Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 13987/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 15.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul BĂBĂRUȘ M. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 29.09.2015 intimata a formulat și depus la dosar, întâmpinare, filele 15-17.
Potrivit dispozițiilor instanței, prin citație, s-a pus în vedere petentului, să indice adresa martorului sau să-l înfățișeze la termenul de judecată acordat, în vederea audierii, sub sancțiunea decăderii din probă, obligație neîndeplinită.
În ședință publică, în temeiul art. 131 Cod proc. civ. instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Având în vedere că a fost cerută judecata în lipsă, instanța în temeiul disp. art. 254 c.pr.civ. decade petentul din proba testimonială nefiind indicată adresa martorului, încuviințează petentului și intimatei proba cu înscrisuri, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 06.08.2015, sub dosarul nr._ petentul BĂBĂRUȘ M. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal . nr._/04.08.2015.
În fapt, în motivarea cererii petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 420 lei și suspendarea permisului de conducere, întrucât nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, la trecerea de pietoni de la intersecția .>
A menționat că în fața trecerii de pietoni, pe prima bandă era staționat un autoturism, iar când a ajuns paralel cu el, acesta a plecat de pe loc.
A mai învederat că pietonul a pus piciorul pe trecere în momentul în care se afla cu partea din față a mașinii pe trecerea de pietoni.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr.2/2001.
La dosar, petentul a anexat copia procesului verbal de contravenție.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 29.09.2015 intimata a depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal încheiat, ca temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării, intimata a susținut că, în fapt, la data de 04.08.2015, petentul a condus auto cu nr._ pe . . . la trecerea pentru pietoni aflată pe .. A.D. Hârjeu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, pe sensul său de mers.
A învederat că, potrivit prevederilor art. 135 lit. h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare, "Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere în următoarele situații: (...) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Astfel, contravenientul a încălcat prevederile art. 135 lit.h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Pe fondul cauzei, analizând legalitatea procesului-verbal atacat, a considerat că acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv art. 17 ale actului normativ, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
A menționat că, actul constatator al contravenției cuprinde numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Abaterea a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind înregistrată pe suport magnetic. In cauză nu au fost întocmite alte acte de constatare.
Intimata a susținut că, motivul pentru care procesul verbal prin care se constată și se sancționează contravențiile se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în acesta situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
In sistemul de drept român, contravenția este calificată ca făcând parte din materia civilă, care implică în mod necesar dovedirea pretențiilor ridicate de cel care le afirmă. In acest sens, trebuie avută în vedere Decizia nr.319A_, pronunțată de Tribunalul București, Secția a Il-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/299/2013, prin care aceasta a arătat că, prin constatarea directă și nemijlocită a contravenției operează prezumția de veridicitate, care trebuie să fie răsturnată de către petent, în cazul de față, contravenienta neaducând o probă contrară.
Totodată, în sistemul european de protecție a drepturilor omului, fapta este calificată și ca fiind acuzație în materie penală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului făcând aplicarea unor criterii de delimitare în materie civilă. Spre exemplu, în hotărârea A. contra României, Curtea a calificat fapta respectivă ca fiind acuzație în materie penală, astfel încât a conchis că reclamantul se bucură de prezumția de nevinovăție. Insă, unul din criteriile de bază pe care Curtea le-a avut în vedere a fost gravitatea pedepsei, pentru fapta de care era acuzat reclamantul A., fiind prevăzută inclusiv sancțiunea închisorii contravenționale.
In cauza W.S. contra Poloniei din 15.06.1999, Curtea a arătat că art. 6 din Convenție nu este aplicabil în latura sa penală atunci când amenda aplicată, cât și cea aplicabilă, luând în considerare limitele maxime și minime ale acesteia, nu au un cuantun suficient de ridicat, mai ales prin aplicație cu amenzile penale.
Astfel, sancțiunea aplicată pentru contravenția săvârșită nu implică conotații pe care petentul le-ar suporta în aceeași măsură precum o pedeapsă penală, în cazul de față aflându-ne în prezența unei contestații civile, petentul având sarcina probei potrivit dreptului comun, respectiv art.249 Cod procedură civilă, conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
De asemenea, a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că polițiștii rutieri sunt ofițeri și agenți de poliție specializați și anume desemnați să constate și să sancționeze abaterile participanților la trafic, având obligația legală să sancționeze toate abaterile de la regimul circulației, sancțiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenția deja comisă cât și un rol preventiv, ce determină contravenientul să-și revizuiască comportamentul în trafic.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, a solicitat instanței să observe că aceasta din urmă a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancționator și, în special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, agentul constatator ținând astfel cont de toate aspectele.
Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
A mai afirmat că procesul-verbal face dovada deplina a situației de fapt pana la proba contrară, sarcina probei revenind contravenientului, în conformitate cu dispozițiile art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, care dispune că "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".
Totodată, potrivit art. 270 din Noul Cod de Procedură Civilă, "înscrisul autentic face deplină dovada, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii".
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, precum și ale art. 135 lit.h din R.A.O.U.G nr. 195/2002 rep.
Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, decăzând petentul din proba testimonială pentru neindicarea adresei martorei în vederea citării.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/04.08.2015 petentul a fost sancționat cu amendă de 420 lei și suspendarea pe o durată de 30 zile a dreptului de a conduce reținându-se în sarcina sa că la data de 04.08.2015 a condus auto cu nr._ pe . . . la trecerea pentru pietoni aflată pe .. A.D. Hârjeu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, pe sensul său de mers, contravenție prev. de art. art. 135 lit.h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 .
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petenta a negat săvârșirea faptei contravenționale, susținând că nu a săvârșit contravenția imputată.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă care conține constatările personale ale agentului constatator, care nu face dovada vinovăției petentului, ci doar a situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Agentul constatator a reținut că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, pe sensul său de mers.
Petentul beneficiază în prezenta cauză de prezumția de nevinovăție și instanța de judecată a încuviințat toate probele solicitate de acesta, în vederea dezbaterii lor contradictorii. Instanța mai reține însă, în conformitate cu jurisprudența CEDO, că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.
În cauza de față, este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, apreciindu-se că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa. Mai mult decât atât, instanța nu consideră că se pot ridica împotriva agentului constatator dubii serioase de lipsă de obiectivitate sau de comportament abuziv.
Instanța învederează și cauza I. P. împotriva României, unde Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Aplicând acest raționament în cauză, Curtea a constatat că implicațiile concrete ale procedurii asupra reclamantului se rezumau la obligativitatea achitării unei amenzi într-un cuantum redus, de aproximativ 50 Euro, fără a exista posibilitatea de a fi înlocuită cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată (A., par. 52). Totodată, Curtea a apreciat că nu există niciun indiciu că suspendarea dreptului de a conduce autoturismul ar fi avut vreo consecință deosebită asupra petentului.
În ceea ce privește dreptul său la apărare, analizând exclusiv datele cuprinse în hotărârile judecătorești pronunțate, Curtea a observat că instanțele i-au dat ocazia de a-și prezenta punctul de vedere, în special în ce privește declarația privind faptul că mașina sa este diferită de cea din poze, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Cu toate acestea, Curtea a observat că reclamantul s-a limitat la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal și afirmarea absenței identității dintre mașina sa și cea din planșele foto, fără a solicita administrarea vreunei probe în acest sens.
Prin urmare, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Curtea a constatat că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile ».
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul BĂBĂRUȘ M. având CNP:_, cu domiciliul în București, ..7, ., ., sector 3 în contradictoriu cu intimata DGPMB - BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ cu sediul în București, ..9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sector 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./5ex./07.01.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 9842/2015. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
