Acţiune în constatare. Sentința nr. 724/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 724/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 724/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.724
Ședința publică din data de 23.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. N. C.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare-clauze abuzive, pretenții, obligație de a face privind pe reclamanții Ș. M. și Ș. M. V. în contradictoriu cu pârâta .>
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții reprezentați prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, la fila 6, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 24.09.2014, reclamanții au depus la dosar, precizare la acțiune și au certificat în conformitate cu originalul înscrisurile comunicate la dosarul cauzei, îndeplinind astfel obligațiile stabilite de instanță în cadrul procedurii prealabile.
La data de 07.01.2015, pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, filele 74-81.
În ședință publică, instața invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței, bazat pe faptul că pretenția reclamanților privind înghețarea cursului valutar este un capăt de cerere neevaluabil în bani, precum și alte clauze pentru care se solicită nulitatea, iar în subsidiar obiectul cererii depășește suma de 200.000 lei, cu consecința declinării cauzei, în favoarea Tribunalului București, ca instanță competentă.
Reclamanții prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței și depun un set de înscrisuri, reprezentând raport de expertiză contabilă extrajudiciară, filele 86-99.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe aspectul excepției necompetenței materiale a instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 17.07.2014 sub dosarul nr._, reclamanții S. M. și S. M. V. în contradictoriu cu pârâta BANCA B., a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a clauzelor din contractul HL16674/15.11.2007, respectiv art. 4.1, 4.5, 4.10, 5.2, 5.4, 5.5, 5.8, 5.9, 7.1, 7.3, 8.4; art. I pct. 1, 2, 3, 6, 7, 8, 9 din actul adițional nr. 1/06.04.2011; art. 3.1, 3.2, 3.3, 3.4 din anexa nr. 1 a actului adițional; art. 1, 2 pct. 2 al actului adițional, întrucât cuprind clauze abuzive; să se constate ca abuzivă obligația la plata contravalorii ratelor și comisioanelor lunare la o valoare mai mare decât rata de schimb a valutei în care creditul a fost acordat la momentul acordării acestuia, urmare a denominării CHF; să fie modificat contractul în sensul în care contravaloarea ratelor lunare să fie raportata la rata de schimb utilizată în momentul în care împrumutul a fost acordat; obligarea pârâtei să emită noi grafice de rambursare; restituirea sumelor nedatorate, dobândă legală pentru sumele plătite nedatorat și cheltuieli de judecată.
În esență, reclamanții au arătat că sunt abuzive clauzele reclamate, fiind îndeplinite condițiile Legii nr. 193/2000 pentru a dispune în sensul arătat.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 193/2000, art. 194 c. proc. civ., OUG nr. 50/2010, Directiva nr. 93/13/CEE, Cazul C26/13. La dosar, reclamanții au anexat un set de înscrisuri, în dovedire.
La data de 07.01.2015, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune anularea clauzelor indicate și obligarea pârâtei la conduita solicitată; a mai invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru ratele percepute anterior termenului de 3 ani de la momentul formulării cererii.
La dosar, pârâta a anexat un set de înscrisuri în dovedire și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța a pus în discuție, la termenul de judecată din data de 23.01.2015, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
I. Unele capete ale cererii de chemare în judecată sunt evaluabile în bani (cele privind anularea unor clauze contractuale evaluabile în bani – art. 4.10, 5.5, 7.1 din contract și cele privind obligarea pârâtei la restituirea unor sume de bani), în timp ce altele nu sunt evaluabile, iar, dacă s-ar considera că sunt evaluabile, acestea se raportează la un debit ce depășește pragul valoric de_ lei (cele privind anularea unor clauze contractuale neevaluabile în bani – restul articolelor reclamate de părți, inclusiv cel privind înghețarea cursului).
Dispozițiile din a doua categorie a căror anulare s-a solicitat nu sunt evaluabile în bani, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri (primele două), respectiv a treia este o operațiune matematică.
Potrivit art. 94 lit. j) și h) C. proc. civ., judecătoriile judecă cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, precum și orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la_ lei inclusiv. Interpretate dispozițiile per a contrario, rezultă că judecătoria nu judecă cererile privind alte obligații decât cele de a face sau a nu face neevaluabile în bani, respectiv cele care se raportează la debite ce depășesc pragul de_ lei (la data de 17.07.2014, momentul sesizării instanței, potrivit graficului de rambursare, reclamanții mai aveau de achitat suma de_ CHF x 3,6582 lei – cursul din 17.07.2014 –, adică_ lei).
Dispozițiile art. 95 alin. 1 C. proc. civ. stabilesc că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Obligația de a face presupune îndatorirea debitorului unui raport juridic da a săvârși anumite fapte, acțiuni, lucrări sau servicii, iar în cazul obligației de a nu face, debitorul are îndatorirea de a se abține de la săvârșirea unuia sau mai multor acte sau fapte determinate.
În calificarea unei obligații ca fiind de a face sau au nu face, relevante sunt și dispozițiile art. 1073 și urm. C. civ. (dispoziții preluate de art. 1528 – 1529 și art. 1536 C. civ.) relative la modalitatea de executare a obligațiilor de a face sau nu face. În cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația, iar în cazul obligației de a nu face creditorul poate cere instanței să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligației, pe cheltuiala debitorului.
