Contestaţie la executare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 11038/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 B.
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 07.09.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. B. prin PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu intimata D. T. și terțul poprit A. DE T. SI contabilitate PUBLICĂ SERVICIUL VERIFICAREA SI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUTIILOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC și art.237 alin.2 pct. 7 NCPC, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 26.05.2014 sub numărul_, contestatorul M. București prin Primarul General a formulat în contradictoriu cu intimata D. T. și terțul poprit Activitatea de T. și contabilitate Publică- Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice contestație la executare împotriva executării silite începute de către B. M. O., respectiv anularea actelor de executare, a somației și a procesului-verbal încheiate în dosarul nr.8/2014 și exonerarea de plata cheltuielilor în sumă de 3960 lei, ori, în subsidiar, micșorarea cuantumului acestora.
In motivarea contestației, contestatorul a arătat că în speță creditorul s-a adresat direct organului de executare fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere
Potrivit art.1 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, art.2 din același act normativ stabilind că executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare fiind obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul de executare la cererea creditorului.
De asemenea, contestatorul a învederat că executorul judecătoresc l-a somat să procedeze la plata unor cheltuieli de executare nejustificate, exagerat de mari față de cheltuielile judiciare
Totodată, contestatorul a mai învederat că Legea nr.188/2000 și Ordinul MJ nr.2550/2006 nu prevăd onorariul pentru activitatea prestată privind executarea obligațiilor de a face, prin urmare, onorariul maxim care poate fi stabilit de executor este cel de la punctul 10, respectiv 200 lei, la care se adaugă TVA de 48 lei, în total onorariul maximal fiind de 280 lei.
Executorul nu a justificat modul în care a stabilit valoarea onorariului pentru executarea obligației de a face iar cheltuielile nu justifică munca depusă de executor cum nu se justifică nici onorariul de avocat de 500 lei.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.712-719 Cod procedură civilă.
Odată cu contestația la executare, contestatorul a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 13-22).
La solicitarea instanței, B. M. O. a depus la dosar, în ordine cronologică și în copii certificate pentru conformitate cu originalul, actele din dosarul de executare nr.8/2014.
Prin sentința civilă nr.873/26.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015 sub același număr.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civila nr.2140/29.11.2012 pronunțata de Tribunalul București-Secția a III-a Civilă, in dosarul nr._/3/2011, contestatorul M. BUCUREȘTI a fost obligat sa acorde intimatei D. T. măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat în București, ..1, sector 5 precum și la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.796/29.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admis recursul formulat de recurenta-intimată D. T. și modificată în parte sentința în sensul că a fost obligat contestatorul la 400 lei, cheltuieli de judecată.
La solicitarea intimatei creditoare s-a inceput executarea silita a contestatorului debitor in temeiul sentinței civile și a deciziei civile menționate, ce constituie titluri executorii, formându-se in acest sens dosarul de executare nr. 8/2014, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M. O..
Executarea silita a fost incuviințată de Judecătoria Sectorului 3 B., prin incheierea pronunțata in Camera de consiliu la data de 19.02.2014 in dosar_ și a privit obligația de a face, respectiv de a acorda măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren, de a transmite către CCSD dosarul aferent notificării.
Prin încheierea din 21.05.2014, executorul a stabilit cheltuieli de executare în suma totala de 3960 lei.
În ceea ce privește apărarea contestatorului privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța constată că potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin urmare, procedura de executare este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația comunicată prin executorul judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., rezultă că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale reglementează în favoarea creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în situația în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Însă, beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, și art. 20 alin. 2, care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, dispoziții care atrag prioritatea, în soluționarea cauzei de față, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
In cauza, potrivit dispozițiilor art.2 din O.G. nr. 22/2002 executorul judecătoresc a emis către contestator o somație, la data de 21.05.2014 ( fila 47) și cu toate acestea, deși termenul de 6 luni a expirat contestatorul nu a achitat sumele solicitate și nici a facut dovada unor demersuri în vederea remedierii situației sale financiare.
Astfel, instanța reține că, deși dreptul creditorului la acordarea de despăgubiri a fost stabilit prin sentință devenită între timp și irevocabilă, până la data formulării de către creditoare a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitorului pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, la scadența sa, iar, în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități, nu îl poate scuti pe debitor de executarea silită.
