheiat contractele de asistenta juridica nr. 740 si nr. 741.
Obiectul contractului nr. 740/09.04.2013 1-a reprezentat acordarea de servicii de asistenta juridica pe baza de solicitare expresa, scrisa sau verbala, in materie comerciala, fiscala, disciplina financiar - contabila, precum si redactarea oricăror documente cu implicații juridice dintre C.S.N. S. Polivalenta si partenerii de afaceri etc.
Obiectul contractului de asistenta juridica nr. 741/09.04.2013 1-a reprezentat acordarea de servicii de asistenta juridica in litigiul cu S.C. Arenele Romane S.R.L. constând, fara a se limita la, redactare, semnare si/sau depunere acțiune, asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata, precum si in procedurile prealabile in vederea rezilierii Contractului nr. 31/25.10.2001 incheiat cu S.C. Arenele Romane S.R.L. si obligarea acesteia la plata sumei de 93.785,16 lei, reprezentând impozitul asupra clădirii, neachitat.
In data de 25.04.2013, la doua săptămâni de la incheierea contractelor, reclamanta a comunicat paratei notificarea nr. 879/24.04.2013 prin care a instiintat-o asupra faptului ca, in temeiul disp. art. 31 din Legea nr. 51/1995 coroborate cu disp. art. 147 din Statutul profesiei de avocat, intelege sa denunțe unilateral cele doua contracte.
La data de 29.04.2013 a fost inregistrata in evidentele reclamantei adresa nr. 903 prin care parata a somat-o ca, in termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, sa achite suma de 59.411,75 lei (TVA inclus) reprezentând onorariu avocațial.
Potrivit disp. art. 6 din Contractul de asistenta juridica nr. 741/09.04.2013
"mandatul acordat avocatului este revocabil, iar denunțarea sa de către Client, cu excepția culpei Avocatului, obliga la plata integrala a onorariului prevăzut la art. 2.1. din contract,,.
Potrivit disp. art. 2 din contract ,,Pentru serviciile prestate la art. 1 Clientul va achita un onorariu format din onorariu fix si onorariu de succes".
Conform art. 1 obiectul contractului stipulează faptul ca "Avocatul va acorda Clientului servicii de asistenta juridica constând in asistarea si reprezentarea in litigiul cu S.C. ARENELE ROMANE S.R.L. constând, fara a se limita la, in redactare, semnare si/sau depunere acțiune, asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata precum si in procedurile prealabile in vederea rezilierii contractului nr. 31/25.10.2001 incheiat cu S.C. ARENELE ROMANE S.R.L. si obligarea acesteia la plata sumei de 93.785,16 lei, reprezentând impozitul asupra clădirii, neachitat".
Apreciaza ca dispozițiile art. 6 din contractul de asistenta juridica nr. 741/09.04.2013 incalca in mod vădit dispozițiile art. 29 alin. (2), teza a II-a din Legea nr. 51/1995 potrivit caruia ,,renunțarea unilaterala a clientului nu constituie clauza de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocațiale prestate, precum si pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat in interesul procesual al clientului."
Din coroborarea textelor rezulta ca in măsura in care contractul de asistenta juridica este reziliat de catre client, fara ca avocatul sa exercite vreuna dintre activitățile specificate in contract, clientul este exonerat de la plata onorariului.
De asemenea apreciaza ca aceasta clauza este si abuziva deorece prin inserarea acesteia s-a consolidat o poziție de inegalitate intre părțile contractante, poziție concretizata in discrepante intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Parata, in calitate de profesionist al dreptului, realizează importanta distincțiilor intre termenii folosiți si ar fi trebuit sa acționeze in baza principiului bunei-credinte si sa insereze clauze care sa respecte dispozițiile legale. Are serioase dubii asupra modului in care au fost purtate negocierile contractuale, intrucat exista posibilitatea ca fostul director sa fi acționat in coniventa cu parata in vederea agreării unor clauze menite sa păgubească bugetul reclamantei.
Potrivit disp. art. 11 din NCC "Nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publica sau de la bunele moravuri." Textul, coroborat cu art. 1169 si art. 1325 NCC, consacra principiul autonomiei de voința, respectiv libertatea de a incheia orice acte juridice civile. Insa, aceasta libertate nu este una absoluta, ci limitata, in sensul ca părțile nu pot incalca prin actele juridice încheiate legea, ordinea publica sau bunele moravuri. Sancțiunea care se aplica in cazul in care sunt incalcate aceste limite este nulitatea absoluta a actului juridic astfel incheiat, deoarece interesul ocrotit are un caracter general.
Cu toate ca Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Europei reglementează noțiunea de clauza abuziva in cadrul contractelor incheiate cu consumatori, consideram ca, in situația de fata, se impune o analizare a acestei noțiuni chiar si in ipoteza unui contract de asistenta juridica.
Noțiunea de clauza abuziva este definiția in art. 3 din Directiva 93/13/CEE. Potrivit acestor dispoziții, prin clauza abuziva se intelege orice clauza contractuala care nu s-a negociat individual si, in contradicție cu exigenta de buna-credinta, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor care decurg din contract.
In ceea ce privește condiția lipsei negocierii, este evident ca in situația de fata nu a existat o negociere reala a clauzelor contractuale, intrucat parata ar fi trebuit, in calitate de profesioniști in domeniul juridic, sa stipuleze clauze care sa respecte atat legea, cat si buna-credinta si sa nu profite de faptul ca reprezentantul reclamantei nu deținea cunoștințe juridice care sa-i permită sa identifice eventualele clauze care contravin principiului legalității.
In ceea ce privește condiția dezechilibrului contractual arata ca:
Obiectul contractului de asistenta juridica 1-a reprezentat asigurarea asistentei si reprezentării juridice in litigiul din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4. In acel dosar cererea de chemare in judecata este semnata de fostul director al reclamantei iar imputernicirea avocațiala depusa are data de 02.04.2013, adica fiind cu 7 zile anterioara datei la care s-a încheiat contractul de asistenta juridica nr. 741/09.04.2013. Prin urmare la data la care cererea de chemare in judecata era redactata si depusa la instanța, contractul de asistenta juridica in baza căruia a fost emisa delegația nu exista, nefiind stabilite toate condițiile exercitării asistentei juridice.
In ceea ce privește denumirea paratei arăta ca la momentul încheierii contractului de asistenta juridica aceasta avea denumirea de S.C.P.A. C., I. si Asociații. Ulterior, conform informațiilor obținute de pe site-ul Ministerului de Finante si al Baroului București, parata se numește S.C.P.A. C. si Asociații.
In ceea ce privește taxa judiciara de timbru, apreciaza ca este scutita de la plata ei potrivit disp. art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
In drept invoca disp. art. 1246 si urm. NCC, art. 29 din Legea 51/1995.
In probatiune depune acte si solicita interogatoriul paratei.
Prin intampinare parata SCP „C. și Asociații"a solicitata respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.
Ca urmare a denuntarii unilaterale a contractului de catre reclamanta, s-a transmis clientului adresa nr. 903/29.04.2013 prin care l-a somat în temeiul art. 1522 C. civ. să achite în termen de 15 zile suma de 59.411,75 lei, din care 11.499,05 lei TVA, reprezentând onorariu convenit și facturat. Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația corelativă asumată la art. 2.4 din contract, aceea de a achita onorariul în termen de 15 zile de la data primirii facturii fiscale, potrivit art. 1170 C. civ. ci a denunțat unilateral contractul la expirarea acestui termen.
In aceste condiții a fost înregistrat dosarul nr. 966/2014 pe rolul B. „D. Gont, L. Gont și M. P." pentru executarea silită a debitorului C. S. Național „S. Polivalentă" București iar la data de 17.03.2014 a fost înregistrat dosarul nr._ pe rolul instanței Judecătoria Sector 4 București având ca obiect încuviințarea executării silite.
Pe rolul instantelor s-a inregistrat si contestatia la executare iar prin decizia civilă nr. 599/20.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București, Secția a-V-a Civilă a admis apelul SCP „C. și Asociații" și a încuviințat executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. 741/09.04.2013.
