Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1356/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1356/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1356/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1356
Ședinta publică din data de 05.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. Ș.
Grefier: Rădița P.
Pe rol s-a aflat soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâtul D. S., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 3 și a Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 2, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, prin avocat și pârâta, personal, lipsă fiind Autoritățile Tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că nu s-a depus referatul de anchetă psihosocială de la Autoritatea Tutelară – Primăria Sector 3 și că s-a depus referatul de anchetă psihosocială de la Autoritatea Tutelară – Primăria Sector 2, după care,
La interpelarea instanței, pârâta, personal, arată că locuiește în B..
Instanța învederează că articolul 114 alin. 1 C.proc.civ. stabilește ce instanță poate judeca o astfel de cerere, respectiv: Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.”
Apărătorul reclamantului învederează că nu a știut că pârâta locuiește în B..
Pârâta, personal, arată că reclamantul știa unde locuiește întrucât a venit să ia copiii.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și acordă cuvântul pe această excepție.
Apărătorul reclamantului arată că lasă la aprecierea instanței.
Pârâta, personal, menționează că este de acord ca tatăl să aibă program de vizitare pentru copii dar în prezența ei.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014 sub nr._ , reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâtul D. S. a solicitat încuviințarea legăturii personale cu minorele P. C.-A. și P. N. G., astfel: - în primul și al treilea sfârșit de săptămână, în fiecare lună, de vineri ora 16:00 până duminică ora 18:00; - în vacanța de vară, luna iulie, în anii pari, respectiv luna august, în anii impari; - în vacanța de Paști o săptămână în anii impari; - în vacanța de C. o săptămână; - cu ocazia zilei de naștere după terminarea programului de grădiniță/școală până la ora 19, în anii impari; - în perioada vacanțelor să poată prelua minorele de la ora 10.00 iar ora de readucere la domiciliul mamei să fie ora 18.00.
În motivare, a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâta, din care au rezultat cele două fetițe. După o perioadă de timp relația a început să se degradeze treptat și cu trecerea timpului comportamentul pârâtei s-a agravat, obligațiile și responsabilitățile acesteia atât față de copii cât și față de reclamant au avut grav de suferit.
Unul dintre motivele care genera certurile dintre părți este lipsa mijloacelor financiare, pârâta neavând un loc de muncă, singurul care realiza venituri fiind reclamantul. Datorită programului încărcat de muncă al reclamantului, pârâta a început să manifeste frecvente stări de gelozie, finalizate cu o totală lipsă de încredere față de reclamant.
În prezent sunt despărțiți în fapt și solicită stabilirea unui program de vizitare în favoarea sa, întrucât, deși pârâta nu este preocupată în mod deosebit de creșterea și îngrijirea minorelor, totuși încearcă prin orice mijloace să inducă minorelor un sentiment de ură.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 996 alin. 1, 148 și urm., art. 194 și urm., art. 292, art. 309 și urm., art. 351 și urm., art. 451 NCPC.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu un martor.
Analizând excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu la termenul din 05.12.2015, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.114 NCPC, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are reședința persoana ocrotită.
Această prevedere are caracter de normă specială față de dispozițiile art. 107 NCpc. care prevăd că cererea se face la instanța domiciliului pârâtului și se aplică în cauză, dat fiind obiectul cererii referitor la modalitatea de exercitare a drepturilor părintești. Or, potrivit art.106 cod civil ocrotirea minorului se face prin părinți sau alte modalități prevăzute de lege, astfel că și exercitarea drepturilor părintești constituie o formă de ocrotire, atrăgând aplicabilitatea art.114 NCpc.
Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.126 NCpc, în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie, dat fiind că drepturile părintești nu sunt drepturi de care părțile pot dispune liber.
De asemenea, potrivit art. 129 pct.3 C.., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată în acest caz chiar de instanță din oficiu.
Întrucât, astfel cum reiese din susținerile părților și din referatele de anchetă socială efectuat de Primăria sectorului 2 București(f.22), respectiv răspunsul eliberat de Primăria S. 3 București(f.20) minorii locuiesc din luna august 2014 în orașul B., Al. Voinței, nr.1b, . împreună cu mama-pârâtă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov, în a cărei rază teritorială își aveau reședința persoanele ocrotite –minorii - la momentul introducerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale.
Declina competența de soluționare în cauza privind pe reclamantul P. G., CNP:_, cu domiciliul în sector 3, București, Gruiul Argesului, nr. 1A, . cu pârâtul D. S., CNP:_, cu domiciliul în sector 3, București, Al.C., nr. 2, ., . în B., Al. Voinței, nr.1b, ., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 3, cu sediul în sector 3, București, M. B., nr. 63 și a Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 2, , cu sediul în sector 2, București, .-13, in favoarea Judecatoriei Cornetu, județul Ilfov.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. Ș. Rădița P.
Judecătoria Sector 3 București
., Sector 5
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr._ și_
Data emiterii: 12.02.2015
CĂTRE
JUDECĂTORIA CORNETU
Cornetu, ., J. Ilfov
Prin prezenta vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 1356/05.02.2015 a Judecătoriei S. 3 București, pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, privind pe reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâtul D. S., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 3 și a Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 2, având ca obiect ordonanță președințială, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea dv.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._, care cuprinde un volum cu ….. file.
Vă mulțumim!
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. Ș. Rădița P.
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 1495/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1355/2015.... → |
---|