Pe de altă parte, nu pot fi reținute susținerile contestatorului în sensul că este necesar ca sumele datorate conform titlului executoriu din cauză să fie aprobate în buget, întrucât același text de lege, art. 2 din O.G. nr. 22/2002, prevede obligația pentru debitor de a întreprinde demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca necuprinderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Odată pronunțat un titlu executoriu în contra sa, debitorul avea obligația să îl aducă la îndeplinire inclusiv prin organizarea bugetului în mod corespunzător. În niciun caz lipsa sa de diligență și propriile inacțiuni nu justifică anularea unei executări silite.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare C.E.D.O.) a statuat în hotărârea pronunțată în cauzaȘ. contra Românieidin 24.03.2005 că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece, în lipsa demersurilor contestatorului pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli, se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Referitor la executarea voluntara a obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească instanța are in vedere disp. art. 622 C., ,, ( 1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. ( 2) In cazul in care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, daca prin lege specială nu se prevede altfel ,,.
Astfel, din momentul pronunțării deciziei Curții de apel București, respectiv de la data de 29.04.2013, contestatorul a avut posibilitatea de a-și executa obligațiile fără a fi necesara o manifestare de voința din partea intimatei creditoare, astfel încât și aceste susțineri ale contestatorului sunt neîntemeiate.
In ceea ce privește cheltuielile de executare, sunt aplicabile dispozițiile art. 670 alin. 4 C. pr.civ. care stipulează că sumele datorate cu titlu de cheltuieli de executare se stabilesc de executorul judecătoresc prin încheiere, pe baza dovezilor furnizate de partea interesată în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
În completare, în temeiul dispozițiilor art. 670 alin.4 Cod procedură civilă sunt aplicabile dispozițiile art. 451 alin.2 C. pr.civ. care stipulează că instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de executare reprezentând onorariul executorului judecătoresc sau al avocatului, atunci când acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de aceștia și ținând seama de circumstanțele cauzei.
Onorariul executorului judecătoresc este stabilit sub limita minimă prev. de dispozițiile ordinului 2550/2006, anexa – pct. 2 „puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri etc.”, limitele fiind fixate intre 60 lei - 2.200 lei pentru debitor persoană fizică și 5.200 lei pentru debitor persoană juridică. Executarea obligației de a face nu se poate realiza decât prin executare directă, nefiind aplicabile celelalte dispoziții din Legea 188/2000 și Ordinul 2550/2006 cu privire la valoarea creanței decât in ceea ce privește executarea silită a creanțelor constând in sume de bani.
In ceea ce privește onorariul avocațial de 500 lei, se constată că nu este nici excesiv și nici disproporționat raportat la complexitatea activității desfășurate de avocat in faza de executare silită. Astfel, cererea de executare silită a fost formulată de către avocat, in temeiul atribuțiilor prev. de art. 3 din Legea 51/1995. Executarea silită s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ 4 luni, fiind necesară intervenția avocatului creditoarei pe parcursul executării silite, de exemplu pt. recuperarea costurilor de executare silită.
Totodată, instanța apreciază ca onorariul avocat de 500 lei nu este excesiv in raport de activitatea desfasurata de acesta in dosarul de executare, acesta este rezonabil, la dosar existand de altfel dovada achitarii acestuia (fila 39 dosar declinat). Mai mult decat atat, instanta apreciaza ca onorariul in discutie este nu numai necesar dar si real, neimpunandu-se reducerea sa nici in raport de dispozitiile art 451 alin 2 C proc civ .
Astfel, ca urmare a neexecutării voluntare a creanței la care a fost obligat, contestatorul are obligația de suporta toate cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, în cf. cu prev. art. 670 alin.2 teza a doua Cod procedură civilă, debitorul având obligația de a suporta cheltuielile efectuate după înregistrarea cererii de executare până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu.
Celelalte cheltuieli de executare silită nu au fost contestate in mod concret însă in ceea ce privește aplicarea Dispozițiilor Hotărârii UNEJ 2/2007, instanța reține că aceste prevederi au fost abrogate la data de 25 octombrie 2010, prin Hotărârea nr. 19/2010, pana la data de 25.06.2013, când prin Hotărârea 1/2013, anexa 1 la statut cu privire la cheltuielile de executare silită a fost abrogată.
Constatând că aceste cheltuieli au fost stabilite in mod legal și nu sunt nici disproporționate față de complexitatea urmăririi silite, în temeiul art. 720 C.proc.civ, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. B., PRIN PRIMARUL GENERAL, cod fiscal_, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, în contradictoriu cu intimata D. T., CNP_, cu domiciliul în sector 5, București, ., nr. 12, ., . poprit ACTIVITATEA DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ-SERVICIUL VERIFICAREA ȘI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUȚIILOR PUBLICE, cu sediul în sector 4, București, .. 6-8, ca neîntemeiată.
Cu apel in 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțata in ședința publica azi,07.09.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
5 ex./23.10.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
---|