Contestaţie la executare. Sentința nr. 4227/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4227/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4227/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4227

Ședința publică din data de: 17.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. M.

Grefier: A.-M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul I. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită potrivit art. 98 din Codul de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 17.01.2014, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu, în vederea constatării perimării.

Instanța lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării și reține spre soluționare excepția invocată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 04.12.2013, sub nr._, contestatorul I. P. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea dosarului de executare nr. 1433/2012 până la clarificarea situației create deoarece contractul de credit nr. D.._/10.09.2008 a fost întocmit în mod fraudulos.

Constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.01.2014, când pricina a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 114 alin. 3 și 4 din codul de procedură civilă și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților. De asemenea, se mai reține că cererea de repunere pe rol formulată de contestator la data de 28.02.2014 a fost respinsă prin încheierea din data de 25.04.2014, astfel încât nu poate constitui un act de procedură făcut în vederea judecării procesului, act care să întrerupă cursul perimării.

Reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an în materie civilă și văzând dispozițiile art. 252 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora perimarea se constată și din oficiu, instanța urmează să constate perimată prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată acțiunea formulată de contestatorul I. P., cu domiciliul în București, ., ., ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. A.-M. I.

Red./Teh. A.M./A.M.I./05.05.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4227/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI