Acţiune în constatare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 10136/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 08.10.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „acțiune în constatare-nulitate absolută act” privind pe reclamanta S.C. M. V. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR-DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, a răspuns pentru reclamantă, apărătorul ales, avocat P. C.-C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 44 din dosar, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei- acțiune în constatare-nulitate absolută act, stadiul judecății- primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare-nelegal îndeplinită, întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanta nu a fost restituită la dosarul cauzei, precum și faptul că la data de 25.06.2015, pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice București, a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, întâmpinare, și că la data de 07.07.2015, tot prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei, răspuns la întâmpinare, după care:
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu reclamanta față de dispozițiile art. 172 C.proc.civ., cât și față de prezența apărătorului ales.
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București.
Apărătorul ales al reclamantei invocă dispozițiile art. 111 C.pr.civ., arătând că sediul societății reclamante se află în sectorul 2, astfel că în prezenta cauză competența teritorială revine Judecătoriei Sector 2 București.
Instanța precizează că a fost pusă în discuție excepția necompetenței materiale și nu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 București.
Apărătorul ales al reclamantei precizează că în ce privește competența materială invocată, competentă să soluționeze prezenta cauză este tot Judecătoria Sector 2 București.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 05.05.2015 sub nr._, reclamant S.C. M. V. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a formulat acțiune în constatarea nulității absolute a documentului intitulat „act constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului de stat nr. 1924/30.10.2001” întocmit de Direcția G. a Vămilor, Vama Târguri și Expoziții București, precum și a actelor subsecvente întocmite în baza sau cu referire la respectivul document.
În motivare, în esență, reclamanta a arătat că la 25.07.2000 s-a depus la Vama Târguri și Expoziții, Declarația Vamală de Import Temporar nr. I_/2000, cu privire la importul temporar al unui autoturism justificat de încheierea unui contract de leasing extern pentru auto VW Passat V6, contract încheiat cu Porsche Leasing AG Austria în calitate de proprietar al bunului. În noaptea de 31.07.-01.08.2000 bunul a fost furat. La 30.11.2001 Biroul vamal Târguri și Expoziții, constatând că nu a fost anunțată la organul vamal competent încheierea importului temporar al autoturismului, a demarat verificări cu privire la situația bunului. Prezentându-se documentele ce atestau dispariția bunului și stingerea datoriei vamale, s-a încheiat procesul-verbal prin care s-a aplicat o amendă contravențională pentru nedepunerea declarației de încetare a importului temporar în termenul legal, fără alte măsuri complementare. La aceeași dată, Biroul Vamal Târguri și Expoziții a întocmit și actul contestat prin prezenta, prin care a stabilit taxe vamale pentru autoturismul furat, în sarcina victimei furtului, reclamanta.
Termenul de prescripție a executării acestui document a început să curgă la 01.01.2002 și s-a împlinit la 01.01.2007, însă la 25.03.2008 pârâta a emis Decizia nr. 7672 prin care a calculat majorări. În anul 2011 se confirmă împrejurarea privind dispariția bunului, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală în privința numitului G. C. A., la care fusese găsit autoturismul furat, căruia i se modificare . șasiu. Pentru auto furat s-au efectuat formalități de import definitiv achitându-se accize și taxe vamale. Fiind vorba de unul și același autoturism, iar pentru acesta s-a perceput deja o taxă vamală, taxa a fost deja achitată, nefiind datorată.
Actul de constatare atacat este nul absolut întrucât datoria este stinsă prin distrugerea sau pierderea mărfurilor. Plata taxelor vamale pentru autoturismul modificat confirmă implicit îndeplinirea obligației de plată a taxelor vamale datorate în 2000.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 35 și 111 C.proc.civ.
Nu s-au propus probe.
Deși legal citată, pârâta A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI nu a formulat întâmpinare.
Pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei și declinarea cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ.
În motivare, pârâta a arătat că reclamanta a supus analizei instanței legalitatea și temeinicia unui act administrativ reprezentat de AC nr. 1924/30.10.2001 la instanța de executare, nu la instanța de contencios administrativ competentă în înțelesul legii contenciosului administrativ.
În drept, a invocat art. 205-208 C.proc.civ.
Pârâta a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2, invocată de către pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În temeiul art.248 și art.132 din C.proc.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a documentului intitulat „act constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului de stat nr. 1924/30.10.2001”, litigiul fiind de competența instanței de contencios administrativ, instanța competentă să judece în această materie fiind Tribunalul București conform art. 95 pct. 4 C.proc.civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art.248 alin.1 și art.129 pct.2 și, potrivit art.132 alin.1 și alin.3 C.proc.civ., instanța va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 2 București, și va declina competența judecării cauzei în favoarea Tribunalul București, dosarul urmând a fi înaintat de îndată acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant S.C. M. V. S.R.L. având CUI RO_ și J_, cu sediul în București, sector 2, .. 8, . în contradictoriu cu pârâtele A. NAȚIONALĂ A VĂMILOR, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 6, .. 34-40 și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI având CUI_, cu sediul în București, sector 2, ., în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
5 ex./19.10.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 08/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 206/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