In acest sens solicită instanței să rețină efectul pozitiv a ceea ce s-a statuat în dosarul nr._ și care are legătură cu chestiunea litigioasă din prezenta cauză.
Legat de fondul litigiului arata ca, având în vedere problematica și domeniul de interes pentru client, a formulat și redactat cererea de chemare în judecată a S.C. ARENELE ROMANE S.R.L. depusă de reclamant la dosarul cauzei. Cererea de chemare în judecată a a fost semnată de fostul director I. M. Prodeus si înregistrată la dosar nr._ la data de 03.04.2013. Ulterior a fost depusă împuternicirea avocațială . nr._ din data de 02.04.2013.
Faptul că, împuternicirea avocațială este datată 02.04.2013 iar contractul de asistență juridică nr. 741 este datat 09.04.2013, consideră că nu are relevanță în considerarea celor expuse anterior.
Este necesar a se reține că dosarul nr._ a avut termene de judecata la 31.03.2014, 19.05.2014 și 02.06.2014, dată la care C. S. Național „S. Polivalentă" București a renunțat la judecată.
Instanța este datoare să examineze dacă clauzele contractuale înscrise în Contractul de asistență juridică nr. 741/09.04.2013 contravin dispozițiilor legale în vigoare la data perfectării sale.
In ceea ce privește invocarea bunei credințe solicită să se constate dacă prin denunțarea unilaterală a contractului și refuzul de a achita onorariul convenit, reclamanta a exercitat drepturile și executat obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu legea, ordinea publică și bunele moravuri, potrivit art. 14 C. civ. și art. 1169, și a acționat cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, potrivit art. 1170 C. civ.
In ceea ce privește invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 11 C. civ., solicită instanței să constate derogările de la ordinea publică sau de la bunele moravuri pe care părțile le-au admis de comun acord și le-au înscris în convenția lor.
Invocarea de către reclamantă a art. 1325 C. civ. este nefondată și apreciaza că acesta și-ar putea găsi justificarea în aplicarea corespunzătoare a dispozițiile legale privitoare la contracte, la actul unilateral al reclamantei de denunțare a contractului.
Contractul de asistență juridică nr. 741/09.04.2013 întrunește condițiile esențiale pentru validitatea sa, conform art. 1179 C. civ., iar reclamanta nu a probat în nici un fel lipsa uneia dintre aceste condiții sau a evidențiat o cauză de nulitate anume prevăzută de lege sau rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.
Or, dispozițiile art. 29 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 51/1995 invocate de reclamantă nu constituie o cauză de nulitate a art. 6 din contract sau a contractului în întregul său.
Instanța poate constata faptul că, art. 6 din Contractul de asistență juridică nr. 741/09.04.2013 nu este susceptibil de mai multe înțelesuri, ține seama de natura și obiectul contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de simplul acord de voințe al părților valid exprimat în scris și se interpretează în sensul în care produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
In același sens art. 6 din Contractul de asistență juridică nr. 741/09.04.2013 nu este o clauză abuzivă înscrisă în folosul avocatului, întrucât denunțarea unilaterală a contractului era un drept al reclamantei care nu putea să producă efecte decât dacă era acceptat, în mod expres, în scris, de cealaltă parte și anume SCP „C., I. și Asociații".
Din acest motiv, invocarea dispozițiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului Comunităților Europene din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este fundamental nefondată.
Scopul Directivei 93/13/CEE este prevăzut la Articolul 1 alin. (1) ca fiindde apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor și un consumator.
Directiva 93/13/CEE precizează la Articolul 2 lit. (b) noțiunea de „consumator" careînseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale.
Instanța este datoare să constate faptul că, reclamanta nu este un consumator în sensul Directivei 93/13/CEE, iar normele comunitare instituite nu sunt aplicabile în cauză.
In drept invoca art. 205 C. proc. civ. și dispozițiile legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
In probatiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul directorilor reclamantei Prodeus I. M. și M. O. B..
Prin răspuns la întâmpinare reclamantul arata ca in dosarul nr._ este a doua executare pornita de către parata, prima executare fiind anulata.
Nu poate fi de acord cu susținerea paratei in sensul ca instanța ar trebui sa retina efectul pozitiv a ceea ce s-a statuat in dosarul nr._, intrucat reclamantul a contestat si aceasta executare, contestație care face obiectul Dosarului nr._/4/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4.
In consecința, desi parata face precizări selective cu privire la situația de fapt dintre parti, facand vorbire doar despre executarea silita pornita impotriva Complexului S. N. „S. Polivalenta" ca urmare a cererii nr. 966/2014 înregistrata pe rolul B. „D. Gont, L. Gont si M. P.", apreciaza ca aceasta susținere oricum nu are relevanta in cauza de fata.
Desi parata susține ca a formulat si redactat cererea de chemare in judecata a S.C. Arenele Romane S.R.L. nu a prezentat nicio dovada in acest sens.
Totodată, apreciem ca susținerea paratei in sensul ca CSN S. Polivalenta „nu a probat in nici un fel lipsa uneia dintre condițiile art 1179 C. civ. sau a evidențiat o cauza de nulitate anume prevăzuta de lege sau rezulta in mod neîndoielnic din lege ca interesul ocrotit este unul general" este nejustificata având in vedere următoarele: Inalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, prin Decizia civila nr. 686 din data de 21 februarie 2013, faptul ca, deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (actul normativ care transpune in legislația romaneasca Directiva 93/13/CEE ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică) nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Astfel, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora.
Buna credința la incheierea contractului, cat si pe parcursul executării contractului, consta pentru fiecare dintre parti in a nu insela increderea pe care i-a suscitat-o cealaltă parte atunci cand a contractat.
In prezenta cauza sunt aplicabile inclusiv dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, lege care, asa cum a precizat anterior, transpune in legislația romaneasca Directiva 93/13/CEE.
Probele: instanta a incuviintat proba cu inscrisurile depuse de parti la dosar si proba cu interogatoriul pentru parata. Proba cu interogatoriul a doua persoane fizice, solicitat de catre parata, a fost respins de instanta in sedinta publica din 26.01.2014, in temeiul disp. art. 351 NCPC, persoanele nefiind parti in cauza iar proba fiind astfel inadmisibila. Tot in aceasta sedinta parata a solicita incuviintarea probei cu interogatoriul pentru reclamant iar reclamantul a solicita decaderea din dreptul de a propune probe, mai ales ca interogatoriul nu a fost atasat intampinarii si incuviintat. Cum proba nu a fost solicitata in conditiile prev. de art. 205 si 254 NCPC, cum interogatoriul nu a fost depus la dosar in scris, impreuna cu intampinarea si cum administrarea probei ar fi dus la amanarea cauzei, instanta a aplicat sanctiunea decaderii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt urmatoarele:
Partile au incheiat doua contracte de asistenta juridica. Contractul nr. 741 se referea la acordarea de catre parata a asistentei juridice . ., asistenta care consta, potrivit art. 1, in redactare, semnare, depunere actiune, asistare si reprezentare. In cadrul contractului, la pctul 6, se arata ca mandatul acordat avocatului este revocabil iar denunțarea sa unilaterala, cu excepția culpei avocatului, obliga la plata integrala a onorariului prevăzut la art. 2.1. din contract. La art. 2.1 se mentioneaza ca, pentru serviciile prestate la art. 1, se achita un onorariu in termen de 15 zile de la data comunicarii facturii fiscale.
La 02 aprilie 2013 s-a inregistrat actiunea impotriva paratei ., actiune care este semnata doar de directorul reclamantei si la care s-a atasat o delegatie avocatiala ce are aceeasi data. Contractul de asistenta juridica a fost insa semnat la 09.04.2013.
In data de 25.04.2013 reclamantul a comunicat paratei notificarea nr. 879/24.04.2013 prin care a denunțat unilateral cele doua contracte.
