Contestaţie la executare. Sentința nr. 8879/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8879/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 8879/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.8879
Ședința Publică din data de 14.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. D.
GREFIER: M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea . pe intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit la ambele apelări ale cauzei.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Constatând că s-a formulat cerere de judecare în lipsă, instanța dispune continuarea judecării cauzei.
Instanța constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP este admisibilă ca urmare a modificării cadrului procesual prin menținerea în calitate de intimată a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în condițiile în care art. 15 alin.1 din HG 520/2013 prevede faptul că Direcția Generală Antifraudă Fiscală este o structură din cadrul ANAF fără personalitate juridică.
Verificându-și competența din oficiu în temeiul art. 131 alin.1, art. 94 pct.3 și art. 714, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc. civ., instanța o încuviințează atât pentru contestatoare cât și pentru intimată și nemaifiind alte cereri prealabil formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 C.proc.civ., declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2014, contestatoarea . formulat în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, contestație la executare împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/28.10.2014, primită prin adresa de înființare a popririi asigurătorii nr._/29.10.2014 prin care i s-a adus la cunoștință o obligație fiscală de 211.960 lei, reprezentând TVA șiimpozit pe profit datorat de S.C. HYTECH C. S.R.L.
În motivarea cererii s-a susținut, în esență, că nu a avut niciodată legături comerciale cu numita ..
In drept, au fost invocate prev. art. 172-173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 4-11).
Instanța, prin rezoluție administrativă, a dispus emiterea unei adrese către intimata Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București pentru comunicarea actelor din dosarul fiscal, relațiile fiind comunicate și anexate la dosar odată cu întâmpinarea depusă prin serviciul registratură al instanței la data de 05.02.2015, prin care invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
La termenele din datele de 18.05.2015 și 14.09.2015, instanța a admis excepția lipsei calității prcesuale pasive a intimatei DGRFP, constatând că intimată în cauză este ANAF, conform art. 15 al. 1 din HG nr. 520/2013.
În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
Intimata ANAF a emis la data de 29.10.2014 în privința contestatoarei . adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra pretinselor sume datorate numitei . de către contestatoare (f. 27), consecință a emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii la data de 28.10.2014 cu privire la bunurile din patrimoniul numitei . (f. 36-43), stabilind obligații de plată în sumă de 211.960 lei, cu titlu de TVA și impozit pe profit datorate de numita ..
Speței de față îi sunt incidente dispozițiile art. 27 al. 1 lit. b cu ref. la art. 149 C.fisc., art. 712 C.proc.civ., art. 129, art. 172 și urm. C.proc.fisc.
Raportând dreptul incident situației de fapt reținute, cu luarea în considerare a înscrisurilor din dosarul de executare, se desprinde concluzia potrivit căreia creanța fiscală stabilită că ar fi datorată de contestatoare în calitate de terț poprit, în suma de 211.960 lei care ar reprezenta impozit pe profit și TVA, nu este datorată, motiv pentru care instanța constată că acțiunea contestatoarei este întemeiată.
Astfel, singurele înscrisuri care ar putea constitui un început de dovadă a legăturilor comerciale existente între contestatoare și numita . (legături pe care contestatoarea nu le recunoaște, susținând că ar exista o confuzie între denumirea debitoarei și denumirea .) sunt reprezentate de adresa internă emisă de structura Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul intimatei cătrev Administrația Sectorului 2 București, prin care acesta din urmă este informată cu privire la eventuale relații comerciale existente între terțul poprit și debitoare în perioada noiembrie 2013 – iunie 2014, adresă la care este atașat și un extras dintr-un tabel cuprins în declarația 394 atribuit de intimată contestatoarei, dar făsă să conțină vreo semnătură prin care contestatoarea să-și fi asumat conținutul înscrisului.
Din interpretarea dispozițiilor art. 194 lit. e cu ref. la art. 150 al. 2 C.proc.civ., copiile după înscrisuri trebuie să fie certificate pentru conformitate cu originalul. Examinând înscrisurile depuse la dosar, de către creditoare, instanța reține că nici înscrisurile depuse de contestatoare, dar nici adresa internă sus-menționată și tabelul anexat prin care acesta înțelege să facă dovada faptului că ar fi existat relații comerciale între cele două societăți nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, ci sunt copii simple ale înscrisurilor. Ori, tocmai prin aplicarea mențiunii că este conform cu originalul, însoțită de semnătura olografă a persoanei semnatare persoana semnatară își asumă veridicitatea mențiunii de conformitate.
Deși intimata avea cunoștință de faptul că are obligația să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse în susținerea cererii, aceasta din urmă nu a certificat pentru conformitate cu originalul adresa internă și tabelul depuse la dosar (f. 31-32). Se poate observa și faptul că toate celelalte înscrisuri esențiale din dosarul intimatei au fost certificate și semnate pentru conformitatea lor cu originalul (f. 27, 36-43).
Din cuprinsul prevederilor art. 292 al. 2 C.proc.civ., prin interpretarea acestui text legal prin aplicarea argumentului a fortiori, precum și pentru identitate de rațiune, rezultă că depunerea unor înscrisuri în copii necertificate pentru conformitate cu originalul, se sancționează cu neluarea lor în seamă, cu alte cuvinte adresa și tabelul nu există la dosarul cauzei, după cum nu s-a făcut nicio altă dovadă a relațiilor comerciale presupus a fi întreținute de contestatoare cu numitei . pe perioada noiembrie 2013 – iunie 2014, pentru ca societatea contestatoare să aibă calitate de terț poprit în raporturile cu debitoarea și cu intimata – creditoare.
Pentru cele de mai sus, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatoarea contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, va dispune anularea adresei de înființare a popririi asigurătorii nr._/29.10.2014 și a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/28.10.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de contestatoarea ., cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ..
Dispune anularea adresei de înființare a popririi asigurătorii nr._/29.10.2014 și a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/28.10.2014.
Prezenta sentință se atacă numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi: 14.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.N.D./ex
| ← Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 04-11-2015,... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 09-09-2015,... → |
|---|








