Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 14026/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 15.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul V. D. M., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța, fiind ținută ca la primul termen de judecată cu părțile legal citate să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 258 C.pr.civ, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 02.09.2015 sub nr._ pe rolul acestei instanțe, contestatorul V. D. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, anularea procesului-verbal . nr._/03.08.2015, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei.
În motivarea plângerii contestatorul a arătat că obligația de a achita tariful de utilizare revine proprietarului autoturismului. În acest sens, a precizat că a înstrăinat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ la data de 19.09.2014, cumpărătorul neîndeplinind formalitățile de înscriere pe numele său.
Plângerea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, iar în susținerea acesteia, contestatorul a depus procesul-verbal . nr._/03.08.2015.
În dovedire, a atașat plângerii sale, în copie, un set de înscrisuri.
Fiind legal citată, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului menționat în certificatul de înmatriculare, utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de contestator și cocontractant produce efecte doar între părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților, acesta fiind un act sub semnătură privată, data acestuia neputând fi opusă terților. Opozabilitatea față de terți a schimbării proprietarului/utilizatorului autovehiculului nu se produce decât după transcrierea acestei modificări în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conudcere și înmatriculare a vehiculelor.
În dovedire, a depus un set de înscrisuri și planșe fotografice.
În temeiul art. 258 și urm. C.pr.civ. și art. 33-34 din O.G. nr. 2/2001 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosar, printre altele, procesul-verbal . nr._/03.08.2015.
Analizând actele și probele administrate în cadrul dosarului, reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._/03.08.2015 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei, reținându-se, în esență, că la data de 03.08.2015, a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DN11 km8+400m, Harman, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, fiind efectuată în acest sens proba foto.
În drept, dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, definesc rovinieta în art. 1 lit. j teza I ca fiind documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Conform art. 8 alin. 1 din același act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amenda în cuantumul prevăzut la în anexa nr. 2 conform alin. 2.
Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul OG 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, sub condiția ca starea de fapt să fie rezultatul consemnărilor personale ale agentului constatator.
În speță, procesul-verbal de contravenție nu a fost încheiat ca urmare a constatărilor personale ale agentului constatator, însă contravenția a fost filmată cu obiectivele de supraveghere video amplasate pe drumul public, din produsul fotografic al cărora reiese că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN11 km8+400m, Harman, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă.
Din coroborarea art. 7 alin. 1 și 2, cu art. 8 din O.G. nr. 15/2002, rezultă că subiectul activ al contravenției nu poate fi decât acea persoană care circulă cu un autovehicul, activitatea de a circula constituind elementul material al contravenției, căruia îi este atașată o cerință esențială constând în aceea ca proprietarul sau utilizatorul autoturismului, astfel cum acesta este înscris în certificatul de înmatriculare a autoturismului, să nu fi achitat tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Așadar, legiuitorul sancționează nu atât pe cel care nu a achitat tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, ci pe cel care a circulat cu un autoturism, în condițiile în care nu s-a achitat tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Instanța reține că petentul nu a reușit să facă proba contrară celor cuprinse în procesul-verbal de constatare a contravenției, susținerile sale privitoare la faptul că ar fi înstrăinat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ la data de 19.09.2014 nefiind probate în mod corespunzător.
Copia înscrisului cuprinzând contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit (f. 11) este ilizibilă. Totodată, petentul nu a făcut dovada că acest pretins contract ar fi dobândit dată certă în condițiile art. 278 alin. 1 C.proc.civ. înainte de data încheierii procesului-verbal de contravenție.
Așadar, întrucât din actele dosarului rezultă că petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DN11 km8+400m, Harman, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art. art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002.
Față de individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Este important ca agenții constatatori și instanțele de judecată chemate să asigure controlul jurisdicțional al actelor încheiate de aceștia să nu aplice sancțiuni contravenționale, care să alimenteze sentimentul de impunitate, în rândul celor care nesocotesc regulile privind circulația pe drumurile naționale, fie cu rea-credință, fie din neglijență.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională, privind pe petentul V. D. M., domiciliat în mun. București, sector 2, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/18.12.2015.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 9738/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 9842/2015. Judecătoria... → |
|---|








