Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din 27-11-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 13167/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 27.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. –O. C.
Grefier: C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor, pensie de întreținere privind pe reclamantul A. M. E. în contradictoriu cu pârâta Orbețu E..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.11.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.02.2015, reclamantul A. M. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ORBEȚU E., exercitarea autorității părințești asupra minorului A. M. E. de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorului la tată, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a minorului. În cazul în care instanța nu va stabili locuința minorului la tată, se solicită stabilirea unui program de vizitare în conformitate cu recomandările publicate de Asociația Română pentru Custodie Comună.
În motivare, s-a arătat în esență că părțile s-au căsătorit la data de 11.07.2003, având un copil, pe A. M. E., născut la 09.02.2004. Căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr.8975/22.10.2008, minorul fiind încredințat spre creștere și educare mamei. Prin aceeași sentință tatăl a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 625 lei lunar până la majoratul minorului.
Reclamantul a arătat că în anul 2009 s-a căsătorit cu A. C., aceștia având împreună 3 copii minori: I. E., ns. la 25.06.2009, M.-E., ns. la 14.07.2010 și L. - R., ns. la 08.01.2015.
A mai susținut reclamantul că, împreună cu actuala soție, au încercat să îl facă pe E. să se simtă parte din familia lor, să nu se simtă neglijat, să aibă o relație normală atât cu părinții, cât și cu frații.
În primăvara lui 2014 reclamantul, soția și cei trei copii ai lor s-au mutat în orașul Otopeni, într-o casă cu trei nivele, unde E. are o cameră a lui. Minorul a locuit acolo pentru diferite perioade de timp, fiind foarte atașat și încântat de noua familie, precum și de camera sa.
Întrucât prin sentința de divorț nu a fost stabilit un program de vizitare bine definit, mama minorului manifestă un comportament abuziv de fiecare dată când tatăl dorește să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul. Totodată, când se pune problema efectuării unor excursii în străinătate, pârâta își dă acordul în ultimul moment, după lungi discuții, punându-l pe reclamant într-o situație dificilă.
Reclamantul a mai arătat că mama minorului îl supune pe acesta unui abuz emoțional, supărându-se de fiecare dată când copilul dorește să își prelungească vizita la tată, ajungând chiar să îi arunce lucrurile în stradă și să îi spună să nu se mai întoarcă la ea niciodată.
Pentru aceste motive, reclamantul consideră că se impune ca exercitarea autorității părintești să se realizeze în comun, iar locuința minorului să fie stabilită la tată. În cazul în care instanța nu va stabili locuința la reclamant, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și stabilirea unui program de vizitare.
În ceea ce privește cheltuielile de întreținere a minorului, reclamantul a arătat că mama minorului este angajată legal, însă nu cunoaște detaliile și natura muncii ei.
În drept, au fost invocate disp. C.civ., C.proc.civ.
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri (f.9-21).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 80 lei, conform chitanței depuse la fila 21.
La data de 02.04.2015 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că prin sentința civilă nr.8975/22.10.2008 s-a desfăcut căsătoria dintre părți, reținându-se comportamentul violent al pârâtului față de reclamantă. Minorul M. – E. a fost martor la actele de violență fizică și verbală la care a fost supusă mama sa.
Pârâta a mai arătat că reclamantul este violent și cu actuala familie, E. fiind martor la comportamentul abuziv al pârâtului.
Pârâta a susținut că alături de ea minorul beneficiază de tot suportul material și afectiv de care acesta are nevoie, iar încredințarea copilului către tată ar pune în pericol dezvoltarea fizică și psihică a acestuia. În sprijinul acestor afirmații, pârâta a relatat mai multe incidente din viața lui E. în care tatăl a avut un comportament necorespunzător (de ex, minorul ar fi fost tuns cu forța de către tatăl său, care nu este de acord ca acesta să poarte părul lung; totodată, minorul a fost înscris la afterschool-ul clubului de înot de către reclamant, fapt ce l-a determinat pe copil să se simtă abandonat). În urma acestor incidente, la sugestia reclamantului și a soției acestuia, minorul a fost dus la un psiholog, care a recomandat ca tatăl să petreacă timp efectiv cu minorul atunci când îl ia în vizită și nu să-l lase în grija soției, a bunicii sau să-l responsabilizeze cu grija fraților mai mici.
În ceea ce privește relația minorului cu soția reclamantului, pârâta a arătat că aceasta nu este una bună, că A. C. este nemulțumită de faptul că se încearcă transformarea ei în mama minorului și că a fost chiar violentă față de copil, fapt confirmat de minorul M. – E..
Cu privire la bunicii paterni s-a arătat că minorul este nesupravegheat când rămâne în grija acestora, nu i se respectă programul de masă, este lăsat să stea la televizor până la unu – două dimineața.
Pârâta a mai arătat că nu s-a opus ca minorul să interacționeze cu reclamantul și familia acestuia, fapt recunoscut chiar prin cererea de chemare în judecată, unde s-a arătat că E. vine deseori la locuința tatălui din Otopeni unde chiar a locuit pentru diverse perioade de timp.
În ceea ce privește contribuția materială a reclamantului la cheltuielile de creștere și educare a minorului, pârâta a arătat că ea s-a ocupat în exclusivitate de toate cheltuielile ocazionate de activitățile școlare și extrașcolare ale minorului. Mai mult, a susținut pârâta că reclamantul are această atitudine doar față de E., în timp ce frații acestuia beneficiază de sprijin material din partea tatălui.
Pârâta a arătat că este de acord cu stabilirea unui program de vizitare pentru reclamant, însă este de părere că cel propus de acesta ar fi nerealist, având în vedere activitățile desfășurate de minor. Prin întâmpinare pârâta a propus un program de vizitare mai restrâns, care să nu interfereze cu celelalte activități ale minorului.
În drept, au fost invocate disp. C.civ., C.proc.civ.
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri (f.44-60).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 100 lei, conform art.15 lit.b din OUG 80/2013.
La data de 06.05.2015 pârâtul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, motivat, înlăturarea susținerilor din cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiate.
În cauza de față, instanța a dispus efectuarea unor referate de anchetă socială la domiciliul părților (f.134, 136), precum și a uni raport de evaluare psihologică a minorului (f.181 și urm.)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, căsătoria dintre părți a fost desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr.8975/22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2008, definitivă și irevocabilă prin neapelare (f.9-12).
În urma divorțului, minorul A. M. – E. a fost încredințat mamei spre creștere și educare. În prezent pârâta și copilul locuiesc în București, ..16, sector 2, astfel cum rezultă din referatul de anchetă socială depus la fila 136 din dosar.
În drept, cu privire la exercitarea autorității părintești în privința minorului, instanța reține că, potrivit art. 483 Cod civil, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, revenind, în principiu, în egală măsură, ambilor părinți. În acest sens, art. 487 cod civil stabilește că părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
Prin urmare, în această materie, legiuitorul a instituit principiul codeciziei, autoritatea părintească exercitându-se cu privire la minorul rezultat din căsătorie, ca regulă, de către ambii părinți, acestora revenindu-le deopotrivă, răspunderea pentru creșterea copilului.
În consecință, exercitarea exclusivă a autorității părintești cu privire la copilul minor rezultat din căsătorie constituie o excepție de la regulă, de strictă interpretare și aplicare, care își găsește incidența, doar în condițiile probării unor motive temeinice, apte să justifice scindarea ocrotirii copilului, în interesul superior al acestuia din urmă.
Totodată, în acord cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Principiul ocrotirii interesului superior al copilului este prevăzut în mod expres și de art. 263 Cod civil, conform căruia orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
În cauza de față, instanța reține că nu s-a făcut dovada existenței unor motive temeinice care să justifice exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către una din părți. Astfel, chiar dacă prin întâmpinare pârâta a invocat faptul că reclamantul este violent față de familia sa, iar aceste acte de violență au avut loc chiar în prezența minorului, instanța reține că, prin probele administrate, nu s-a făcut dovada acestor susțineri. Totodată, cu privire la cele afirmate de pârâtă în sensul că principalul motiv de divorț a fost comportamentul abuziv al pârâtului, instanța reține în primul rând că acest aspect nu rezultă din sentința de divorț atașată la dosar și, în al doilea rând, eventualele acte de violență pe care pârâtul le-ar fi exercitat în urmă cu mai bine de 7 ani față de soție, nu constituie motiv temeinic pentru scindarea autorității părintești.
Nedovedite au rămas și susținerile pârâtei privind comportamentul violent față de minor al soției reclamantului, A. C..
Cu privire la toate incidentele din viața de familie a reclamantului prezentate în întâmpinare, instanța reține că, și în măsura în care acestea ar fi fost dovedite, ele nu reprezintă motive temeinice care să justifice luarea unei măsuri excepționale precum exercitarea autorității părintești exclusive.
Pentru motivele arătate mai sus, instanța urmează să admită acest capăt de cerere și să dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorului să se realizeze în comun de către ambii părinți.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului, instanța a luat în considerare în primul rând rezultatele evaluării psihologice a minorului (f.181 și urm) și recomandările făcute în urma acesteia de către specialiști, în sensul ca, pe cât posibil, minorul să petreacă perioade de timp egale cu fiecare dintre părinți.
Instanța apreciază că este în interesul superior al minorului ca acesta să aibă locuința stabilă la tată, întrucât, din toate probele administrate în cauză, a rezultat că acesta manifestă mai multă disponibilitate decât mama spre crearea unui program de vizitare flexibil, care să țină cont în primul rând de dorințele minorului, acesta aflându-se la o vârstă care îi permite să participe activ la luarea unor astfel de decizii.
Astfel, din declarația martorului S. A. a rezultat că între părți au existat numeroase conflicte în ceea ce privește programul de vizitare a minorului, acesta fiind principalul motiv de ceartă între cei doi. Totodată, din răspunsul nr.4 la interogatoriul administrat pârâtei a rezultat că aceasta a hotărât sesizarea organelor de poliție cu privire la nerespectarea de către reclamant a programului de vizitare în luna septembrie 2015. Tot din răspunsurile la interogatoriu a reieșit că pârâta a fost foarte afectată atunci când minorul i-a spus că nu mai dorește să stea împreună cu ea, motiv pentru care i-a spus acestuia că nu mai este copilul său și că poate să plece (întrebarea 19 și 21).
Conflictele dintre părinți cu privire la programul de vizitare îl afectează negativ pe minor, fapt ce rezultă și din raportul de psihodiagnostic si evaluare psihologică depus la dosar (f.187 și urm.). Astfel, minorul, întrebat fiind care este opinia mamei față de vizitele lui la tata, a răspuns că mamei nu-i prea place când se duce la tata, în timp ce tatăl înțelege că trebuie să stea și cu mama și nu are o problemă cu asta. Minorul a arătat că, uneori, atunci când tatăl său îl sună pentru a-l chema la el, îi spune că nu poate pentru că are teme doar pentru a nu o supăra pe mama sa.
Sentimentul de vinovăție al lui E. față de mama sa este reliefat și în concluziile raportului de evaluare psihologică, de unde reiese că acesta se supraresponsabilizează în ceea ce privește confortul interior și bunăstarea mamei, copilul înțelegând să petreacă mai mult timp alături de mamă decât alături de tată, pentru a nu o supăra pe aceasta.
Instanța reține că este extrem de important ca minorul să păstreze legăturile personale cu ambii părinți, să îi viziteze atunci când își dorește acest lucru, fără să se simtă vinovat că, procedând astfel, își va răni celălalt părinte. Este de datoria părinților să depună efoturi pentru a comunica și pentru a se înțelege cu privire la modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul, să creeze un climat liniștit în care minorul să poată să-și exprime liber părerea și dorințele, fără a se simți nevoit să mintă pentru a-și proteja unul din părinți.
Instanța reține că pârâta prin întâmpinare a relatat mai multe incidente petrecute atunci când minorul se afla în grija tatălui, susținând astfel că stabilirea locuinței copilului la reclamant ar fi dăunătoare dezvoltării fizice și psihice a acestuia. În ceea ce privește atitudinea violentă a reclamantului și a soției sale, instanța a reținut deja că susținerile nu au fost dovedite, motiv pentru care le va înlătura.
