Validare poprire. Sentința nr. 7571/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7571/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 7571/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7571
Ședința Publică din data de 02.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: O. D.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect validare poprire formulată de petentul B. C., T. și I., privind pe creditoarea C. B. SA, debitorul T. S. și terțul poprit T. M. SRL.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 10.02.2015 sub nr._ petentul B. C., T. și I., în contradictoriu cu creditoarea C. B. SA, debitorul T. S. și terțul poprit T. M. SRL, a formulat cerere de validare a popririi înființate prin adresa din data de 05.12.2015 emisă în dosarul de executare nr. 712IC/2013 al B. C., T. și I.. De asemenea, a solicitat obligarea terțului poprit la plata către creditoare a sumelor datorate debitorului și amendarea terțului poprit.
În motivare a arătat, în esență, că deși prin adresa din data de 14.01.2015 emisă în dosarul de executare nr. 712IC/2013 al B. C., T. și I. s-a înființat poprirea asupra veniturilor lunare nete pe care terțul poprit T. M. SRL le datorează debitorului T. S., până la concurența sumei de 347.446,52 euro, la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 26.223,16 lei, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile privind înființarea popririi și consemnarea sumelor de bani în contul indicat.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 786 și 789 C.proc.civ..
În dovedire a depus un set de înscrisuri (f.5-13).
Debitoarea și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin prezenta cerere se solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi, în conformitate cu dispozițiile art. 789 C.proc.civ., asupra veniturilor lunare nete pe care terțul poprit T. M. SRL le datorează debitorului T. S., până la concurența sumei de 347.446,52 euro, la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 26.223,16 lei (f.3).
Prin adresa de înființare poprire emisă de B. C., T. și I., la data de 14.01.2015, în dosarul de executare nr. 712IC/2013, i s-a comunicat terțului poprit T. M. SRL să înființeze poprirea asupra unei cote de 1/3 din venitul net lunar pe care, în calitate de terț poprit îl datorează debitorului T. S., până la concurența sumei de sumei de 347.446,52 euro, la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 26.223,16 lei, reprezentând credit pricipal, dobânzi datorate și alte speze bancare, ce vor fi actualizate, și cheltuieli de executare silită (f.11).
Instanța reține mai întâi că poprirea reprezintă modalitatea de executare silită prin care creditorul urmărește sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, conform art. 780 alin. 1 teza I C.proc.civ.
De asemenea, art. 789 alin. 1 C.proc.civ., statuează că dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 789 alin. 4 C.proc.civ., dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
În același sens, potrivit art. 786 alin. 1 C.proc.civ., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2; 2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
În atare condiții, pentru a aprecia asupra temeiniciei cererii de validare a popririi, instanța are în vedere exclusiv aspectele ce țin de datorarea de către terțul poprit a unor sume de bani către debitor.
Aplicând dispozițiile legale menționate la datele speței, instanța constată că, la data introducerii cererii, terțul poprit datora sume de bani debitorului, având în vedere că există raporturi de muncă între terțul poprit și debitor (f.10), relații necontestate de părți.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă, instanța va admite în parte cererea formulată și va valida poprirea înființată prin adresa din data de 14.01.2015 în dosarul de executare nr. 712IC/2013 al B. C., T. și I., asupra veniturilor lunare nete pe care terțul poprit le datorează debitorului, până la concurența sumei de 347.446,52 euro, la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 26.223,16 lei, cu respectarea dispoziției art. 728 C.proc. civ. și în consecință, în temeiul disp. art. 791 C.proc.civ., va obliga terțul poprit să plătească creditoarei sumele menționate anterior.
Referitor la cererea de amendare a terțului poprit, instanța reține că art.789 alin.7 C.proc.civ., prevede posibilitatea amendării terțului poprit în cazul în care a refuzat cu rea-credință îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina sa.
Întrucât nu s-a probat că omisiunea terțului poprit de a efectua operațiunea de consemnare a sumei de bani datorate debitorului, la dispoziția executorului judecătoresc, la cererea creditoarei, în termenul prevăzut de art.786 C.proc.civ., ar fi fost cauzată de reaua lui credință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de aplicare a amenzii judiciare terțului poprit, reținând că reaua-credință nu poate fi prezumată și stabilită exclusiv pe baza nerespectării termenului prevăzut de lege pentru îndeplinirea obligației de plată.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de amendarea a terțului poprit ca neîntemeiată.
În temeiul disp. art.453 C.proc.civ., instanța va obliga terțul poprit, ca parte căzută în pretenții, la plata către creditoare a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect validare poprire formulată de petentul B. C., T. și I. cu sediul în sector 2, București, .. 16-18, parter, . cu creditoarea C. B. SA cu sediul în sector 3, București, Calea Victoriei nr. 13, debitorul T. S. cu domiciliul în sector 1, București, .. 25A, . și terțul poprit T. M. SRL cu sediul în sector 6, București, ..
Validează poprirea înființată prin adresa din data de 14.01.2015 în dosarul de executare nr. 712IC/2013 al B. C., T. și I., asupra veniturilor lunare nete pe care terțul poprit le datorează debitorului, până la concurența sumei de 347.446,52 euro, la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 26.223,16 lei, cu respectarea dispoziției art. 728 C.proc. civ. și obligă terțul poprit să plătească creditoarei sumele menționate anterior.
Respinge cererea de amendarea a terțului poprit ca neîntemeiată.
Obligă terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Fiind în concediu de odihnă,
semnează Grefier Șef
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 6 ex/11.08.2015
| ← Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... | Succesiune. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