Cum pretențiile reclamanților nu se încadrează în conținutul unei obligații de a face sau a nu face, astfel cum sunt definite conceptele mai sus, cum hotărârea judecătorească prin care instanța se va pronunța asupra clauzelor abuzive are caracter constitutiv – trăsătură specifică a unor acte juridice prin efectul cărora se creează noi drepturi subiective –, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății privind anularea clauzelor indicate ca neevaluabile – sau care se raportează la un debit ce depășește pragul de_ lei – nu se încadrează la dispozițiile art. 94 lit. j) și h) C. proc. civ..
Potrivit art. 99 alin. 2 C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Având în vedere cele reținute mai sus, respectiv faptul că o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani – sau care se raportează la un debit ce depășește pragul de_ lei –, fapt ce atrage competența Tribunalului în condițiile art. 94 lit. h) și j), că, potrivit art. 99 alin. 2 C. proc. civ., capetele principale de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun, fapt ce duce la determinarea competenței în funcție de instanța de grad mai înalt, având în vedere că art. 94 C. proc. civ. nu prevede competența judecătoriei pentru soluționarea lor, în temeiul art. 95 alin. 1 C. proc. civ. competența aparține tribunalului.
Pentru motivele arătate, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În același sens este și practica instanței sesizate cu soluționarea conflictelor negative de competență – Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială, sentința comercială nr. 48/10.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ și aceeași instanță dosarul nr._, sentința civilă nr. 74/ 13.11.2014.
II. Față de motivele de fapt și temeiul de drept invocat de reclamanți, instanța reține că acesta a formulat o acțiune în materia protejării drepturilor consumatorului, Judecătoria Sectorului 2 București nefiind așadar competentă să soluționeze acțiunea, în condițiile legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în cadrul art.94 pct.1 c. proc. civ., care reglementează competența de primă instanță a judecătoriei, că aceste litigii intră în competența lor.
Astfel, este de subliniat că după . Noului Cod de procedură civilă, tribunalul a devenit instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, având competența să soluționeze orice cerere care nu este dată de lege în competența altei instanțe, nefiind așadar necesară o prevedere specială în acest sens.
Competența tribunalului rezultă din prevederile art.95 pct.1 c. proc. civ., text legal care stabilește totodată și competența sa generală, în condițiile în care legiuitorul a exclus din sfera de competență a tribunalului cererile date prin lege în ”competența altor instanțe”, fiind vorba așadar nu doar de instanțele judecătorești, ci și de orice alte organe cu activitate jurisdicțională.
Față de dispozițiile art.95 pct.1 și ale art.94 pct.1 lit.j) c. proc. civ., se poate observa că există două criterii în raport de care se determină competența de primă instanță a tribunalului, și anume, criteriul privind inexistența unei dispoziții legale prin care o cerere să fie atribuită în competența unei anumite instanțe și criteriul valoric.
Raportând situația din prezenta cauză la cele două criterii, instanța reține inaplicabilitatea criteriului valoric, atât în considerarea conținutului normei de la art.94 pct.1 lit.j) c. proc. civ. care privește orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, cât și a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 care nu prevăd în mod expres cui aparține competența de soluționare a litigiilor în materia specială a protecției drepturilor consumatorului.
În acest sens, este de subliniat că fiind vorba de un domeniu reglementat de o lege specială în cuprinsul căreia nu este prevăzută competența de primă instanță a judecătoriei, nu există nicio rațiune pentru a considera că în materia protecției drepturilor consumatorului sunt incidente dispozițiile referitoare la criteriul valoric pentru delimitarea ariei de competență a celor două instanțe.
Astfel, sintagma indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști” are tocmai rolul de a evidenția caracterul de litigiu de drept comun, iar nu de litigiu specializat. În cazul în care s-ar fi urmărit prin textul art.94 pct.1 lit.j) c. proc. civ. doar o delimitare la nivel valoric a competenței, fără a se ține seama de natura litigiului, sintagma indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști nici nu ar mai fost necesară, fiind suficient să se scrie orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei, inclusiv.
De altfel, dacă legiuitorul intenționa să confere judecătoriilor competența de soluționare în primă instanță a acestor litigii ar fi prevăzut în mod expres aceasta, procedând la modificarea în mod corespunzător a prevederilor Legii nr. 193/2000, date fiind particularitățile materiei și importanței litigiilor de acest fel.
În acest sens, mutatis mutandis, este și practica Tribunalului București în materie de drepturi de autor; a se vedea dosarul Judecătoriei Sectorului 2 București nr._/300/2013, înregistrat sub nr._/3/2014 de Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Ș. M. având CNP:_ și Ș. M. V. având CNP:_, ambii cu domiciliul ales la C.. Av. S. G. C. în București, ., ., . în contradictoriu cu pârâta . sediul în București, ..6A, sector 2, înregistrată sub nr.J_, având CUI_/1992, cont bancar RO18BPOS_RON08 deschis la B. SA, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
Red./tehred./A.N.C./M.C./5ex./19.02.2015
| ||||||||
| ||||||||
|
CĂTRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.724 din data de 23.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 2 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca obiect acțiune în constatare-clauze abuzive, pretenții, obligație de a face privind pe reclamanții Ș. M. și Ș. M. V. în contradictoriu cu pârâta . favoarea Tribunalului București, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un număr de …. file, compus din 1 volum.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 09-09-2015,... | Pretenţii. Sentința nr. 4794/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