Cu privire la celelalte incidente prezentate în întâmpinare, instanța reține că unele dintre acestea nu au fost dovedite, iar altele au fost recunoscute de reclamant, însă niciunul dintre ele nu reprezintă un motiv suficient pentru ca instanța să rețină că dezvoltarea fizică și psihică a minorului ar fi afectată în cazul în care ar locui împreuna cu tatăl său. În orice familii există discuții, certuri, orice părinte mai greșește în relația cu copilul său, însă din niciuna din probele administrate în cauză nu reiese că reclamantul sau familia acestuia ar pune în pericol bunăstarea fizică sau emoțională a minorului. Dimpotrivă, din raportul de evaluare psihologică a reieșit că minorul are o relație călduroasă și apropiată cu ambii părinți, aceștia având disponibilitatea de a se implica responsabil în creșterea și educarea copilului.
În concluzie, instanța reține, din ansamblul probator administrat în cauză, că este în interesul superior al minorului ca acesta să aibă locuința stabilă la tată, urmând ca programul de vizitare a copilului de către mamă să fie stabilit de comun acord de către ambele părți, în conformitate cu recomandările din raportul de evaluare psihologică.
Obligația de întreținere reprezintă îndatorirea impusă de lege unei persoane de a asigura altei persoane mijloacele necesare traiului, în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori, constând în asigurarea mijloacelor necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale, în temeiul solidarității familiale, precum și a raporturilor de rudenie, ce implică sprijin moral și material din partea membrilor.
Existența, cuantumul, precum și modalitățile de executare ale acesteia se stabilesc în raport de situația concretă în care se găsesc părțile, respectiv, în funcție de starea de nevoie a celui de pretinde întreținerea și posibilitățile materiale ale celui obligat să asigure întreținerea.
În conformitate cu dispozițiile art. 525 alin. 1 Cod Civil, starea de nevoie a minorului care nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, este prezumată de legiuitor, iar potrivit art. 527 Cod Civil, cel care are datoria de a presta întreținere, potrivit ierarhiei imperativ stabilite de lege, poate fi obligat numai dacă dispune de mijloacele necesare pentru a o plăti sau posibilitatea de a dobândi astfel de mijloace, ținând seama de veniturile, bunurile sale, posibilitățile de realizare ale acestora, precum și celelalte obligații existente în sarcina sa.
Examinând situația de fapt din prezenta cauză, instanța reține că tatăl a fost obligat prin sentința civilă nr.8975/22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cuantum de 625 lei lunar. Având în vedere soluția de stabilire a locuinței la tată, se impune ca acesta că continue prestarea obligației de întreținere în natură, urmând ca obligația de plată a pensiei să înceteze începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată.
Totodată, instanța va dispune ca și pârâta să presteze obligația de întreținere în natură, apreciind că, având în vedere particularitățile acestui caz, această măsură este în interesul tututor celor implicați. Astfel, instanța reține, în primul rând, că din probele existente la dosar a reieșit că ambele părți s-au implicat financiar în creșterea și educarea minorului, toate nevoile acestuia fiind satisfăcute. Totodată, chiar și până în prezent, copilul obișnuia să petreacă mult timp alături de părintele cu care nu locuia în mod statornic, acesta contribuind în mare parte în natură la cheltuielile de întreținere a minorului. Chiar dacă locuința minorului a fost schimbată, acesta urmează să petreacă în continuare destul de mult timp alături de mama sa, în conformitate cu dorințele acestuia și cu recomandările făcute în raportul de evaluare psihologică. În aceste condiții, instanța apreciază că nu se impune stabilirea unei pensii de întreținere în sarcina mamei, aceasta urmând să presteze, ca și până acum, obligația de întreținere în natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea privind pe reclamantul A. M. E., CNP_, cu domiciliul ales în București, . 185, ., . având în contradictoriu cu pârâta O. E., având CNP_, cu domiciliul ales în București, . 16, ..
Dispune ca exercitarea autorității părintești asupra minorului M. E., ns. la 02.09.2004, să revină ambilor părinți.
Stabilește locuința minorului la tată.
Dispune executarea în natură a obligației de întreținere de către ambii părinți, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majorat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2015.
Președinte Grefier
G.-O. C. C. R.
Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/ 08.02.2016
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 874/2015. Judecătoria... → |
|---|