Reclamantul a solicitat instantei sa constate ca in speta este vorba de o clauza abuziva pentru urmatoarele motive:
- este contrara disp. legale prev. de art. 29 alin. 2 teza II din Legea
51/1995, respectiv in caz de renuntare unilaterala se achita doar onorariul cuvenit pentru serviciile prestate, deci atata vreme cat parata nu a prestat nici un serviciu nu se poate solicita plata vreunui onorariu
- lipseste negocierea dintre parti lucru ce rezulta din faptul ca parata ar fi trebuit sa mentioneze doar clauze legale si sa fie de buna credinta, respectiv sa nu profite de lipsa cunostiintelor juridice din partea reclamantului
- exista un dezechilibru contractual atata vreme cat parata nu si-a indeplinit atributiile asumate prin contract.
Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt:
- art. 1 alin. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
- art. 2 - „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. (2) Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia."
- art. 4 alin. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- art. 4 alin. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;
Sunt incidente de asemenea si disp. art. 3 lit. b si c din Directiva 93/13/CEE: „(b) „consumator" înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale; (c) „vânzător sau furnizor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată."
Ca si o prima concluzie raportul dintre cele doua parti poate fi analizat prin prisma dispozitiilor indicate mai sus, deci contractul se supune acestor texte.
Legat de lipsa negocierii, despre care reclamantul arata ca rezulta din faptul ca parata ar fi trebuit sa mentioneze doar clauze legale si sa fie de buna credinta, respectiv sa nu profite de lipsa cunostiintelor juridice din partea reclamantului, instanta retine ca aceasta conditie trebuie analizata si prin raportare la nulitatea si nelegalitate invocata fata de clauza de la art. 6 al contractului.
Textul indicat de reclamant, respectiv art. 29 din Legea 51/1995, se refera la obligatia clientului care a denuntat contractului de a achita onorariul aparatorului pentru serviiciile prestate. Art. 6 din contractul incheiat de parti face referire la plata onorariului prev. la art. 2.1 iar art. 2.1 face trimitere la art. 1. Coroborate aceste texte rezulta obligatia clientului care a denuntata unilateral contractul de a achita onorariul PENTRU SERVICIILE PRESTATE, servicii care consta in (fara a se limita la) redactare, semnare si/sau depunere acțiune, asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata precum si in procedurile prealabile in vederea rezilierii contractului nr. 31/25.10.2001 incheiat cu S.C. ARENELE ROMANE S.R.L si obligarea acesteia la plata sumei de 93.785,16 lei.
Afirmatia reclamantului cum ca parata nu si-ar fi indeplinit niciuna din obligatii, respectiv nu a depus si semnat actiunea, deci nu ar fi nici redactat-o, ca nu a fost de buna credinta si a profitat de lipsa cunostiintelor juridice din partea reclamantului este contrazisa de continutul actiunii inregistrata la dosar nr._:
- in cadrul actiunii reclamantul a indicat domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la sediul paratei
- daca reclamantul nu are cunostiinte juridice (asa cum se afirma in prezenta actiune) inseamna ca acesta nu putea motiva actiunea sa in drept, nu stia sa indice textele de lege si sa le coroboreze cu starea de fapt explicata, nu stia sa aminteasca de indeplinirea obligatiei parcurgerii procedurii anterioare depunerii actiunii, a medierii, obligatorie la acea data
- comunicarea invitatiilor la mediere s-au facut la data de 12.03.2013 si 18.03.2013, ceea ce inseamna ca inca la acea data reclamantul luase legatura cu un avocat care i-a explicat care este modalitatea de declansare a unui proces
- langa actiune a fost anexata delegatia aparatorilor
- legea nu interzice partii ca, in cazul in care aparator ales, sa nu semneze in nume propriu actiunea; sigur ca era de preferat ca in actiune sa se mentioneze numele si calitatea celui care reprezinta partea, asa cum cer disp. art. 194 lit. C din NCPC, dar instanta nu a inteles sa anuleze actiunea pentru lipsa acestor mentiuni, in conditiile prev. de art. 200 NCPC
- in contractul partilor una din obligatiile avocatului era aceea de a semna si/sau depune actiunea deci nu era necesar sa semneze si sa stampileze actiunea.
