Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 12214/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința Publică din data de 12.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. A. P.

Grefier: O. D.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare - suspendare executare formulată de contestatorii . și C. G., în contradictoriu cu intimata O. F. Z.R.T.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având în vedere solicitarea apărătorului contestatorilor, a amânat pronunțarea la data de 12.11.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 21.11.2014 sub nr._/299/2014, contestatorii ., C. G. in contradictoriu cu intimata O. F. ZRT au aratau ca inteleg sa formuleze contestatie la executare impotriva executarii silite pornite la cererea intimatei in baza titlului reprezentat de biletul la ordin din data de 14.12.2007 solicitand anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, anularea executarii silite insasi ce face obiectul dosarului de executare nr. 43/2014 aflat pe rolul B. D. M. S. A., constatarea nulitatii titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin din data de 14.12.2007, anularea tuturor actelor de executare efectuate in cadrul dosarului de executare nr. 42/2014 aflat pe rolul B. D. M. S. A., suspendarea executarii silite si admiterea prescriptiei dreptului la executarea silita.

In motivare, au aratat ca la data de 14.12.2007 s-a incheiat cu O. Leasing Romania IFN SA contractul de leasing financiar nr. 2086/14.12.2007 si ca . si-a indeplinit obligatiile de plata pana in luna mai 2010. La data de 04.12.2010, autovehiculul ce facea obiectul contractului de leasing a fost implicat ., finantatorul refuzand acordarea unei imputerniciri pentru repararea acestuia, astfel incat autoturismul a ramas blocat in service. A precizat contestatoarea ca a fost informata de rezilierea contractului prin email si ca faptul ca bunul nu a fost recuperat din service de catre creditoare si ca in prezent acesta este de negasit, naste o situatie litigioasa impotriva unitatii service si nicidecum impotriva acesteia, precizand ca polita de asigurare casco a fost achitata in mod constant, pentru ca intimata sa aiba posibilitatea intoarcerii in regres in vederea recuperarii unui eventual prejudiciu. S-a mai solicitat sa se constate ca suma de 2.238.500 lei nu este certa, lichida si exigibila si s-a precizat ca creditoarea a mai inregistrat inca un dosar de executare ( nr. 42/2014) avand ca obiect recuperarea creantei in valoare de 3937,91 euro, in baza contractului de leasing in cauza, creanta a carei lichiditate si certitudine nu este dovedita nici in acea situatie, astfel incat a aratat ca este abuziva si neintemeiata punerea in executare si incercarea de recuperare a doua sume atat de mari, nascute in cadrul unui singur raport contractual.

In drept, a invocat art. 650, 705, 711, 714, 718, 818 NCPC.

In sedinta publica de la data de 12.01.2015, contestatorii au precizat ca prezenta contestație privește doar biletul la ordin.

In dovedire, s-au depus la dosar inscrisuri.

Intimata a depus la data de 17.02.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate arătând în esență că aceasta are o creanță, certă, lichidă și exigibilă și că nu a intervenit prescripția.

În drept, a invocat disp. art.1568, 1578 C.civ., art.4 Legea nr.193/2000.

Prin sentința civilă nr.254/12.01.2015 Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei Judecătoriei sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 07.04.2015 sub nr._ .

Prin încheierea din data de 30.07.2015 instanța a respins ca inadmisibilă excepția de conexitate, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul acesteia.

Atât în ședința din data de 12.01.2015, cât și la termenul din data de 03.09.2015 contestatoarea și-a precizat cererea arătând că prezenta contestație privește doar biletul la ordin și nu solicită anulara actelor de executare din dosarul de executare nr.42/2014 al B. D. M. S. A..

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 14.12.2007 contestatoarea . a emis în favoarea intimatei Biletul la Ordin fără protest, pentru suma de 22.385 lei, cu scadența la 13.10.2011. (f.25). Acest Bilet la ordin a fost refuzat la plată la data de 13.10.2011, din lipsa de disponibil.

Intimata a formulat în data de 02.10.2014 cerere de executare silită (f.13), formându-se dosarul execuțional nr. 43/2014 al B. D. M. S. A., în cadrul căruia a fost obținută, în data de 17.10.2014, încheierea de încuviințare a executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 2 București (f.17).

Prin încheierea din data de 05.11.2014 au fost stabilite cheltuieli de executare în sumă de 2.468,50 lei (f.16).

Prin somația nr.43/05.11.2014 (f. 15), li s-a pus în vedere contestatorilor să plătească suma de 24.853,50 lei cu titlu de debit și cheltuieli de executare.

Conform art. 712, alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

În ceea ce privește apărarea contestatorilor referitoare la faptul că în cauză a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța o consideră neîntemeiată având în vedere că:

Potrivit art. 706 alin.1 C.proc.civ. Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani

Așa fiind și având în vedere că executarea a fost pornită în baza Biletului la Ordin emis la data de 14.02.2007 și scadent la data de 13.10.2011, iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 02.10.2014, în termenul de prescripție, instanța reține că în cauză nu a intervenit prescripția executării silite în cadrul dosarul de executare nr.43/2014 al B. D. M. S. A..

Celelalte apărări ale contestatorilor referitoare la prescripția executării raportat la contractul de leasing, nu pot fi primite de către instanță întrucât executarea a fost începută în baza unui bilet la ordin care avea scadența stabilită la data de 13.10.2011, și nu în baza contractului de leasing, care se execută separat și cu o existență de sine stătătoare.

De asemenea, instanța constată că sunt neîntemeiate susținerile contestatorilor privind stabilirea datei scadenței, întrucât potrivit art.3 lit.b din convenția cu privire la biletele la ordin nr.2086/14.12.2007 rubrica referitoare la scadență putea fi completată de finanțator oricând, la libera sa alegere cu orice dată pe care o consideră adecvată, cu condiția ca această dată să fie ulterioară datei emiterii biletului la ordin. Totodată, se constată că scadența Biletului la ordin a fost stabilită raportat la graficul de rambursare a ratelor prevăzut în anexa B la contractul nr.2086/14.12.2007 (f.19-20).

În ceea ce privește apărările contestatorilor referitoare la faptul că intimata nu ar avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, instanța o consideră neîntemeiată având în vedere că:

Potrivit art.63 Legea nr.58/1934 în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19. Excepțiunile personale vor trebui să fie de grabnică soluțiune și întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă. Excepțiunile cambiale trebuiesc propuse la primul termen de înfățișare. Prin primul termen de înfățișare se înțelege primul termen la prima instanță, când procedura fiind îndeplinită, părțile pot pune concluzii în fond, chiar daca pârâtul sau oponentul nu se prezintă.

Conform art.19 persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului.

În cauză, contestatorii nu au prezentat nicio dovadă scrisă menită să susțină excepția potrivit căreia s-a lucrat cu știință în paguba lor (art.19). Or, în raporturile comerciale buna credință este prezumată, reaua-credință trebuie dovedită. Mai mult, petenta nu a contestat că a emis acest BO, a arătat numai că a fost emis în alb.

Așa fiind și având în vedere că biletul la ordin depus la dosar este completat pentru suma de 22.385 lei, cuprinde semnătura emitentului, respectiv contestatoarea din prezenta cauză, precum și celelalte mențiuni obligatorii pentru a fi valabil, conform art.104-106 Legea nr.58/1934, instanța reține că susținerile contestatorilor, potrivit cărora titlul executoriu nu cuprinde o creanță certă, lichidă si exigibilă, în sensul art.663 Cod pr. civ., sunt neîntemeiate.

Față de cele menționate anterior, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea având ca obiect contestație la executare - suspendare executare formulată de contestatorii . cu sediul ales la SCPA M., L. și Asociații, .. 12, ., . și C. G. cu domiciliul ales la SCPA M., L. și Asociații, .. 12, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata O. F. Z.R.T. cu sediul în sector 1, București, .. 79, ..

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. P. D. O.

Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/04.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI