Pretenţii. Sentința nr. 6460/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6460/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6460/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.6460
Ședința publică din data de 09.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.) în contradictoriu cu pârâta A. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 11.05.2015 reclamantul a depus la dosar, sentința civilă nr.280/12.10.2011 și decizia penală nr.453/P/18.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., în copii legalizate, filele 105-120.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Având în vedere că a fost cerută judecarea cauzei în lipsă, instanța încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile aflate la dosar, potrivit art.167 c.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și reține pricina spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 21.12.2012, sub dosarul nr._, reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.) în contradictoriu cu pârâta A. M. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, printr-o acțiune de regres, obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 153.549,50 lei, a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la data plății despăgubirilor și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 27.07.2008 pârâta A. M. a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numiților M. C. R. și M. J. A. și decesul numitei D. A. Ș..
Pârâta A. M. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de vătămare și ucidere din culpă. În cadrul procesului penal, s-au constituit părți civile pentru prejudiciul moral și material suferit, Zarubă M. (mama decedatei) și M. J. A..
Ulterior producerii accidentului, pârâta nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus de aceasta, situație în care, conform prevederilor art.25^1 din Legea nr.32/2000 și ale art.3 și 11 din Ordinul CSA nr. 1/2008, F. de protecție a victimelor străzii a fost introdus în cauza penală pentru a garanta plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate
În baza sentinței penale nr. 43/25.01.2011 a Judecătoriei M. și a Deciziei penale nr. 453/P/18.05.2011 a Curții de Apel C., a fost stabilită vinovăția inculpatului, iar F. a fost obligat la plata de despăgubiri în favoarea părților civile Zarubă M. și M. J. A..
Numita M. A. în calitate de împuternicită a numitei Zarubă M. a înaintat către Fond o cerere prin care a solicitat plata despăgubirilor stabilite în favoarea sa prin hotărârile judecătorești anterior menționate. În urma solicitării primite F.P.V.S. a achitat în data 30.06.2011 suma de 150.549,50 lei (echivalentul a 35.000 de euro) reprezentând plata pentru daune materiale și morale pentru partea civilă Zarubă M..
În data de 05.08.2011 numitul M. J. A. a inaintat către Fond o cerere prin care a solicitat plata sumei de 3.000 lei, așa cum a fost stabilit prin hotărârile judecătorești arătate mai sus. În data de 11.08.2011 F.P.V.S. a dat curs cererii și a achitat suma de 3.000 lei reprezentând daune materiale pentru partea civilă M. J. A..
A mai menționat că în virtutea prevederilor art.25/1 pct.12 din Legea nr.32/2000, „F. are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond".
Conform prevederilor art.25/1 pct.15 din Legea nr.32/2000 „în vederea recuperării sumelor cheltuite, F. are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul. "
Totodată, conform prevederilor art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, „după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.""
În drept, au fost invocate prevederile art. 109 C.proc.civ., art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor; art. 998-999 Cod Civil, art. 13 din Ordinul 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor F.P.V.S.
La dosar, reclamanta a anexat un set de înscrisuri în dovedire, filele 8-36.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.691,99 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Deși a fost legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a contesta debitul.
Instanța, potrivit art. 167 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 27.07.2008 pârâta A. M. a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numiților M. C. R. și M. J. A. și decesul numitei D. A. Ș..
Pârâta A. M. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de vătămare și ucidere din culpă. În cadrul procesului penal, s-au constituit părți civile pentru prejudiciul moral și material suferit, Zarubă M. (mama decedatei) și M. J. A..
Ulterior producerii accidentului, pârâta nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus de aceasta, situație în care, conform prevederilor art.25/1 din Legea nr.32/2000 și ale art.3 și 11 din Ordinul CSA nr. 1/2008, F. de protecție a victimelor străzii a fost introdus în cauza penală pentru a garanta plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.
Prin sentința penală nr.280/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ filele 106-111, pârâta A. M. a fost obligată la rambursarea către reclamanta din acest dosar a sumei de 5000 Euro echivalentul în lei la data plății reprezentând daune materiale, a sumei de 30.000 Euro echivalentul în lei la data plății reprezentând daune morale, a sumei de 235,92 lei reprezentând cheltuieli spitalizare și asistență medicală, a sumei de 25,85 lei cheltuieli asistență medicală, sentință rămasă definitivă prin nerecurare, la data de 01.11.2011.
Referitor la sentința penală nr.280/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ instanța reține că și-a pierdut forța executorie, termenul de prescripție de 3 ani în care putea fi cerută executarea silită împlinindu-se.
Instanța învederează disp. art. 405 alin. 3 c.pr.civ. - forma în vigoare la data învestirii: prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
În acest context instanța reține pentru ipoteza in care dreptul material la actiune este imprescriptibil sau mai lung decat termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, că trebuie sa i se recunoasca partii interesate posibilitatea de a introduce o noua actiune, in valorificarea aceluiasi drept, in vederea constituirii unui nou titlu, fara a i se opune exceptia autoritatii de lucru judecat decurgand din hotararea pronuntata anterior.
În acest senseste și practica Înaltei Curți de Csașție Decizia civila nr. 1653 din 24 februarie 2011, Sectia civila si de proprietate intelectuala, precum și disp.Art. 707 (2) c. pr.civ. republicat în aprilie 2015: Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte, conform prevederilor art.25/1 pct.15 din Legea nr.32/2000 „în vederea recuperării sumelor cheltuite, F. are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul. "
Totodată, conform prevederilor art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, „după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.""
În cauză sunt întrunite cerințele legale menționate, sentința penală nr.280/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ fiind valorificată de instanță ca un mijloc de probă, coroborată cu decizia penală nr.453/P/18.05.2011 a Curții de Apel C., fiind făcută dovada vinovăției pârâtei, a cuantumului prejudiciului pretins precum și a dreptului de regres al reclamantului ca efect al plății efectuate către părțile prejudiciate ca urmare a săvârșirii de către pârâtă a infracțiunii prev. de art. 178 alin. 2 c.penal și art.184 alin. 2 și 4 c. penal.
În consecință instanța, pentru motivele arătate va admite cererea și va obliga pârâta A. M. la plata sumei de 153.549 lei către reclamant reprezentând contravaloare despăgubiri.
În temeiul disp. art. 274 c.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 4696,99 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.) cu sediu în București, ..40-40 bis, sector 2, înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, sub nr.131/05.10.2006, cod fiscal_, cont bancar RO44RZBR0000
_ în contradictoriu cu pârâta A. M. cu domiciliu în București, ..29-35, ., ., sector 2.
Obligă pârâta A. M. la plata sumei de 153.549 lei către reclamant reprezentând contravaloare despăgubiri.
Obligă pârâta la plata sumei de 4696,99 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ azi, 09.06.2015
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./4ex./31.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6463/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Validare poprire. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