Prin urmare este evident ca inca anterior semnarii contractului de asistenta, respectiv cel putin din luna martie 2013, intre cele doua parti au existat discutii legate de obiectul actiunii ce urma sa fie depusa. Chiar daca clientul a renuntat la asistenta juridica pe viitor nu inseamna ca pentru consultatiile acordate si pentru redactare nu se percep onorarii deoarece acestea reprezinta servicii real prestate.
Legat de valoarea acestor servicii instanta retine ca in speta nu s-a invocat existenta unei disproportii intre onorariul solicitat si cel cuvenit. Pe de alta parte contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante, potrivit art. 1270 NCC, iar acestea nu au stabilit onorarii distincte pentru serviciile ce urmau sa el presteze. Mai mult, asa cum s-a aratat mai sus, acest contract nu contine vreo dispozitie contrara legii, deci nu este lovit de vreo nulitate in sensul reglementat de art. 1246 NCC.
Motivarea lipsei unei negocieri a contractului de catre parti este bazata in mare parte doar pe inserarea de catre parata in contract a unei clauze contrare legii (in opinia reclamantului) fara sa se faca referire la conditia impusa de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Nu s-a afirmat si nici nu s-a dovedit faptul ca reclamantul nu a inteles clauza prev. de art. 6 din contract ci s-a invocat ca aceasta este contrara legii; in aceasta situatie sanctiunea ar fi fost constatarea nulitatii acesteia si nu a vreunui caracter abuziv. Pe de alta parte aceasta clauza este foarte clara pentru orice persoana, chiar fara sa aiba cunostiinte juridice deoarece s-au folosit cuvinte uzuale (revocabil, denuntare, culpa, plata, onorariu, serviciu prestat). Mai mult, contractul a fost semnat din partea reclamantului de director, de responsabilul BFC, de o persoana din cadrul Serviciului achizitii publice si are viza CFP. Toate aceste persoane puteau negocia eventual onorariul stabilit cu aparatorii.
Nu s-a dovedit in cauza nici suspiciunea actualei conduceri a reclamantului cum ca acest contract a fost incheiat de fostul director in coniventa cu parata, in vederea agrearii unor clauze menite sa păgubească bugetul reclamantei. Oricum acest aspect nu avea nicio relevanta asupra analizarii clauzei indicate ca fiind abuziva.
Legat de existenta unui dezechilibru contractual deoarece parata solicita plata unor servicii desi nu si-a indeplinit atributiile asumate prin contract:
Asa cum s-a aratat mai sus parata si-a indeplinit o parte din obligatii iar onorariul a fost unul global, fara sa se stabileasca sume pentru fiecare serviciu prestat.
Faptul ca partile au semnat contractul ulterior depunerii actiunii nu are nicio relevanta in cauza doarece potrivit art. 1166 si 1174 NCC acest contract este unul consensual, ce s-a format prin simplu acord de vointa al partilor. Dovada ca a existat anterior un acord rezulta din serviciile prestate de parata pentru promovarea actiunii.
F. de cele de mai sus instanta, apreciind ca actiunea este neintemeiata, o va respinge.
F. cheltuieli de judecata, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge actiunea civila formulata de reclamantul C. S. N. "S. POLIVALENTA" BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Piscului nr. 10, Sector 4, telefon_, fax_, Cod fiscal RO_, cont nr. RO51TREZ70420G335000_ deschis la Trezoreria Sector 4, reprezentat prin director - dipl. ing. O. Bitu, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la S.C.A. I. si Asociații, cu sediul in București, ., ., prin avocat C. P. impotriva paratei S.C.P.A. C. SI ASOCIAȚII, cu sediul in București, .. 41, Sector 2, C. RO972604, CUI RO30972604, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Bld. M. E. nr. 7, .-2, Sector 1, reprezentată legal de E. P..
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Red.teh.red. HCC/DR, 2ex, 26.02.2015
| ← Pensie întreţinere. Încheierea nr. 24/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4659/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








