Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 11036/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. _

Ședința publică din data de 07.09.2015

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: A. P.

Grefier: A. L.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petenta . împotriva intimatei D..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, lipsesc părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii având în vedere că au trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură.

INSTANȚA

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 26.01.2009, când prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă orice cerere de chemare in judecată, în materie civilă se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an, instanța urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimarea cererii formulate de reclamanta ., cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu pârâta D., cu sediul în București, .-5, sector 5.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. P. A. L.

Red. Jud. A.P.

Thred. A.L./4 ex.

11.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI